RĂZBOI între Inspectoratul General al Poliției și Procuratura Generală
2657
Inspectoratul General al Poliției (IGP) învinuiește Procuratura Generală (PG) că a scos „basma curată” unele persoane, bănuite de pornografie infantilă. Acestea ar fi deținut și distribuit imagini și înregistrări video în care erau reprezentați copii în activități sexuale, precum și abuzatorii acestora.
După ce au acumulat toate probele în acest sens, în iulie 2013 au fost inițiate 13 cauze penale.
După jumătate de an, procurorii au decis ca două dintre acestea să nu fie expediate în instanța de judecată și i-a achitat pe doi dintre cei implicați, pe motiv că „fapta a fost săvârșită pentru prima oară”, susține IGP.
După ce s-au ales doar cu amenzi, cele două persoane implicate în acest caz și care, de fapt, și-au recunoscut vina, își prelungesc activitatea, unul dintre aceștia fiind slujitor de cult.
„Reieșind din cele menționate și din deciziile luate deja în cazul celor două dosare penale, angajații Procuraturii ar putea să fie dispuși să aplice amenzi și în restul cauzelor, altfel spus: să-i elibereze de răspundere penală și pe ceilalți făptuitori”, mai precizează sursa citată.
Pe de altă parte, procurorii susțin că au luat aceste decizii anume în baza probelor prezentate de polițiști. „Deciziile au fost luate în baza probelor acumulate și prezentate de IGP, pentru că nu au acumulat suficient probatoriu ce ar permite tragerea la răspundere penală a acestor două persoane, bănuite de pornografie infantilă. IGP nu a identificat victimele în acest caz și nici nu a stabilit mărimea prejudiciului material cauzat, dar și alte elemente care ar sta la baza luării acestei decizii”, a precizat pentru Ziarul NAȚIONAL Maria Vieru, șefa serviciului de presă de la Procuratura Generală.
Potrivit sursei, procurorul general va verifica personal și va ține sub control aceste cauze penale și cheamă Ministerul Afacerilor Interne (MAI) la colaborare liniștită și constructivă.
„Am avut și anterior sesizări din partea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și tot timpul am mizat pe colaborare, nu pe atac și replici. Ieșirea MAI în public pare a fi o încercare de a se scuti de sarcina acumulării probelor, dar PG va depune toate eforturile pentru a gestiona corect aceste cauze penale”, susține PG.
09.06.2021
16:24
11.05.2021
09:18
26.04.2021
11:11
07.07.2020
12:39
21.05.2020
14:26
30.04.2020
17:59
25.03.2016
11:16
21.03.2016
16:11
18.03.2016
15:01
20.11.2015
11:55
16.10.2015
15:49
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
17.09.2026
19:44
17.09.2026
19:43
17.09.2026
19:40
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”

















