Stiri

S-a găsit INVESTITOR pentru construcția unui STADION NAȚIONAL multifuncțional? Când urmează să înceapă construcția

Economie 13.02.2018 11:00 Vizualizări3523
S-a găsit INVESTITOR pentru construcția unui STADION NAȚIONAL multifuncțional? Când urmează să înceapă construcția

Președintele Igor Dodon susține că omul de afaceri din Arabia Saudită, Rashid S. Al-Rashid, este gata să investească bani în construcția unui complex sportiv multifuncțional în R. Moldova.

La o înțelegere în acest sens s-ar fi ajuns în cadrul unei întâlniri a președintelui Dodon cu Rashid S. Al-Rashid din Arabia Saudită, care este fondator și președinte al unui mare grup de companii din domeniul construcției, producerii energiei alternative, prestării serviciilor medicale, dezvoltării turismului, filantropiei etc.

„Am discutat despre construcția unui complex sportiv multifuncțional în R. Moldova. În următoarele luni ne propunem să selectăm terenul, să finalizam elaborarea documentelor de proiectare, pentru a începe în termene optime construcția acestuia. Mi-am exprimat încrederea că proiectul respectiv va fi lansat curând”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Veteran al fotbalului moldovenesc: „Cmil și Tarlev trebuie SĂ STEA LA RĂCOARE pentru ceea ce au făcut în 2007”

De menționat că Rashid S. Al-Rashid, potrivit lui Dodon, este membru al Comitetului Institutului Urban, consilier în Comitetul Arabiei Saudite pentru dezvoltarea țării și cel mai mare investitor în domeniul construcției parcurilor și zonelor de agrement din Dubai. „Domnul Rashid a manifestat un interes major pentru R. Moldova, în special pentru edificarea unor spitale, blocuri locative, magazine, hoteluri etc.”, l-a scris prezentat Dodon pe omul de afaceri.

R. Moldova nu mai are un Stadion Național, după ce fostul premier comunist, Vasile Tarlev, a dispus demolarea acestuia. În ultimii zece ani s-a tot discutat despre construcția unei arene naționale, însă de fiecare dată lucrurile s-au împotmolit la nivelul discuțiilor și promisiunilor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri