REPORTAJ // Școlile de artă din R. Moldova, „răgușite”

Lipsuri // Unele școli de artă din R. Moldova necesită nu doar reparații capitale, dar și cadre didactice noi, precum și instrumente muzicale

Fie că sunt amplasate în casele de cultură sau spitale, grădinițe, gimnazii, unele școli de artă din R. Moldova nu mai arată ca odinioară. Pianele hârâie, pensulele scârțâie, iar orele de dans sau teatru se petrec pe hârtie. Cu toate acestea, micii exploratori de artă cu greu mai observă pereții jupuiți și „împăiați” cu mucegai sau că iarna profesorii aduc lemnele de acasă, ca să dezmorțească aerul din încăperi, deoarece scopul scuză mijloacele, spun ei.

Un loc părăsit

„Cine are nevoie de cultură în ziua de azi?”, întreabă retoric directorul Școlii de arte din s. Colibași, raionul Cahul, Vasile Florea, în timp ce ne prezintă Palatul de cultură în interiorul căruia este amplasată instituția. La etajul doi, în cele patru odăițe care aparțin școlii, numai a artă nu miroase, ci a mucegai și praf. Noroc că răsună câteva instrumente muzicale, altfel ai avea impresia că e un loc părăsit.

În capătul coridorului se aude la pian o piesă a interpretei britanice Adele. Degetele Lenuței aleargă pe clape. Fata e înnebunită după acest instrument, doar că nu se vede o pianistă desăvârșită, fiindcă „în R. Moldova arta e plătită puțin”. „Tatăl meu a terminat pictura și mă doare sufletul să-l văd că nu s-a putut realiza. Mama - exact așa. Părinții, oricum, mă încurajează, dar eu nu vreau să merg pe urmele lor și după studii să sădesc roșii în seră”, explică Lenuța, în timp ce recunoaște că i-ar fi plăcut să petreacă orele de pian în alte condiții.

„Noi vedem că școala seamănă cu un loc abandonat, doar că o mai înfrumusețează cele două piane vechi, acordeonul și câteva vioare ale colegilor. Ar fi nemaipomenit să se facă reparație, să fie amenajată frumos, dar ne bucurăm că există și așa și avem unde să ne dezvoltăm și pe alt plan”, spune fata.

Profesorii aduc lemne de acasă

În clasa de vizavi sunt înșirate într-o formă șerpuită câteva șevalete, în jurul cărora stau învățăceii cu pensule și acuarele în mână. Se străduiesc să redea cu exactitate coșul cu fructe și legume din fața lor. Apa pentru clătit pensula o iau din cele două căldări ruginite dintre care din una a început să miroase urât. Anexa clasei, în care sunt păstrate cu sfințenie lucrările copiilor, e despărțită de o perdea din dantelă fumurie și jegoasă ale cărei găuri s-au mărit din cauza greutății stratului de praf de pe ea.

„De când s-a deschis școala, am fost o singură dată vizitați de oaspeți de la Chișinău”, răsare de după un șevalet capul profesorului de pictură. O copilă mai dezghețată și cu mai mut curaj decât dascălul său ne face din ochi și cu un zâmbet ștrengăresc spune repede: „Dumnealui, cu familia sa, au văruit în timpul vacanței pereții din această cameră. Și tot dumnealui iarna trecută a cărat lemne de acasă ca să nu înghețăm noi cu tot cu pensule”. Dezarmat și rușinat, profesorul privește în podea: „Nu aveam încotro. Nu poți să închizi o școală de arte pentru că nu este căldură. Viața de artist e minunată și trece mai interesant, mai ales când ai copiii care împărtășesc aceeași idee. Eu cred că statul știe despre situația școlii noastre”, zâmbește Gheorghe Tricolici.

Taxe mărite

În altă cameră, câțiva copii așteaptă nerăbdători să le vină rândul ca să cânte la pian. Sunt din satul „bunicii care bate toba”. Fac naveta de două ori pe săptămână. „Venim cu autobuzul, pentru că e departe Văleniul de Colibași și ne-ar lua mult timp să mergem pe jos. Cinci lei, călătoria. S-a mai mărit și taxa cu 50 de lei, dar ce să-i facem, dacă ne place muzica… Bine că părinții ne lasă”, zice Marius Curabeț.

