Cum să DEPOZITEZI corect pâinea ca să rămână PROASPĂTĂ cât mai mult timp
3101
Sursa: gustarte.ro Gustul şi aroma deosebită de pâine scoasă acum din cuptor mai că nu se compară cu nimic. Dar care sunt secretele de care ne putem folosi ca să-i păstrăm prospeţimea cât mai mult?
De câte ori nu ţi s-a întâmplat să nu mai ajungi acasă cu pâinea întreagă tocmai cumpărată de la magazin, pentru că aburii ei proaspeţi ţi-au răvăşit pur şi simplu simţurile?
Nu puţini sunt cei care spun că pâinea e gustoasă doar când e caldă sau proaspătă, altfel nu o mai pot mânca. Ei bine, unele obiceiuri pe care le avem, legate de păstrarea pâinii, nu sunt tocmai corecte.
Mai întâi, o scurtă lecţie de laborator. Pâinea are doi inamici celebri. Primul este mucegaiul. Sporii săi sunt peste tot, mulţi dintre ei inofensivi. Pentru a creşte, au nevoie de suficienţi nutrienţi, cum ar fi cei dintr-o bucată de pâine, şi mediul potrivit: căldură şi umiditate.
Dacă depozitezi pâinea în plastic, care captează umezeala, şi o păstrezi într-un loc cald, ca de exemplu pe frigider sau deasupra maşinii de spălat vase, îi dai mucegaiului tot ceea ce are nevoie pentru a creşte necontrolat.
Cel de al doilea inamic, învechirea, este ceva mai complex. Deşi pare că pâinea veche este pur şi simplu pâine uscată, avem de-a face însă cu un proces de modificare a amidonului, explică Harold McGee, în cartea On Food and Cooking.
Mai exact, atunci când se coace pâinea, granulele de amidon absorb umiditatea glutenului din jur. Când pâinea începe să se învechească, acea apă migrează înapoi în gluten şi se recristalizează. Nivelul de umiditate dintr-o pâine veche şi una proaspătă este cumva acelaşi, diferenţa constă în faptul că una stă într-un mediu deloc propice.
Toată pâinea se învecheşte la un moment dat, dar sunt câteva lucruri pe care le poţi face pentru a amâna inevitabilul.
În primul rând, nu depozita pâinea în plastic, avertizează brutarul Éric Kayser, proprietarul Maison Kaysers şi autor al cărţii The Larousse Book of Bread: Recipes to Make at Home. Nu numai că plasticul încurajează creşterea mucegaiului, dar o face şi gumoasă. În al doilea rând, spune Kayser, nu ţine pâinea în frigider. Accelerează procesul de învechire mai rapid ca orice.
Cel mai bun mod de a păstra pâinea este să o înveleşti într-un prosop de bucătărie sau într-o pungă de hârtie, apoi să o depozitezi într-un loc uscat.
„O baghetă, de exemplu, ar trebui mâncată rapid, cam în cel mult opt ore de când a fost scoasă din cuptor. Dar unii clienţi spun că o pot păstra şi zece zile astfel”, afirmă Kayser.
„Poate să aibă termen de garanţie 2-3 zile, dar va avea cel mai bun gust imediat ce a ieşit din cuptor”, mai precizează el.
Dacă îţi rămâne însă pâine şi vrei să o mănânci a doua zi caldă, iată un truc simplu: încălzeşte-o (nu o prăji) într-un cuptor la 250 grade, 10-15 minute şi va deveni crocantă din nou.
O mai poţi păstra fresh congelând-o. O înveleşti într-o folie de plastic şi apoi o depozitezi direct în congelator. Eviţi astfel şi risipa. O poţi ţine acolo în jur de o lună. Apoi, când vrei să mănânci, o arunci într-un toaster sau în cuptor şi gata. Vei avea o pâine proaspătă la masă.
Sursa: gustarte.ro
02.09.2018
20:01
18.07.2018
19:30
24.02.2018
16:03
27.10.2017
07:30
06.07.2017
12:01
28.02.2017
12:20
05.01.2017
07:30
22.08.2015
13:03
16.08.2015
09:22
14.08.2015
08:58
17.07.2015
16:34
07.07.2015
16:30
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















