Securitate alimentară cu pâine mai scumpă
3557
CEREALE: Recolta de grâu de toamnă din acest an a depăşit 920 de mii de tone, iar necesităţile de grâu alimentar ale R. Moldova sunt estimate la 340 de mii de tone
Victor Negară din satul Carahasani, raionul Ştefan Vodă, este un producător agricol mijlociu, cu câteva zeci de hectare de teren arabil, cum sunt mai mulţi în ţară.
În acest an, gospodarul a recoltat circa 4,5 tone de grâu la hectar, ceea ce este foarte bine, pentru că, în medie pe ţară, recolta la hectar a atins 2,8 tone, potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Rezultate bune în pofida vremii
„Pentru mine este un rezultat bun, dacă ţinem seamă de anul agricol care a avut mai multe surprize neplăcute – seceta, ploile cu grindină care au făcut mare stricăciune în satul nostru, scumpirile de motorină etc. Numai că pentru a obţine o recoltă serioasă a fost nevoie şi de mari investiţii, care în final nu prea se justifică. La un hectar pentru arat, cultivat, semănat, prelucrarea cu îngrăşăminte, transportare ş.a. în acest an am cheltuit 8 200 de lei. Preţul grâului alimentar pe moment este de 2,40-2,50 lei. Subvenţiile rămân a fi doar pe hârtie şi este uşor de calculat care este venitul curat al ţăranului şi greu de înţeles ce-l mai poate ţine legat de pământ în continuare”, susţine dl Negară.
Şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare se arată mulţumit de bilanţul campaniei de recoltare, deşi atestă mai multe probleme în sector. Într-o conferinţă de presă de la începutul lunii august, ministrul de resort, Ion Sula, a afirmat că recolta de grâu din acest an a depăşit media din ultimii cinci ani, dar este cu 15% mai puţin decât în anul 2014.
„Este un rezultat bun, dacă luăm în considerare condiţiile climaterice nefavorabile din toamna anului trecut şi temperaturile destul de ridicate din luna mai 2015”, a spus Ion Sula, menţionând că, chiar şi aşa, securitatea alimentară şi furajeră a statului este asigurată.
Solicitarea brutarilor
În contextul acestei informaţii relativ optimiste, totuşi, în aceeaşi conferinţă, oficialul a declarat că Asociaţia Brutarilor a cerut majorarea preţurilor la pâine cu până la 15 la sută, deşi a dat asigurări că ministerul va examina toate calculele care să justifice o eventuală scumpire.
Declaraţia despre scumpiri a căpătat contururi reale deja la o săptămână de la conferinţa cu pricina, când Asociaţia Brutarilor şi Asociaţia Naţională a Industriilor de Panificaţie şi Morărit au anunţat că preţurile la pâine şi produsele de panificaţie vor fi majorate cu 15% începând din 15 august, aceasta fiind operată ca urmare a scumpirii făinii şi a creşterii tarifelor la energia electrică şi gaze.
„Majorarea preţurilor la pâine este o necesitate stringentă pentru a evita falimentul sectorului”, declară brutarii, care susţin că din anul 2014 suportă pierderi.
De fapt, producătorii de pâine afirmă că nu este vorba de o scumpire, ci de o ajustare. „Odată ce au fost majorate tarifele, odată ce s-a scumpit grâul şi făina, care ne afectează cel mai mult, toate aceste lucruri trebuie să fie luate în calcul. Resursele energetice reprezintă 11 la sută din costul pâinii, iar 49 la sută preţul făinii”, declara mai înainte directorul general al celui mai mare producător de pâine din ţară „Franzeluţa”, Victor Cojocaru.
Decizia privind ajustarea preţului la pâine a fost luată de consiliul pe produs, al cărui membru este şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Înțelegeri de cartel?
Unii experţi sunt de părerea că procesul aşa-numitei ajustări este în afara legii şi va fi greu de controlat. Afirmaţiile nu sunt lipsite de temei, mai ales că presa regională, încă cu mult înainte de declaraţia Asociaţiei Brutarilor, semnala despre scumpiri simţitoare ale pâinii, chiar dacă acestea au fost introduse subtil, pe neobservate, de la un produs la altul.
Consiliul Concurenței s-a autosesizat și pe 18 august a inițiat o anchetă vizavi de majorarea prețurilor la produsele de panificație.
Combinatul de panificaţie din Bălţi, principalul producător de pâine din municipiu, a majorat, de exemplu, din 14 august preţurile cu aproape 20% la majoritatea produselor. În acelaşi timp, altă întreprindere din localitate a anunţat că abia la finele lunii curente urmează să analizeze toate cheltuielile şi doar după aceasta să ia o decizie privind majorarea preţurilor.
Glutenul – element principal în „schema” stabilirii preţurilor
Modificarea preţurilor la pâine este influenţată semnificativ de creşterea preţului la făină. Costul făinii depinde de preţul grâului alimentar, care la rândul său este în funcţie de calitate.
În acest an, doar 65% din recolta totală de grâu pe ţară este grâu alimentar. În anul trecut, cifra a fost şi mai mică, constituind 40 la sută din total. Acest factor a cauzat creşterea preţurilor la cereale faţă de anul trecut. Astfel, preţul la grâu este 2,8-3,0 lei per kg, faţă de 1,80-2,20 în anul trecut, iar la orz - de 2,50-2,70 comparativ cu 1,50-1,70 lei per kg în anul 2014.
