23:08:10 28.12.2025
Stiri

Ședința Parlamentului, încheiată din lipsă de cvorum. Comuniștii au părăsit sala

Politică 10.10.2013 16:12 Vizualizări801
Ședința Parlamentului, încheiată din lipsă de cvorum. Comuniștii au părăsit sala captura privesc.eu

Ședința de azi a Parlamentul s-a încheiat, din lipsă de cvorum, înainte de a fi examinate toate chestiunile incluse pe ordine de zi. Mărul discordiei a fost proiectul de lege privind crearea Colegiului medicilor din R. Moldova. Comuniștii s-au opus adoptării acestei legi, menționând că acest Colegiu al medicilor ar fi unul „anticonstituțional, politizat și coruptibil”.

După ce proiectul a fost adoptat în prima lectură, comunistul Grigore Petrenco a cerut vicepreședintelui Parlamentului Adrian Candu să fie numărați deputații din sală.

„Vă rog să solicitați de la numărători să ne spună câți deputați din fracțiunea lor sunt în sală. Nu este cvorum și rog să se încheie ședința”, a spus Petrenco.

În replică, Candu i-a declarat că deputații, probabil, au mers să bea o cafea, dar atâta timp cât nu au declarat că pleacă, ședința este deliberativă.
„Ținând cont de faptul că megafonele vă sunt pe masă și nu ați declarat că plecați, ședința poate continua”, a menționat vicespicherul.

Drept răspuns, comuniștii și-au strâns lucrurile și au părăsit sala de ședințe.

Din lipsă de cvorum, ședința Parlamentului a fost închisă.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
28.12.2025 08:30 571 Horoscopul zilei 28.12.2025
27.12.2025 08:05 908 Horoscopul zilei 27.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.81 1 USD 16.80 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte