Stoianoglo a fost ACHITAT de prima instanță în dosarul privind abuzul în serviciu. Procuratura Anticorupție va contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău
2537
Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a fost achitat astăzi în dosarul în care era acuzat pentru abuz în serviciu. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Stoianoglo spune că la altă decizie nici nu se aștepta, pentru că nu ar fi încălcat legea.
Citește și: Maia Sandu, despre decizia CtEDO în privința lui Stoianoglo: „R. Moldova ar fi PIERDUT mai mult, dacă în funcția de procuror general ar fi fost păstrat un om care se sfătuia cu Platon despre cum să lupte împotriva corupției”
„Era evident că va fi această decizie. Era clar acest lucru de când a fost pornit dosarul acesta. Toată lumea știe că nu am provocat niciun prejudiciu statului prin acțiunile pe care le-am întreprins. În instanță nu a fost prezentată nicio probă. Dosarul a fost falsificat, făcut la comandă politică, cu scopul de a mă înlătura din funcție”, a declarat Stoianoglo, după pronunțarea hotărârii.
CITIȚI și Eliberarea din pușcărie a lui Platon ar fi cauzat statului un prejudiciu de peste 896 de milioane de lei: Dosarul pe numele lui Stoianoglo, care ar fi încasat este 63 de milioane de lei de la Platon, a ajuns în instanța de judecată
Procuratura Anticorupție susține că va contestată decizia la Curtea de Apel Chișinău.
Amintim că Stoianoglo este acuzat de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, pentru că ar fi decis acordarea unei indemnizații unice de 163 de mii de lei fostului șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, la plecarea lui din sistem. În acest dosar a fost achitată şi o fostă şefă de la resurse umane a Procuraturii Generale, Cobzari Maria Ștefan.
CITIȚI și Stoianoglo o acuză pe Maia Sandu că ar fi ordonat FALSIFICAREA dosarului în care este inculpat, dar și de legături cu Plahotniuc. Procurorul general suspendat îl DISCULPĂ pe Veaceslav Platon. Președinția RESPINGE categoric acuzațiile
Stoianoglo a fost suspendat din funcție pe 5 octombrie 2021, când a fost reținut într-un dosar penal, fiind cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu, învinuiri respinse de acesta. Pe 26 septembrie 2023, Maia Sandu a emis un decret privind demiterea lui Alexandr Stoianoglo.
28.02.2025
15:13
24.02.2025
14:43
21.02.2025
11:30
17.02.2025
11:28
03.02.2025
14:14
31.01.2025
15:15
13.01.2025
14:27
10.01.2025
12:52
26.12.2024
15:57
29.10.2024
16:59
15.07.2026
19:00
15.07.2026
17:44
15.07.2026
17:27
15.07.2026
17:21
15.07.2026
17:10
15.07.2026
16:56
15.07.2026
16:44
15.07.2026
16:40
15.07.2026
16:02
15.07.2026
14:50
15.07.2026
14:35
15.07.2026
13:38
15.07.2026
13:37
15.07.2026
12:40
15.07.2026
11:55
15.07.2026
11:46
15.07.2026
10:21
15.07.2026
10:01
15.07.2026
09:39
15.07.2026
09:08
15.07.2026
08:45
15.07.2026
07:18
14.07.2026
23:48
14.07.2026
23:13
UE acceptă derogare pentru Ucraina: Kiev cumpără componente de drone din China cu bani europeni
UE prelungeşte până în 2028 protecţia pentru refugiaţii ucraineni, dar închide uşa noilor bărbaţi de vârstă militară
SUA intensifică ofensiva: noi atacuri asupra bazelor militare iraniene, inclusiv pe insula strategică Tunb Mare
Moldova simplifică admiterea la universități pentru refugiații din Ucraina și le oferă condiții egale de studii


















