Stiri

Scene INCREDIBILE la Mormântul Sfânt din Ierusalim cu doar patru zile înainte de Paşte. „Este TULBURĂTOR”

Știri 04.04.2018 11:21 Vizualizări4235
Scene INCREDIBILE la Mormântul Sfânt din Ierusalim cu doar patru zile înainte de Paşte. „Este TULBURĂTOR”

Ierusalim este oraşul care are cel mai mare număr de locuri sacre şi este considerat de mulţi centrul spiritual al lumii. De asemenea, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume care are o importanţă însemnată pentru creştini, evrei şi musulmani, relatează The Vintage News.

În cursul istoriei sale milenare, oraşul a fost distrus, cucerit, reconstruit de nenumărate ori. Importanţa aceasta face ca unii credincioşi sau chiar turişti obişnuiţi să prezinte o condiţie numită de experţi sindromul Ierusalim.

Dr. Pesach Lichtenberg, psihiatru la spitalul Herzog din Ierusalim, a precizat că „sindromul Ierusalim este un fenomen în care oamenii care vizitează Ierusalimul sunt atât de copleşiţi de trăirile spirituale încât îi schimbă. Apar anumite fantezii de mântuire care îi îndeamnă să facă o lume mai bună şi cred că au un rol mesianic pe care trebuie să îl îndeplinească. [...] Acest lucru se poate întâmpla câteodată şi oamenilor care nu au avut niciun fel de tulburare mintală înainte”.

Dr. Yair Bar El, fostul director al spitalului de psihiatrie Kfar Shaul din Ierusalim, a fost primul care a identificat acest sindrom. Simptomele apar de obicei după o zi de locuire în oraş. Acestea încep cu anxietate şi izolare, urmată de o obsesie pentru ritualurile de purificare.

Se precizează că aceştia încep să poarte lenjeria patului de la hotel ca imitaţie a veşmintelor antice şi încep să facă profeţii. Încep să ţipe sau să cânte psalmi, cântece religioase sau versete din Biblie. Uneori, cazurile sunt atât de severe încât este nevoie de intervenţia poliţiei.

Conform British Journal of Psychiatry, există trei tipuri de persoane afectate de sindromul Ierusalim:

Tipul I se referă la indivizi deja diagnosticaţi cu probleme mintale înainte să viziteze Ierusalimul.

Tipul II îi include pe cei cu tulburări de personalitate şi obsesii cu idei fixe, dar care nu sunt diagnosticaţi cu o boală mintală anume.

Tipul III se referă la indivizii care nu au niciun fel de tulburare mintală, dar care au experimentat un astfel de episod când au ajuns în oraş.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri