Statistică // Tot mai mulţi copiii cu CES frecventează grădiniţele
3868
Tot mai mulţi copii cu cerinţe speciale de educaţie (CES) de vârstă preşcolară sunt integraţi în grădiniţele R. Moldova. Dacă în 2005, rata de acces era de 1,8 %, astăzi, circa 40 % de micuţi cu CES frecventează instituţiile preşcolare.
Despre reuşitele şi provocările procesului de Educaţie Incluzivă (EI) în grădiniţe s-a discutat în cadrul celui de-al patrulea Club de Presă, organizat de către Alianţa ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF) în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor membre pentru dezvoltarea unui sistem solid de protecţie a copiilor din Republica Moldova”, finanţat de OAK Foundation şi coordonat de UNICEF Moldova.
De la 1 ianuarie 2014, fiecare raion a constituit un fond special pentru educaţia incluzivă. În acest scop raioanele au alocat circa 2% din bugetul destinat instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Totodată, întru asigurarea serviciilor de educaţie incluzivă cheltuielile pentru instituţiile de învăţământ preşcolar sunt suplimentate cu 176.9 lei pentru fiecare copil în vârstă de 3-6 ani, în baza datelor Biroului Naţional de Statistică, iar pentru şcoli, gimnazii şi licee – cu 160.8 lei pentru fiecare elev.
Cu toate acestea, specialiştii în domeniu susţin că este necesar un buget special pentru educaţia incluzivă în grădiniţe, alocat raioanelor, pe modelul celui pentru şcoli, pentru a putea dezvolta servicii mai bune.
„Dacă ar fi de asemenea, o hotărâre de Guvern care să stipuleze că de bugetul educaţiei incluzive în învăţământul preşcolar nu s-ar atinge nimeni, atunci vom avea eficienţă, pentru că mentalitatea managerilor de instituţii este alta: ar face un acoperiş, căldură, material ar investi, dar nu în formare de resurse umane, în acordarea asistenţei copiilor. Şi atunci, evident că pierdem din incluziunea în domeniul preşcolar. Trebuie să ne axăm mai mult pe EI în grădiniţe, fiindcă micuţii se integrează mai bine şi putem să-i ducem pregătiţi în învăţământul primar. Cu regret, avem grădiniţe care nu vor să-şi strice confortul prin faptul că mai au nevoie de servicii specializate pentru copil”, constată unul dintre specialiști.
Grădiniţa Nr. 12 din Orhei, o grădiniţă pentru toţi
Grădiniţa numărul 12 din oraşul Orhei este una dintre acestea care dispune de specialiştii necesari pentru lucrul cu copii cu dizabilităţi, precum logopedul, psihologul, chinetoterapeutul. Aici, dintre cei 47 de copii cu dizabilităţi (cu deficienţe de auz, cu sindromul Down, cu autism etc), 21 se află în stare mai gravă. Directoarea instituţiei, Emilia Ştirbu, spune că iniţial a întâmpinat atât probleme de ordin financiar, pentru că nu găsea resurse pentru a plăti salariile acestor specialişti, cât şi rezistenţă din partea unor părinţi.
„Au fost cazuri când a venit un părinte şi mi-a spus: „Doamnă director, eu ştiu că ai în grădiniţă aşa copil şi eu categoric nu vreau ca şi al meu să nimerească în grupa respectivă”. La început aşa a fost, am încercat să găsesc din rezervele mele şi să angajez pe jumătăţi de unităţi, a mai găsit primăria, a mai cedat Consiliul raional, dar deja sunt trei ani de când am stabil în grădiniţă un psiholog, un psihopedagog şi un logoped şi chinetoterapeut”, a declarat Emilia Ştirbu.
În 2005, rata de acces a copiilor la programele de educaţie preşcolară era de 71 %, iar în 2014 acest indicator a ajuns la 84 de %.
31.01.2019
17:40
31.01.2019
17:20
30.01.2019
17:40
18.01.2019
20:03
16.01.2019
12:39
11.01.2019
12:42
25.12.2018
13:02
21.12.2018
17:40
17.12.2018
09:03
12.12.2018
18:30
12.12.2018
12:19
07.12.2018
19:40
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















