România va primi peste 30 de miliarde de euro, granturi și împrumuturi, din planul de redresare de 750 de miliarde de euro prezentat de Comisia Europeană
1483
Din planul “noii generații UE” de 750 de miliarde de euro prezentat miercuri de președintele Comisiei Europene, România ar urma să primească peste 30 de miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro. Această finanțare de peste 30 de miliarde de euro se adaugă alocărilor bugetare pe care România le va primi la nivelul Cadrului Financiar Multianual pentru următorii șapte ani.
Conform surselor citate, 19,62 miliarde de euro vor fi acordate țării noastre sub formă de granturi, iar 11,58 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
De asemenea, potrivit unui document al Comisiei consultat de Bloomberg și DPA, executivul european a alocat pentru România suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentând granturi, singurele state care au alocate sume mai mari fiind: Italia (81,8 miliarde de euro), Spania (77,32 miliarde de euro), Franţa (38,77 miliarde de euro), Polonia (37,69 miliarde de euro), Germania (28,8 miliarde de euro) şi Grecia (22,56 miliarde de euro).
Comparativ, o serie de state dezvoltate au alocate granturi de valori mult mai mici precum Danemarca, 2,15 miliarde de euro, Belgia 5,48 miliarde de euro, Olanda, 6,75 miliarde de euro, Austria, 4,04 miliarde de euro, Finlanda, 3,46 miliarde de euro, şi Suedia, 4,69 miliarde de euro.
Șefa executivului european a propus, în plenul Parlamentului European, un Cadru Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027 de 1.100 de miliarde de euro și un plan pentru un instrument suplimentar de redresare economică “Next Generation EU” de 750 de miliarde de euro pentru a combate impactul crizei provocate de pandemia de COVID-19.
Conform unui comunicat al Comisiei Europene, cei 750 de miliarde de euro vor fi strânși prin ridicarea temporară a plafonului resurselor proprii la 2,00% din venitul național brut al UE, permițând Comisiei să își folosească ratingul de credit puternic pentru a împrumuta 750 de miliarde de euro pe piețele financiare. Potrivit lui von der Leyen, 500 de miliarde de euro vor fi acordate statelor membre sub formă de subvenții, iar 250 de miliarde sub formă de împrumut.
“Comisia propune un nou instrument de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro, care va fi suplimentar bugetul multianual de 1.100 de miliarde. Vorbim de 1.850 de miliarde de euro“, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în plenul Parlamentului European, prezentând propunerea.
Ursula von der Leyen a subliniat că aceste 1.850 miliarde de euro se adaugă planurilor de redresare financiară deja adoptate, referindu-se la pachetul celor trei plase de siguranță de 540 de miliarde de euro, ridicând valoarea totală a efortului financiar european la 2.400 de miliarde de euro.
Comisia Europeană propune un Cadru Financiar Multianual pentru 2021-2027 de 1.100 de miliarde de euro și un plan pentru un instrument suplimentar de redresare de 750 de miliarde de euro pentru a combate impactul crizei coronavirusului.
Cifra de 1.100 de miliarde de euro, în prețurile din 2018, ar crește cheltuielile comparativ cu bugetul actual al UE de șapte ani, care este estimat la 1.082 miliarde de euro.
Propunerea este sub nivelul sugerat inițial de Comisia Juncker în mai 2018 pentru perioada 2021-2027, dar este mai mare decât un plan de compromis înaintat în februarie de către președintele Consiliului European, Charles Michel, și care a blocat negocierile summitului din 20 februarie
În 2018, Comisia Juncker a propus un buget de 1.135 miliarde de euro, echivalentul a 1,11% din venitul național brut (VNB) al UE. Michel a propus 1.095 miliarde de euro, care la acea vreme era estimat la 1,074% din VNB.
Finanțarea de 750 de miliarde de euro va fi direcționată prin programele UE și rambursată pe o perioadă lungă de timp în bugetele viitoare ale UE – nu înainte de 2028 și nu după 2058. De asemenea, cei 750 de miliarde de euro incluși în instrumentul de redresare vor fi investiți pe trei piloni: sprijin pentru statele membre cu investiții și reforme, pornirea inițială a economiei UE prin stimularea investițiilor private și abordarea lecțiilor crizei
Instrumentul de 750 de miliarde de euro este axat pe două componente: 500 de miliarde de euro disponibili sub formă de granturi, iar 250 de miliarde sub formă de împrumuturi.
Planul este superior propunerii de 500 de miliarde de euro lansată de președintele francez Emmanuel Macron și de cancelarul german Angela Merkel. Însă, pachetul propus de Comisia Europeană prevede că 500 de miliarde de euro vor fi obținute de Comisia European de pe piețele de capital și vor fi acordate statelor membre sub forma unor subvenții, ceea ce înseamnă că achitarea acestor datorii va putea fi realizată în comun, la nivel european.
Restul de 250 de miliarde vor fi acordate sub formă de împrumut pentru statele membre, ele reflectând propunerea celor patru state frugale – Austria, Danemarca, Olanda și Suedia – care se opun oricărei mutualizări a datoriilor la nivel european.
Planul constituie baza pentru negocierile dintre țările membre ale UE, care se confruntă cu dispute politice cu privire la cât de mult ar trebui să ofere o finanțare pentru redresare și dacă această finanțare ar trebui să fie sub formă de împrumuturi sau subvenții.
17
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
69
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
293
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
242
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
239
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
233
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
359
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
525
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
417
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
428
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
15:03
6
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
110
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
127
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
138
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
328
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
488
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
389
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
403
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
402
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
462
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
534
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
747
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
23.04.2026
23:55
568
Șeful propus de Trump pentru agenția americană de securitate cibernetică CISA își retrage candidatura, instituția rămâne fără conducere permanentă
23.04.2026
23:40
649
Moldova și Regatul Unit întăresc cooperarea economică și strategică la a 5-a reuniune a Dialogului Strategic de la Londra
23.04.2026
23:04
610
OpenAI lansează GPT-5.5, noul model de inteligență artificială care apropie compania de „superaplicația” AI unificată
23.04.2026
21:47
648
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
23.04.2026
20:29
660
Vremea în Republica Moldova se răcorește ușor vineri, 24 aprilie 2026
23.04.2026
20:01
616
X renunță la funcția Communities din cauza utilizării reduse și a exploziei de spam, mizând pe group chat și cronologii personalizate
23.04.2026
17:48
633
Greva anunțată la Samsung riscă să agraveze criza globală de cipuri de memorie
23.04.2026
17:44
759
Tesla renunță la pachetul salarial interimar de 29 de miliarde pentru Musk după restabilirea mega-recompensei de 56 de miliarde de dolari
23.04.2026
17:18
766
ULTIMA ORĂ // Proiect de importanță NAȚIONALĂ. În pofida crizei politice, Guvernul României declanșează exproprierile pentru linia electrică Suceava – Bălți
23.04.2026
16:30
710
Criza globală de GPU se adâncește: vânătorii de galaxii cu inteligență artificială sufocă resursele universităților
23.04.2026
15:53
683
Furnizori de supraveghere, prin companii „fantomă”, acuzați că abuzează de accesul la rețelele telecom globale pentru a spiona și localiza utilizatori de telefonie mobilă
23.04.2026
15:10
723
Meta le permite părinților să vadă ce discută adolescenții lor cu Meta AI pe Facebook, Messenger și Instagram
23.04.2026
13:27
787
„Hexagonul Facultăților de Drept” reunește la Chișinău 200 de studenți din Republica Moldova și România
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














