Sfidare pe faţă // Premierul grec cere eliminarea SANCŢIUNILOR impuse Rusiei chiar într-o conferinţă de presă comună cu Poroşenko
2595
Sursa: agerpres.ro Premierul grec Alexis Tsipras a cerut joi ridicarea sancţiunilor europene impuse Rusiei chiar în timpul vizitei sale oficiale în Ucraina, relatează AFP.
„Sancţiunile (împotriva Rusiei, n. red.) au afectat economia greacă“, a afirmat Tsipras în cadrul conferinţei de presă comune cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko. Aceste sancţiuni au fost adoptate în 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia, şi au fost prelungite la fiecare şase luni, ultima dată în decembrie 2016.
Rusia a răspuns printr-un embargou asupra produselor agroalimentare provenite din statele ce aplică sancţiunile împotriva ei. „Pe de o parte, înţelegem nevoia unui răspuns adecvat evenimentelor. Dar, pe de altă parte, considerăm că sancţiunile trebuie înlocuite cu alte măsuri“, a declarat Tsipras, fără să menţioneze care ar fi aceste măsuri.
Europenii condiţionează ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei de aplicarea acordurilor de la Minsk, încheiate în februarie 2015 de Ucraina şi Rusia, cu mediere franco-germană, şi care au ca obiectiv încheierea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei, notează AFP.
Mai multe state europene, printre care Italia şi Spania, şi-au exprimat dorinţa de a vedea aceste sancţiuni anulate, invocând faptul că embargoul rus le-a afectat semnificativ sectorul agricol.
Sursa: agerpres.ro
14.11.2025
17:02
29.08.2025
10:59
28.03.2025
17:14
19.04.2024
16:42
12.03.2024
11:14
22.02.2024
17:16
12.06.2023
16:59
02.06.2023
13:57
20.03.2023
12:18
01.11.2022
11:00
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
19.09.2026
13:15
19.09.2026
12:40
19.09.2026
12:07
19.09.2026
12:07
19.09.2026
11:52
19.09.2026
10:59
19.09.2026
10:36
19.09.2026
10:03
19.09.2026
09:49
19.09.2026
08:51
19.09.2026
08:25
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