Din cauză că s-a mărit taxa, unii copii au abandonat „cariera” la jumătate de drum, alții scutură toți copacii de nuci, iar la alții nici acum nu știu părinții despre majorare. „Înainte era 120 de lei pe lună, iar de la 1 septembrie curent trebuie să plătim 170 de lei. Tata nu știe, că și așa dă mărunțel din buza de jos când vine vorba de 120 de lei, dar mama mi-a promis că o să găsească ea cumva acești 50 de lei în plus”, ne spune Lenuța.

Columb și colibășenii

Directorul școlii, Vasile Florea, nu ascunde nimic. Știe foarte bine că părinții copiilor nu sunt încântați de majorarea taxei, că tencuiala de pe pereți e gata să cadă, că instrumentele sunt vechi, că pentru orele de pictură copiii își procură din banii lor ustensilele, că scena e din perioada sovietică, că ore de teatru și dans nu există și că iarna e frig de crapă pietrele.

„Asta e Școala de arte din Colibași. Iaca în așa condiții facem artă. Ne-ar mai trebui profesori de pian, vioară, trompetă. Nici nu mai zic că nimeni nu vrea să vină să predea dansul și teatrul, pentru că salariul e mizer. Avem vreo 60 de copii. Iarna conectăm reșourile date de primărie. Măcar cumva să dezmorțim aerul”, explică Florea care, în ciuda condițiilor, nu ezită, totuși, să laude colibășenii care „au sfințit locul pe unde au mers și călătorit”. „Să știți că, atunci când Columb a debarcat pentru prima dată pe malul Americii, primii oameni pe care i-a întâlnit au fost colibășenii. Tăiau stuf într-o mlaștină. Așa suntem de populari”, râde directorul, care a rămas fără grai ulterior când avea să audă versiunea primarului despre situația Școlii de arte.

„Nu le reușim pe toate”

„Nu le reușim pe toate, nu că am fi uitat de Casa de cultură. Cea mai mare realizare e că am reparat acoperișul. Administrația locală acoperă 80 la sută din cheltuieli, restul - administrația școlii din taxele școlare. Da, vestea bună e că iată chiar la prima oră am fost vizitat de un auditor autorizat de la Fondul de Eficiență Energetică, care ne-a promis că va repara Casa de cultură. Asta înseamnă că se vor schimba ferestrele, se va face izolare termică a clădirii și sistemul de încălzire. Deja în următoarele luni va începe cartografierea clădirii”, ne anunță primarul din Colibași, Ion Dolganiuc.

În aceeași situație se află și Școala de arte din or. Biruința, raionul Sângerei. Iarna e frig, reparația e indispensabilă, doar unele instrumente s-au înnoit. „Ce are Școala de arte cu Casa de cultură? Noi nu putem repara Casa de cultură, doar pentru că școala se află în această instituție. Și cu cât mai multe cheltuieli o să avem, cu atât mai mare va fi taxa. Da, pe copii trebuie să-i atragem cumva”, spune directorul Școlii de arte, Iurie Pânzari, care ține să accentueze că „e bine și așa cum este”.

Probleme, o sumedenie

„Instrumentele muzicale, în majoritatea instituțiilor, sunt vechi. Probleme sunt o sumedenie. Școlile de arte nu se regăsesc în Legea învățământului. Noi am propus să se facă un Regulament al învățământului artistic sau o lege aparte. Nu știu cum o să facem”, afirmă șeful Secţiei cultură a raionului Sângerei, Valeriu Rusu.

Ministerul Culturii nu are mână liberă asupra școlilor de artă și celor de muzică, spune Igor Șarov, viceministrul Culturii. „Noi monitorizăm aceste școli, dar nu avem putere să influențăm și să obligăm consiliile raionale sau administrația locală să facă anumite schimbări, deoarece ele decid soarta acestor instituții și le finanțează. În condițiile de descentralizare, școlile de artă se supun administrației publice locale. Totuși, anumite schimbări vor avea loc. Se lucrează”, declară Șarov.

În anul 2013, potrivit datelor statistice, în cele 53 de școli de artă din R. Moldova predau circa 1 097 de profesori și învățau 9 899 de elevi.