După JUDECĂTORI, și PROCURORII din R. Moldova vor avea salarii și pensii de TREI ori mai mari
3542
noi.md
Salariile și pensiile procurorilor vor fi majorate de trei ori, iar procuraturile specializate vor fi desființate, cu excepţia Procuraturii anticorupţie şi a Procuraturii pentru combaterea crimei organizate. Asta prevede concepția de reformare a Procuraturii care a primit astăzi aviz pozitiv din partea Guvernului.
Documentul prevede noi mecanisme de responsabilizare a procurorilor și de funcționare a instituțiilor responsabile de examinarea abaterilor disciplinare. Potrivit ministrului Justiției, Oleg Efrim, proiectul stabilește clar locul şi rolul Procuraturii în sistemul de drept, domeniul de competenţă al acesteia și asigură depolitizarea instituţiei.
„Propunem modificarea procedurii de numire în funcție a Procurorului General. Acesta ar trebui să fie confirmat de către şeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un singur mandat - de șapte ani. O asemenea schimbare, însă, ar implica modificarea Constituţiei. Până acum, Procurorul General era numit de Parlament”, a spus Oleg Efrim.
De asemenea, noua concepție prevede instituirea unor garanţii pentru asigurarea independenţei Procuraturii, dar și a activității procurorilor. Astfel, se propune stabilirea unui buget separat, unic, format şi aprobat într-un alt mod decât cel de până acum, care să asigure excluderea pârghiilor de influenţă asupra instituţiei, iar modul de formare a bugetului Procuraturii trebuie să fie fundamentat pe principiul „bugetării în funcţie de performanţe”.
Noul document mai prevede și reglementarea riguroasă a treptelor de control ierarhic în cadrul procedurii penale, instituirea unui mecanism clar de sancţionare disciplinară şi penală a procurorului, modificarea mecanismului de admitere în profesia de procuror, astfel încât să se reuşească identificarea celor mai buni candidaţi, atât din perspectiva cunoştinţelor teoretice, cât şi a abilităţilor practice necesare funcţiei de procuror etc.
Conceptul a fost elaborat în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, dar și ale altor structuri internaționale.
21.05.2020
14:26
25.03.2016
11:16
21.03.2016
16:11
18.03.2016
15:01
20.11.2015
11:55
16.10.2015
15:49
25.02.2014
15:58
12.02.2014
16:38
30.01.2014
14:22
12.11.2013
11:29
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















