SUA dau SEMNALUL DE ALARMĂ: Rusia e gata să PREIA CONTROLUL. Planul a fost aflat și nu mai e CALE DE ÎNTORS
2837
Un raport publicat de Senatul Statelor Unite a avertizat, vineri, că este de aşteptat ca Rusia să încerce să afecteze încearcarea Serbiei de a adera la Uniunea Europeană şi să intervină în alegerile electorale care vor avea loc în Italia anul viitor, informează site-ul EUObserver.com, citat de gandul.info.
„Pe măsură ce Serbia continuă să facă progrese pentru aderarea la Uniunea Europeană, există semne că Moscova plănuieşte să intensifice presiunea asupra statelor Balcanice pentru a preveni astfel de rezultate", s-a arătat în raport.
„Alegerile din Italia ar putea reprezenta o ţintă a ingerinţelor Kremlinului", a mai menţionat raportul.
Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală din 2016 şi presupuse contacte între foştii membri ai campaniei preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.
Procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile, iar până acum cel puţin trei membri ai fostei echipe, inclusiv Paul Manafort, Rick Gates şi George Papadopolous, au fost inculpaţi în investigaţia din Statele Unite privind ingerinţele Rusiei.
Kremlinul neagă orice acuzaţie în acest sens, susţinând că acestea afectează relaţiile Moscova-Washington.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
22.10.2026
02:59
21.10.2026
23:28
21.10.2026
21:16
21.10.2026
20:47
21.10.2026
20:43
21.10.2026
19:33
21.10.2026
18:57
21.10.2026
18:44
21.10.2026
18:35
21.10.2026
18:25
21.10.2026
17:59
21.10.2026
17:03
21.10.2026
16:45
21.10.2026
16:38
21.10.2026
15:48
21.10.2026
15:47
21.10.2026
15:44
21.10.2026
15:12
21.10.2026
15:12
21.10.2026
14:49
21.10.2026
14:40
21.10.2026
14:36
21.10.2026
14:34
21.10.2026
14:02
21.10.2026
14:00
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















