Respins acasă, apreciat peste Ocean!
5797
Carieră // Moldoveanul care gestionează banii unei companii de top
Victor Todoriuc lucrează la una dintre cele mai mari companii din lume – „General Electric” (GE) din SUA. A făcut trei masterate și, chiar fiind departe de țară, urmărește atent viața socială și politică din R. Moldova. S-a ocupat de investițiile companiei în România, iar recent a fost promovat într-o poziție de planificare financiară la nivel de corporație. Pentru piața energetică moldovenească, specialistul american cu origini basarabene recomandă o mai mare diversificare a surselor energetice și încurajarea liberei concurențe.
Dezamăgit de politicieni, a ales o carieră în SUA
Este originar din raionul Ocnița și a studiat Relații Economice Internaționale la ASEM. Ulterior, a făcut masteratul în Studii Europene la Colegiul Europei (Polonia), un masterat în Sociologie la Lancaster University (Marea Britanie) și un masterat în Administrarea Afacerilor la Case Western Reserve University. Ultimele sale studii au fost un master Of Business Administrationpe care l-a finalizat în SUA, iar la absolvire i s-a oferit oportunitatea de a face carieră acolo.
Ține foarte mult la studiile sale, remarcând că jumătate dintre angajații Comisiei Europene sunt absolvenți ai Colegiului Europei. În 1997, după absolvire, a fost tentat să revină la Chișinău pentru a transpune în practică cunoștințele acumulate în domeniul Studiilor Europene, dar politica externă moldovenească, prin inconsecvența sa, l-a dezamăgit. Nimeni nu i-a prețuit prestigioasa diplomă europeană, elita politicăde la acea vreme fiind de o calitate proastă. Atunci, a abandonat ideea de a mai reveni în patrie, iar soarta l-a adus pe alte meleaguri.
Vorbind despre calitatea învățământului din R. Moldova, energeticianul cu origini basarabene consideră că cel de nivel preuniversitar este destul de bun în comparație cu cel universitar. Potrivit lui, corupția este cea mai mare problemă, apreciind eforturile depuse în ultimul timp în vederea eradicării acestui fenomen. „De altfel, corupția este o problemă în foarte multe domenii și nu doar în învățământ”, crede el.
Posturi importante în compania celui care a inventat becul electric
Victor este angajat de 12 ani la corporația „General Electric” și în acest răstimp a avansat în carieră, ocupând cinci poziții importante. De menționat că această companiea fost înființată de către vestitul inventator și om de afaceri american Tomas Edison, cel care a inventat becul electric cu filament. Astăzi, GE este o corporație multiramurală, producând diferite tipuri de tehnică, inclusiv locomotive și reactoare atomice, motoare aviatice, aparataj medical, tehnică de iluminat și altele.
În ultimii trei ani, compatriotul nostru a fost director financiar al unei sub-întreprinderi GE, care se ocupa de inspecția și reparația centralelor electrice. În această calitate, a efectuat mai multe vizite în România, împreună cu conducerea companiei, unde a participat la câteva proiecte de investiție. „A fost destul de interesant să particip și să observ această confluență de viziuni dintre businessul american și cel românesc. Recent, am fost promovat într-o poziție de planificare financiară la nivel de corporație. Este o poziție ce necesită foarte mult timp și dedicație, însă îmi place, întrucât sunt înconjurat de oameni înțelepți și mă simt apreciat de noii mei colegi”, povestește el.
Prețuri mici la curent doar prin concurență
„Doar concurența poate să reducă prețurile”, ne-a răspuns protagonistul nostru la întrebarea cum ar putea R. Moldova să beneficieze de o politică tarifară favorabilă în ceea ce privește costul energiei electrice. „Este important ca țara noastră să-și diversifice sursele energetice și să încurajeze libera concurență. Am remarcat tendințe în încercarea de a controla prețul prin intermediul unor agenții guvernamentale, dar statul R. Moldova nu este nici mai competent, nici mai eficient și nici mai onest decât mediul privat. Pe de altă parte, o concurență liberă între companii, în mod automat, va reduce costurile, la fel cum s-a întâmplat în cazul prețurilor la telefonia celulară. Am menționat concurența liberă, pentrucă este știut faptul că în R. Moldova oligarhii au o influență disproporționată și aici statul trebuie să intervină pentru a elimina barierele în calea concurenței. Nimic nu va putea să reducă prețurile mai mult și de o manieră sustenabilă decât concurența”, susține finanțistul.
