Stiri

TENSIUNI la Marea Neagră // Poroşenko cere intervenţia statelor NATO: „Imperiul său nu poate funcţiona fără Ucraina”. Acuzaţii la cel mai înalt nivel

Știri 29.11.2018 09:40 Vizualizări1461
TENSIUNI la Marea Neagră // Poroşenko cere intervenţia statelor NATO: „Imperiul său nu poate funcţiona fără Ucraina”. Acuzaţii la cel mai înalt nivel Mediafax

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a solicitat statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice să trimită nave în Marea Azov, acolo unde Rusia ţine sechestrate trei ambarcaţiuni militare ucrainene care au vrut să treacă din Marea Neagră prin strâmtoarea Kerci, în apropierea regiunii disputate Crimeea, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

„Germania este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri şi sperăm că statele NATO sunt pregătite să trimită nave în Marea Azov pentru a susţine Ucraina şi a oferi securitate", a declarat liderul de la Kiev într-un interviu publicat joi de cotidianul german Bild.

NATO, din care Ucraina nu face parte, în este partener al organizaţiei, a îndemnat Rusia să repatrieze navele şi echipajele celor trei nave ucrainene.

Poroşenko a mai afirmat că "singura limbă pe care (Putin) o înţelege este solidaritatea lumii occidentale" şi a solicitat introducerea de noi sancţiuni împotriva Moscovei.

„"Nu putem accepta politicile agresive ale Rusiei. Prima oară a fost Crimeea, apoi estul Ucrainei, acum vrea Marea Azov", a adăugat Poroşenko, care l-a acuzat pe Vladimir Putin că se consideră „împărat rus".

Incidentul a avut loc în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov. Ucraina susţine că a avertizat Rusia că navele sale vor trece prin zonă, în drum spre portul Mariupol, aflat într-o regiune de conflict.

De cealaltă parte, Rusia afirmă că navele ucrainene au intrat într-o zonă a apelor teritoriale ruseşti cu scopul de a crea o situaţie de conflict în zonă şi a plasat un imens petrolier sub podul care leagă Crimeea de Rusia, făcând imposibil accesul navelor ucrainene.

Poroşenko îl acuză pe Putin că vrea să anexeze Ucraina: Imperiul său nu poate funcţiona fără Ucraina

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko l-a acuzat pe omologul său rus Vladimir Putin că intenţionează să anexeze întreaga Ucraina şi a făcut apel cancelarului german Angela Merkel, în interviuri acordate publicaţiilor din Germania, să ofere asistenţă Kievului, relatează site-ul agenţiei Reuters.

„Nu credeţi minciunile spuse de Putin", a declarat Poroşenko pentru publicaţia Bild.

„Putin îşi doreşte vechiul imperiu rus. Crimeea, Donbass, întreaga ţară. Ca ţar rus, aşa cum se vede, imperiul său nu poate funcţiona fără Ucraina. Ne vede ca pe colonia sa", a adăugat Poroşenko.

Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.

James Mattis afirmă că Moscova nu poate fi de încredere în urma incidentului din Marea Neagră

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat miercuri că acţiunile Rusiei, privind capturarea a trei nave ucrainene în Marea Neagră, reprezintă o încălcare a unui acord între cele două state şi demonstrează că Moscova nu este de încredere, relatează site-ul agenţiei Reuters.

„Dacă luăm în considerare că există un tratat între cele două ţări...acest lucru arată că Rusia nu poate fi de încredere", a declarat Mattis pentru reporteri.

De unde a pornit actualul conflict ruso-ucrainean

Duminică, ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul asupra a trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor.

Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.

Ucraina a denunţat o „agresiune" a Rusiei şi a instituit Legea marţială timp de 30 de zile în regiunile ucrainene situate la frontiera cu Rusia.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO au criticat Rusia şi au cerut măsuri pentru detensionarea situaţiei.

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) susţine că navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu au pătruns neautorizat în apele teritoriale ruse, ignorând somaţiile.

Sursa: MEDIAFAX

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri