Trump le-a cerut şefilor serviciilor secrete să NEGE public legăturile sale cu Rusia
1944
Sursa: ziare.com
Donald Trump le-a cerut în martie unui număr de doi reprezentanţi ai serviciilor americane de informaţii să-l ajute să contracareze ancheta FBI împotriva sa, cu privire la presupuse legături între echipa sa de campanie şi Rusia, dezvăluie The Washington Post.
Potrivit ediţiei de luni a cotidianului american, preşedintele american le-a cerut lui Mike Rogers, directorul Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), şi lui Dan Coats, directorul serviciilor americane de informaţii (ODNI), să nege în mod public că există probe cu privire la o complicitate între echipa sa şi Rusia în timpul campaniei electorale de anul trecut.
Citând actuali şi foşti oficiali din domeniul informaţiilor, Washington Post precizează că cei doi nu au dat curs dorinţei lui Trump.
Şeful statului american le-a adresat aceste solicitări lui Rogers şi Coats - pe care i-a numit - în urma dezvăluirilor directorului poliţiei federale (FBI) de la acea vreme James Comey, potrivit cărora serviciile se interesau de ingerinţa rusă în alegeri şi anchetau cu privire la fapte din iunie 2016.
Săptămâna trecută mai multe instituţii americane de presă au dezvăluit că Trump i-a cerut lui James Comey - în reuniuni şi la telefon - să abandoneze această anchetă.
Aceste informaţii au fost aprig negate de Casa Albă.
Însă aceste solicitări au fost consemnate de către Comey - destituit în urmă cu două săptămâni -, în note pe care le-a scris după aceste reuniuni pe care le-a avut cu preşedintele american.
Încă din februarie, miliardarul republican a cerut mai multor aleşi şi reprezentanţi ai serviciilor de informaţii să contacteze jurnalişti şi să le spună că nu există vreo probă a unor legături între Moscova şi campania electorală.
Sursa: ziare.com
28.03.2025
17:14
12.03.2024
11:14
26.04.2022
10:12
15.10.2021
09:41
01.12.2020
10:11
22.02.2019
12:00
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
24.01.2019
09:01
23.01.2019
17:40
18.01.2019
13:39
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova

