La vânzarea grâului, prețul plătit fermierilor de către traderii de cereale este stabilit în funcție de mai mulți factori: nivelul de preț al grâului în zonă, cantitatea cumpărată și, cel mai important, cât gluten au boabele de cereale. Cum restul elementelor sunt destul de clare, doar chestiunea glutenului îi mai ajută pe unii intermediari să păcălească agricultorii, mai ales pe cei mai mici, care nu au posibilitatea de a-și face propriile analize și care se grăbesc să vândă recolta pecâmp.
În cazul fermierilor mai mari, traderii nu au curaj să se joace. „40-45 de zile după recoltat grâul mai lucrează pentru a avea calităţi mai bune şi a ajunge la parametrii optimi, cu glutenul peste 20. Sunt avantajați fermierii care pot păstra grâul cât mai mult timp. Astfel, poți vinde grâul doar când ai nevoie de bani și când prețul este bun. În condiții bune, grâul poate fi păstrat oricât”, a mai spus Victor Negară.
Fermierii sunt în aşteptarea ploilor bune
Fermierul de la Carahasani susţine că nivelul de gluten este dat nu atât de sol, cât de tehnologia de îngrijire a culturii.
„Azotul este esențial pentru umplerea bobului de grâu și se aplică la ieșirea din iarnă și la împăiere. Vremea îţi poate juca multe feste, cum s-a întâmplat chiar anul acesta, dar dacă susţii tehnologic plantaţia cum trebuie, mai poţi spera să ridici o roadă cât de cât bună”, afirmă Victor Negară.
În timp ce vara încă nu s-a sfârşit, agricultorii se confruntă cu alte probleme care pun în pericol roada de cereale din anul viitor. Seceta care se menţine mai multe săptămâni a făcut imposibilă prelucrarea terenurilor arabile pentru semănatul de toamnă. În aşteptarea ploilor, fermierii au întrerupt aratul, numai că şi această tărăgănare nu poate fi întinsă la nesfârşit.
„Dacă nu plouă bine încă vreo 2-3 săptămâni, rămânem în urmă de tot cu calendarul agricol, ceea ce înseamnă că nu vom reuşi să facem în termenele stabilite lucrările necesare. Iar aceasta înseamnă că începem cu piciorul stâng şi anul agricol 2016”, a conchis fermierul de la Carahasani. Acesta, ca şi ceilalţi agricultori din ţară, indiferent de volumul afacerii, aşteaptă ploaie. Și încă mai trag nădejde că vor vedea şi subvenţiile promise...
Care este grâul de calitate superioară
Andrei Gumovschi, doctor în agricultură, conferenţiar universitar, susține că glutenul este o proteină care se găsește în componența boabelor de grâu, orez sau secară. Cele mai importante elemente care duc la obţinerea unui grâu de calitate pentru panificaţie sunt:
•nivelul de fertilizare;
•tratamentele contra bolilor;
•tratamentele contra dăunătorilor;
•condiţiile climaterice prielnice.
Grâul de calitate superioară e un grâu cu boabele tari, care apar sticloase în spărtură şi dă faină multă. Acest grâu are mult gluten, iar glutenul este elastic, tare, nu se rupe la frământat. Se poate întâmpla ca un grâu să aibă mult gluten şi, totuşi, să nu fie de calitate, fiindcă glutenul lui este inferior. Din această cauză, calitatea grâului se mai evaluează şi după conţinutul de substanţe azotate.
Din punct de vedere al calităţii glutenului, grânele se împart în următoarele grupe:
•grupa A cuprinde grânele tari, cu 14-16% proteină, de foarte bună calitate;
•grupa B cuprinde grânele semitari, cu 12-13% proteină;
•grupa C cuprinde grânele moi, care au sub 11% proteină şi sunt destinate furajării.
Soiurile de grâu cultivate la noi fac parte din grupa A. Substanţele proteice din bobul de grâu conţin în medie: 2-3% albumină, 10-20% globulină, 50% gliadină şi 25% glutenină.
Lilia Grubîi
02.09.2018
20:01
3671
Când au început strămoșii noștri să coacă pâine? În ce epocă? Știința oferă un răspuns surprinzător!
18.07.2018
19:30
4681
Mănânci pepene cu pâine? Renunţă la acest obicei. Ce se întâmplă în organism
24.02.2018
16:03
7480
REȚETĂ // Pâine țărănească făcută în casă. Gust AUTENTIC românesc
27.10.2017
07:30
4728
REȚETE // Câteva IDEI geniale de sandvișuri fără pâine
06.07.2017
12:01
3198
Cu ce poți ÎNLOCUI pâinea și zahărul pentru o dietă sănătoasă
28.02.2017
12:20
3272
Ce se întâmplă dacă NU mănânci pâine o săptămână
05.01.2017
07:30
3046
SIMPTOME prin care organismul te avertizează că trebuie să renunţi la PÂINE
29.12.2016
14:42
2870
Cum să DEPOZITEZI corect pâinea ca să rămână PROASPĂTĂ cât mai mult timp
16.08.2015
09:22
2169
Scumpirea pâinei NEMULȚUMEȘTE cumpărătorii
14.08.2015
08:58
2312
Consumi des acest aliment? Legatura surprinzatoare dintre el și depresie!
17.07.2015
16:34
2482
FOTO // Pâinea care face SENZAȚIE în Taiwan. Este preferata COPIILOR
07.07.2015
16:30
2736
Te-ai decis să renunţi la CONSUMUL de pâine? Iată ce se-ntâmplă în corpul tău!
17.06.2026
20:40
395
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
439
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
414
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
496
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
547
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
499
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
553
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
613
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
560
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
448
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
555
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
519
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
675
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
563
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
585
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
536
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
730
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
680
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
849
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
922
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
995
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
976
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
900
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1312
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1257
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.42
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














