Scenariu PARALIZANT: Cum ar putea începe Al 3-lea Război Mondial în 2014
2720
obiectivbr.ro
Agresivitatea RUSIEI, disputele din Marea Chinei, dar şi tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea fi fatale pentru anul 2014 şi să ducă la izbucnirea unui conflict generalizat pe care nimeni nu şi-l doreşte, spun analiştii geopolitici.
Într-un articol publicat pe site-ul american Atlantic, editorialistul Roger Cohen de la „The New York Times“ consideră că tensiunile din Ucraina, războiul din Siria şi disputele teritoriale din Marea Chinei de Est sunt factori care ar putea declanşa un Al Treilea Război Mondial. Mai mulţi analişti tind să-i dea dreptate, potrivit Adevarul.ro şi rtv.net.
Analistul Gérard-François Dumont, profesor la Sorbona, susţine că scenariul unui Al Treilea Război Mondial nu este imposibil, dar ar trebui ca mai multe ipoteze să se adeverească.
Prima ar fi extinderea unui conflict local. Actualul conflict din Gaza este unul de spaţiu mic, dar cu toate acestea are o rezonanţă puternică în mass-media şi în geopolitică la nivel mondial şi asta datorită faptului că cele două părţi beligerante au o diasporă importantă răspândită în toate colţurile lumii.
În cazul în care acţiunile de izolare a acestui conflict nu sunt realizate cu succes, răspândirea sa poate avea loc, mai ales pe fundalul fragilizării unor state altădată influente în zonă cum ar fi Egipt, Siria, Irak.
Într-o altă regiune a lumii, tensiunile existente reprezintă o ameninţare pentru un posibil conflict global: Taiwan. Atâta timp cât insula este independentă de China, Statele Unite păstrează controlul asupra Pacificului.
Pierre Verluise, profesor şi el la Sorbona, predă geografia politică, spune că „după două Războaie Mondiale, nu este nevoie să fii un geniu să ştii că într-o zi va fi un Al Treilea Război Mondial. Sunt analişti care spun că „Al Treilea Război Mondial“, a avut deja loc, referindu-se la „Războiul Rece“ din 1947-1990. Acesta întruneşte multe dintre caracteristicile unui Război Mondial, iar acum aşteptăm un „Al Patrulea Război Mondial“, suţin unii geopoliticieni.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















