Serviciile SECRETE „se bat” pe tehnologia medicală pentru tratamentul COVID-19. Agent MOSSAD: „Folosim toate conexiunile noastre speciale pentru a câştiga lupta”
1606
Serviciile secrete, mobilizate de mai mule state în bătălia pentru a asigura echipamente medicale necesare în lupta împotriva coronavirusului numeroase state, mai ales aparate pentru respiraţie asistată, afirmă un agent al Mossad, care a primit misiunea să găsească astfel de materiale pentru Israel, relatează miercuri agenţia EFE.
„Folosim toate conexiunile noastre speciale pentru a câştiga lupta şi a face probabil ceea ce face toată lumea: să obţinem stocuri destinate altora’”, a spus agentul prezentat sub pseudonimul „Het’”, în cadrul programului de investigaţii Uvda al postului de televiziune Canal 12, potrivit Agerpres.
Serviciul de spionaj al Israelului a reuşit deja să aducă în ţară trei transporturi de echipamente sanitare, inclusiv 27 de ventilatoare pentru secţiile ATI, şi aşteaptă sosirea altor 160 de transporturi săptămâna aceasta.
„Am supervizat multe operaţiuni în trecut, dar niciodată nu am gestionat una atât de complexă”, mărturiseşte spionul israelian, dând şi exemple de misiuni eşuate. Astfel, un avion cu materiale sanitare achiziţionate de Israel dintr-o altă ţară nu a mai primit permisiunea de a decola, astfel că în final aceste materiale nu au mai ajuns în Israel. Într-un alt caz camioanele erau deja în faţa unei fabrici pentru a încărca echipamente obţinute de Mossad, când s-a descoperit că altcineva tocmai reuşise să preia acele materiale.
Preţurile echipamentelor şi materialelor sanitare au crescut în lume chiar şi de patru ori în timp ce toate ţările caută asiduu astfel de produse devenite tot mai greu de găsit pe măsură ce pandemia se extinde, notează spionul israelian.
Obiectivul pe care şi l-a fixat Mossadul este să obţină 7.000 de aparate pentru respiraţie asistată, iar în zilele următoare ar putea să reuşească achiziţionarea a circa 1,5 milioane de măşti, două milioane de mănuşi şi combinezoane de protecţie şi 180 de aparate pentru respiraţie asistată, a mai spus el.
Mossadul primeşte în fiecare zi peste 2.000 de piste pentru astfel de achiziţii, dar unele sunt false, iar altele eşuează pentru că alte ţări reuşesc primele să obţină produsele, noteaza gandul.info.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















