Serghei Lavrov: Moscova avertizează SUA cu privire la orice amestec în Ucraina
1375
agerpres.ro
Moscova a avertizat SUA față de orice ingerință în evenimentele care au loc în Ucraina, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat canalului de televiziune Vesti-24 în cadrul emisiunii „Știrile de sâmbătă cu Serghei Brilev", informează Ria Novosti și ITAR-TASS.
Ministrul rus a indicat că a discutat despre situația din Ucraina cu Secretarul de Stat american John Kerry, în timpul recentei conferințe de pace asupra Siriei „Geneva-2" de la Montreux, în Elveția.
„I-am atras atenția lui John Kerry că este foarte important acum să nu se intervină în proces și să fie evitate orice declarații care ar putea inflama și mai mult situația (din Ucraina). Sper că m-a auzit", a spus Lavrov, indicând că a abordat tema violențelor de la Kiev în discuții separate cu șefa diplomației europene, Catherine Ashton, și cu omologul său italian Emma Bonino.
„Am simțit o conștientizare mult mai mare a pericolului reprezentat de flirtul cu opoziția numai de dragul de a-i acorda sprijin împotriva actualei puteri ucrainene, față de acum o lună când totul a început în piață" la Kiev, a mai spus Lavrov, remarcând că a observat un interes viu și constant din partea occidentalilor de a ajuta la calmarea situației din Ucraina. „Dar aceasta o pot face numai ucrainenii înșiși'', a punctat el.
„Este foarte important ca din exterior să nu se audă apeluri, pe care opoziția, în special activiștii radicali, să le perceapă ca pe o încurajare și să acționeze de parcă ar avea avizul comunității internaționale", a mai spus ministrul rus de Externe. Observatorii internaționali au remarcat o radicalizare a mișcării de contestare din Ucraina, care s-a extins de la Kiev către regiunile din vestul țării.
Sursa: agerpres.ro
24.01.2025
18:51
30.11.2023
16:44
08.02.2023
10:25
03.02.2023
12:13
02.02.2023
13:59
02.02.2023
11:32
01.09.2022
16:20
17.11.2021
13:57
22.10.2021
12:29
01.09.2021
15:58
15.09.2026
10:55
15.09.2026
10:48
15.09.2026
10:37
15.09.2026
10:22
15.09.2026
10:12
15.09.2026
09:54
15.09.2026
09:09
15.09.2026
09:07
15.09.2026
08:32
15.09.2026
07:28
15.09.2026
06:50
15.09.2026
06:45
15.09.2026
05:00
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Horoscopul zilei 08.09.2026


















