Stiri
Tănase despre posibilitatea ca să fie revocat de la CC: „INFRACTORUL vrea să-l sugrume pe cel care l-a condamnat”
Politică
07.06.2013
13:14
1279
1279
„Legea care ar permite revocarea din funcție a judecătorilor Curții Constituționale (CC) e o acțiune nesăbuită și lumea înțelege cine e cu inițiativa. Eu calific această lege ca o acțiune a unui infractor care vrea să-l sugrume pe judecător, pe cel care l-a condamnat”, a declarat președintele CC, Alexandru Tănase, care nu exclude că acest proiect de lege poate fi adoptat.
„Eu am un mandat de patru ani la CC și nu cred că o să-l întrerup. Asta doar în cazul în care nu vom fi rechemați sau, mai bine zis, revocați de Parlament pentru pierderea încrederii”, a menționat președintele Curții.
Potrivit lui, Parlamentul nu mai are niciun impediment în a adopta repetat această lege, după ce președintele Nicolae Timofti nu a promulgat-o și a trimis-o să fie reexaminată. „Proiectul a trecut deja de Comisia juridică pentru numiri și imunități și practic nu mai există obstacole pentru a fi adoptată de Legislativ. Regret că unii oameni pe care-i cunosc foarte bine au votat pentru așa proiect. Există mereu o limită care nu poate fi depășită, dar în cazul proiectului respectiv această linie de demarcație a fost trecută”, a precizat sursa citată.
Acesta crede că adoptarea legii care prevede retragerea de către Parlament a mandatelor se trage de la Hotărârea adoptată de CC pe 22 aprilie. Tănase nu-și reproșează că s-a luat hotărârea prin care fostului premier Vlad Filat îi este îngrădit dreptul de a mai candida pentru funcția pe care a deținut-o mai bine de trei ani în actualul Parlament. „S-a văzut că poziția CC este susținută de majoritatea populației, conform ultimului sondaj de opinie. Hotărârea din 22 aprilie este una revoluționară, chiar dacă poate fi considerată șocantă. Trebuie să ne obișnuim cu astfel de hotărâri tranșante și curajoase. Suntem o națiune de flegmatici și nu suntem obișnuiți să mergem până la capăt. Cei care fac gafe politice trebuie să plece”, a explicat Tănase.
În același timp, judecătorul crede că efectele hotărârii din 22 aprilie nu se referă și la fostul președinte al Parlamentului Marian Lupu, care de asemenea a fost revocat din funcție cu 75 de voturi. „Această hotărâre nu poate fi extinsă și în cazul lui Marian Lupu, chiar dacă au fost invocate anumite motive”, a mai adăugat președintele CC.

Stiri relevante
30.07.2024
16:28
3952
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
06.03.2024
16:47
7633
Incompetență sau rea-voință la Curtea Constuțională? Alexandru Tănase: „CCM a consfințit printr-o decizie proprie dreptul UTA Găgăuzia la SECESIUNE. S-a garantat la nivel constituțional secesiunea”
04.10.2023
11:14
1770
Recean, mesaj TRANȘANT pentru „membrii grupărilor criminale”, care s-au „BUCURAT” ieri de decizia Curții Constituționale: „Nu vom tolera ca aceste grupări să utilizeze instrumentele democratice, pentru subminarea statului de drept”
04.10.2023
08:52
1882
DOC // CSE îi blochează pe oamenii lui Șor. Persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat NU vor putea candida la alegerile din 5 noiembrie: „Nu vom admite ca membrii unei grupări criminale să fraudeze alegerile”
03.10.2023
17:07
2919
Exponenții Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, au dreptul să candideze la alegerile locale din 5 noiembrie, dar și la scrutinele din următorii cinci ani. Domnica Manole a înclinat balanța
03.10.2023
15:20
2293
UPDATE // Membrii Partidului „Șor”, scos în afara legii, vor avea dreptul să CANDIDEZE la alegeri: Domnica Manole, Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au spus DA
17.05.2023
10:44
2085
Curtea Constituțională AMÂNĂ luarea unei decizii în privința INTERZICERIII Partidului „Șor”. Ședința de examinare a constituționalității formațiunii lui Șor, ÎNTRERUPTĂ până la 12 iunie
16.05.2023
10:59
2646
VIDEO // Șor vrea să intervină ONLINE la ședința Înaltei Curți. A mai rămas o zi până la DECIZIA FINALĂ în privința scoaterii sau nu în afara legii a Partidului „Șor”
12.05.2023
12:10
4223
VIDEO // CCM a luat o PAUZĂ până luni, 15 mai. Deputatul Ulanov a încercat să-și exprime poziția în rusă, dar a fost OPRIT
12.04.2023
12:14
2520
PRECIZĂRI de la Curtea Constituțională vizavi de simbolurile agresiunii Rusiei: „Pentru a sancționa o persoană, trebuie să se constate că simbolul a fost utilizat în scopul justificării sau glorificării acțiunilor de agresiune militară”

Top stiri
21.12.2025
20:33
293
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
512
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
559
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
582
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
726
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
721
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
653
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
742
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
833
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1191
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
796
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
976
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
848
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1087
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
968
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
961
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
951
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
1023
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
932
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1210
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1160
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
995
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
1042
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
1031
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1402
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi