Stiri

Sfatul nutriționistului // Legume misterioase

Reportaj 16.11.2014 12:10 Vizualizări2675
Sfatul nutriționistului // Legume misterioase

Cu cât mai puțin sunt prelucrate termic legumele, cu atât mai multe vitamine vor conține

Recent am prezentat Teatrul Gastronomic „EcoLocal Vegan” în cadrul târgului „IarmarEco” de la Chișinău. Am fost rugată să prezint bucate vegane, adică „de post”, mai pe înțelesul publicului larg.

Veganism sau de post?

Veganismul este un mod de alimentație în bază de produse vegetale, fie crude, fie fierte, coapte, fermentate etc., etc. Se deosebește de vegetarianism prin faptul că veganii nu consumă nici lactate, nici ouă, astea fiind produse de origine animală. Dar veganismul este foarte aproape de mâncarea de post, deci este cunoscut și aplicat printre moldoveni, mai ales în perioada de post. Deosebirea constă doar în faptul că veganii nu consumă nici miere de albine, considerată la fel produs de origine animală, în schimb ei beau vin și alte băuturi alcoolice, spre deosebire de lumea care postește.

La Teatrul Gastronomic „EcoLocal Vegan” susținut de proiectul „People in Need”, am pregătit mai multe bucate din legume, fructe și mirodenii, dar în special m-am aventurat să prezint câteva legume „misterioase”, care se cultivă sau deja/încă nu se cultivă în R. Moldova, deși clima e prielnică. Deoarece ele sunt cam rare sau necunoscute la piață, unele dintre ele le-am adus de la ferma noastră eco din Marea Britanie, în speranța că voi incita consumatorii, precum și producătorii prezenți, care vor încerca să le cultive la noi și să le propună clienților lor.

Bostanul-spaghete

Iată că și eu, după atâția ani de promovare a soiurilor noi de dovleac, am descoperit un soi nou. Pentru ferma noastră nu este nou, pentru că noi îl creștem de vreo trei ani, însă eu niciodată nu apucam să-l pregătesc, mai ales pentru moldoveni. Dar toamna asta, când l-am oferit unor prieteni din R. Moldova, în calitate de garnitură la bucatele de bază, am rămas surprinsă de reacția lor. Au luat și acasă și de fiecare dată mă roagă să le mai aduc câte unul.

Am mai descoperit că și în R. Moldova unii producători îl cultivă. De exemplu, Nadejda Gori de la „Goris Tomatoes”, însă acum nu-l mai are.

Bostanul-spaghete se coace întreg în rolă, iar când se taie în jumătate și se scot semințele, miezul se ia pe furculiță exact ca spaghetele, sau ca fideaua. Amestecate cu un pic de unt sau ulei, sare și piper, aceste spaghete servesc drept o garnitură absolut delicioasă.

Sfecla furajeră

O avea ea și altă denumire, mai gastronomică, sau mai științifică, însă în R. Moldova această legumă se cultivă preponderent la nord, unde tradițional sunt mai multe vite, și se folosește ca furaj pentru iarnă.

Eu am mai găsit și denumirea de „nap”, a nu se confunda cu topinamburul, care la fel este numit „nap” în unele regiuni.

Sfecla furajeră are dimensiuni în jur de 1 kg sau mai mult chiar. Are un miez de culoare gălbuie, la textură asemănătoare cu cartoful, însă, spre deosebire de cartof, nu conține amidon, deci poate fi consumată și crudă.

Este delicioasă coaptă cuburi mari, împreună cu alte legume (morcov, ceapă, usturoi, cartofi), sau în pireuri, amestecată cu cartofi. Unele gospodine pregătesc și plăcinte din sfeclă rasă, în loc de cartofi.

Și dacă în acest sezon nu vă pot îndrepta spre producătorii care oferă bostan-spaghete, sunt sigură că sfeclă furajeră ați putea găsi pe la rudele de la nord, care mai cultivă această cultură extraordinară.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 12.08.2026 12.08.2026 13:25 298 Horoscopul zilei 12.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.36 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri