Școlile pustii
2695
Încăpățânare: Mai multe instituții de învățământ din țară, unde numărul elevilor abia atinge cifra 22, nu au fost comasate, fiindcă s-au împotrivit părinții
Școli comasate. Doar pe hârtie. În cadrul reformei derulate de Ministerul Educației (ME) pentru eficientizarea sistemului de învățământ, 14 şcoli au fost închise, alte 42 fiind reorganizate în acest an. Una dintre cauzele principale pentru reorganizarea școlilor este scăderea drastică a numărului de elevi. Deși inițial era preconizat ca în anul de studii 2013-2014 să nu-și mai deschidă ușile circa 100 de școli, doar jumătate dintre acestea s-au conformat măsurilor ME.
Școli goale, dar funcționale
Consiliile raionale decid soarta școlilor care trebuie sau nu lichidate. Chiar dacă mai sunt instituții de învățământ cu câte 22 de elevi sau și mai puțini, aceștia nu s-au încumetat să le pună sub lacăt. Motivul este că autoritățile nu pot ține piept părinților, care se împotrivesc cu înverșunare reformei, deși întreținerea acestora sărăcește bugetele în anumite regiuni. În raionul Șoldănești, de exemplu, dintre cele șapte școli care erau pe lista cu instituțiile care urmau să fie reorganizate doar cea din satul Parcani a fost arondată la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, restul rămânând pe vechi.
„Consilierii raionali au hotărât ca școlile din satele Glinjeni (72 de elevi), Cuizăuca (62 de elevi), Șipca (31 de elevi), Rogojeni (27 de elevi), Socol (23 de elevi), Mihuleni (22 de elevi) să funcționeze în continuare, deși ele trebuiau comasate cu cele din orașul Șoldănești sau din satele vecine. Nu știu de ce au decis astfel”, spune șeful Direcției Învățământ (DÎ) din raionul Șoldănești, Gheorghe Dandara.
Astfel, în școala primară din Șipca, cei 31 de elevi fac ore simultan. Elevii din clasa întâi fac lecții împreună cu cei dintr-a treia, iar cei din clasa a doua - cu cei dintr-a patra. Orele sunt ținute de trei profesori, dintre care unul este directoarea școlii, al doilea este o învățătoare pensionară, iar al treilea - o profesoară de limba rusă. Galina Galbur este învățătoare la clasele întâi și a treia și predă toate orele. Asta înseamnă că boboceii vin de dimineață până la ora 11.00 și fac orele de bază: limba și literatura română și matematica, apoi cei din clasa a treia le iau locul. Însă, anumite obiecte se predau concomitent: educația fizică, muzicală, plastică etc.
„Lucram gratis, numai să nu ne deplasăm în satele vecine”
„Lucrăm și degeaba, adică am dat acordul ca să nu ni se plătească vreo două ore, deoarece nu se ajung bani, dar ce să facem... Cum să transportăm micuții până la Șoldănești? Și apoi nu se fac mai calitativ orele într-o clasă cu 35 de elevi decât în una cu 18 elevi, chiar dacă aceștia din urmă sunt de vârste diferite. De câțiva ani lucrăm în așa regim. E greu de citit orele care se predau la toți odată, dar ne descurcăm. Mai întâi încep cu cei micuți, iar celorlalți le spun să se pregătească. Apoi, le dau însărcinări aparte și-i verific pe rând”, explică doamna Galbur.
Părinților nu le displace această situație. Corina Sandâc este mama unei fetițe din clasa întâi din școala respectivă și este bucuroasă că copilul ei nu se deplasează până la Șoldănești, deși calitatea studiilor o deranjează nițel. „Am vrut ca picii noștri să fie cât mai aproape de casă. Dacă îi ducem în localitate străină, stăm cu grijă să nu pățească ceva. Nu-mi convine că învață împreună cu cei dintr-a treia, dar măcar bine că obiectele principale sunt predate separat, în rest sperăm ca pe viitor să se schimbe ceva și fiecare clasă să aibă un învățător”, conchide femeia.
Școlile primare nu mai au mult de trăit
Însă dorința mamei nu va fi nici pe departe îndeplinită. Cel puțin, Consiliul raional Șoldănești dă asigurări că aceste școli nu mai au mult de trăit. „Consilierii nu au dorit ca satele să rămână fără școli și profesori. De exemplu, la Glinjeni chiar ne-a fost milă să închidem instituția, fiindcă au sală sportivă nouă, însă noi suntem conștienți că riscăm să rămânem fără bani, dacă aceste școli vor continua să funcționeze. Părinții și profesorii din satele respective nu înțeleg că atunci când vor trece la finanțare per elev, aceste școli vor dispărea de la sine și vor fi nevoiți să le arondeze la cele de circumscripție”, a opinat vicepreşedinta raionului Șoldănești, Svetlana Rotundu.
O asemenea situație avem în circa 300 de instituții de învățământ din întreaga țară. Potrivit oficialilor din Dondușeni, școlile din Elizavetovca, Briceni, Codrenii Noi și Pivniceni nu au putut fi închise, pentru că s-au implicat financiar comunitățile.
Părinții sponsorizează deficitul bugetar al școlilor
„Sunt școlile cu predare în limba rusă pe care nu le putem comasa cu cele cu predare în limba română, iar în anumite sate părinții au înaintat plângeri, asumându-și responsabilitatea să sponsorizeze învățământul din localitate, doar ca nu cumva copiii lor să se trezească cu o jumătate de oră mai devreme”, a explicat șefa DÎ din raionul Dondușeni, Nina Juraveț.
Există localități în care elevii nu merg la școală. Părinții din s. Parcani, raionul Călărași, țin copiii acasă, deși aceștia trebuiau să fie la ore pe 2 septembrie la gimnaziul din satul vecin, Răciula. Părinții se întreabă ce vor face micuții pe timp de iarnă, când va fi frig, iar ei vor trebui să meargă în satul vecin aflat la 2,5 kilometri distanță. DÎ Călărași explică că nu se ajung 325 000 de lei ca să funcționeze școala din Parcani și nu va fi posibilă redeschiderea acesteia.
Reforma, cu pași mici
În mai multe localităţi din ţară, în acest an nu au fost organizate clase liceale. Şi asta pentru că este mic numărul absolvenţilor de gimnaziu. În raionul Cahul s-a închis unul și urmează la anul încă nouă, în Ungheni - trei, în Ocnița - unul. Reprezentanții direcțiilor de învățământ din aceste raioane spun că economisesc bani, iar părinții sunt mulțumiți de faptul că odraslele lor vor învăța în liceele din raion.
Reforma inițiată de Ministerul Educației prevedea ca, până în anul 2013, să fie închise 1 044 de clase și 378 de școli, însă din anul 2010 până în prezent au fost închise aproape 100 de școli, iar 75 au fost reorganizate. Potrivit ME, această reformă va permite eficientizarea sistemului de învățământ, economisirea a 230 de milioane de lei, bani folosiți în beneficiul elevilor.
22.01.2026
14:40
2411
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3466
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2684
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3163
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5598
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31615
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3155
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7123
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6998
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6362
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
18.04.2026
08:23
115
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
472
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
488
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
476
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
525
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
549
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
542
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
602
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
638
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
594
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
595
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1187
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
939
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
789
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
819
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
802
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
830
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
741
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
987
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
784
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
766
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
906
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
915
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
930
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
806
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