Trăiește cu știrile de la noi
Lui Victor Todoriuc nu-i este indiferentă soarta țării noastre, urmărind zilnic viața social-politică de la noi. Prietenii din America îl apreciază ca fiind „o mică enciclopedie” despre politicienii moldoveni. „Deși sunt departe de casă, eu totuși trăiesc cu știrile din R. Moldova. Studiile însușite la Colegiul Europei m-au marcat destul de mult, învățându-mă să analizez fenomenele în profunzime. Clasa politică din Basarabia, din păcate, a pierdut foarte multe oportunități în toți acești ani de la independență încoace, iar sistemul s-a dovedit destul de reticent la inovare și deschidere. Mă bucur că unele lucruri au început să se schimbe în ultimul timp, pentru că inconsecvența la nivel politic ne-a costat destul de mult. Chiar și acum sunt îngrijorat de posibilitatea revenirii la putere a unei alte coaliții care să abandoneze cursul proeuropean, căci lucrul acestaar fi extrem de păgubos”, știe ce știe Victor.
Sacrificii de dragul carierei
Cât privește viața personală, Victor zice că, din păcate, preocupările de carieră nu i-au lăsat prea mult timp pentru aceasta. „Deoarece sunt necăsătorit, pentru mine familia rămâne a fi părinții și sora. Părinții mei au fost profesori de liceu, intelectuali de la țară, oameni inteligenți și cu valori morale necompromise. Sora este stabilită în România și face parte din conducerea unei companii românești cu renume”, și-a încheiat conversația energeticianul de peste Ocean.
Cătălin Mihai
05.11.2018
12:00
16225
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4629
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
3043
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3206
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5158
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4404
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6431
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6317
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17205
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
17905
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8195
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8361
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
10.06.2026
21:05
515
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
492
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
459
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
500
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
554
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
572
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
626
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
10.06.2026
11:31
522
Noi proiecte pentru siguranța rutieră, discutate la Inspectoratul General al Poliției
10.06.2026
11:01
773
A abuzat sexual fiica concubinei sale de 14 ani și a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în nordul țării
10.06.2026
09:48
659
Bărbat din Chișinău, 7 ani de închisoare pentru furt cu implicarea unui minor și deținere de droguri
10.06.2026
09:48
678
Delegatie MIDR la Paris și Bruxelles pentru preluarea modelelor europene de tramvai și transport urban modern
10.06.2026
09:24
611
Și-a apărat mama, dar a depășit legitima apărare: 9 ani de închisoare pentru bărbatul care l-a omorât pe concubinul ei
10.06.2026
08:38
706
Horoscopul zilei 10.06.2026
09.06.2026
20:40
951
Miercuri, 10 iunie 2026: timp mai cald și cer în mare parte senin în Republica Moldova
09.06.2026
19:10
871
Școala din Bălțata, model de eficiență energetică: încălzire cu pelete, confort sporit și facturi de patru ori mai mici
892
Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, discută la Chișinău cu senatori francezi despre reintegrare, securitate regională și sprijinul Parisului pentru parcursul european al Republicii Moldova
09.06.2026
17:51
969
EcoVoucher impulsionează reciclarea: peste 300 de tone de frigidere și mașini de spălat vechi, colectate în Moldova
09.06.2026
16:50
881
Ministerul Energiei testează prin exercițiu „Table Top” reacția instituțiilor în crize de aprovizionare cu gaze naturale
09.06.2026
11:01
1073
Chișinăul devine centru regional pentru sportul de masă: training internațional ACT RISE unește specialiști din Moldova, România și Ucraina
09.06.2026
08:50
1207
MAIA își prezintă în Consiliul Economic planul de integrare europeană a agriculturii și sistemele digitale pentru gestionarea plăților către fermieri
09.06.2026
08:00
1071
Horoscopul zilei 09.06.2026
08.06.2026
23:10
1298
Alibaba, Baidu, BYD și Unitree, trecute de Pentagon pe lista companiilor care sprijină armata chineză
08.06.2026
20:57
1028
Vreme plăcută și stabilă în Republica Moldova, marți, 09.06.2026
1179
Platforma „Clusters Meet Clusters” lansează cooperarea națională a celor 21 de clustere economice din Republica Moldova
08.06.2026
15:33
1330
Profesorii de română din școlile minorităților naționale, trimiși la perfecționare în centre universitare din România
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.38
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














