DOC // Un deputat prezintă DOVADA că Plahotniuc și Iaralov ar fi depus un DENUNȚ la Procuratura Generală privind finanțarea PSRM din „KULIOK”: „Rezultă foarte clar că-i protejați pe Dodon și PSRM de spălare de bani și de corupție”
3330
Deputatul Iurie Reniță insistă că fostul lider al Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, și adjunctul său, Serghei Iaralov, ar fi depus un denunț la Procuratura Generală privind finanțarea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) din „kuliokul” ex-coordonatorului coaliției de guvernare. În acest sens, deputatul a publicat prima pagină a unui raport întocmit de procurorii anticorupție, în care e menționat că Plahotniuc și Iaralov ar fi depus un denunț în privința imaginilor din iunie 2019, atunci când Igor Dodon se afla în biroul fostului lider al PD.
„Iresponsabilitatea manifestată Procuratura Generală (PG) prin acțiunile de mușamalizare a dosarelor de mare corupție denotă un adevăr trist și incontestabil. Cum a fost influențată politic pe vremea lui Plahotniuc, așa a rămas și în continuare, doar că în prezent s-a schimbat stăpânul ei politic. Câteva declarații răsuflate ale procurorului general Stoianoglo despre Plahotniuc și Șor pe la TV sau în plenul Parlamentului nu au mai impresionat aproape pe nimeni, deoarece erau arhicunoscute de toți cetățenii noștri, mai puțin de PG și de structurile ei specializate”, menționează Reniță.
Acesta este deranjat că PG și-ar permite comentarii politice.
„Când e vorba de comentarii și interpretări politice, aceasta este de neîntrecut, de parcă cei de la PG au fost aleși în funcții direct de către popor, fiind abilități cu dreptul să facă declarații politice! Oare un deputat trebuie să le cunoască dosarele de mare corupție, ce se află pe rol la PG, iar aceasta să menționeze, cu iresponsabilitate cronică, că aceste dosare nu sunt și nici n-au fost vreodată în gestiunea sa? Cum ar trebui să califice cetățenii noștri activitatea PG, dacă această instituție funcționează doar după bunul ei plac și reacționează virulent la declarațiile deputaților sau a politicienilor când sunt vizate deficiențele ei?
Deoarece PG mușamalizează dosarele notorii de corupție, acuzându-mă (absolut nejustificat!) ba de una, ba de alta, vă prezint cea mai incontestabilă probă documentară, care confirmă că autodenunțurile lui Plahotniuc și Iaralov au fost și sunt în continuare la PG, fapt negat cu vehemență săptămâna trecută. Oare se poate să mințiți cu atâta nesimțire cetățenii noștri și pe mine ca deputat? Ce aveți a spune, acum, despre acest raport, adresat procurorului general, în care PG confirmă recepționarea autodenunțurilor de la Plahotniuc și Iaralov privind finanțările ilegale ale PSRM-ului? Chiar doriți atât de mult să vă prezint și alte probe incontestabile despre finanțarea PSRM-ului în frunte cu Igor Dodon? Oare nu e suficient ceea ce v-am prezentat până în prezent, oare nu aveți pe rol dosarul „Bahamas”, care se prăfuiește (intenționat!) la PG de ani buni sau cel cu „kuliokul” (sacoșa), pe care, din considerente exclusiv politice, l-ați clasat? De unde rezultă foarte clar că-i protejați pe Igor Dodon și PSRM de spălare de bani și de corupție”, a subliniat sursa citată.
Reniță crede că după alegerile parlamentare va trebui de făcut „curățenie” la PG.
„Deoarece suntem în perioada de primăvară, tradițional purcedem la salubrizare. În cazul PG nu poate fi vorba doar de o salubrizare de sezon, ci de una generală, începând cu conducerea ei. Dacă nu reușim în această primăvară, la sigur că va trebui să revenim la vară, după 11 iulie 2021. Pe cât de obligatorie pentru PG, pe atât de așteptată de cetățenii noștri”, a conchis deputatul.
De menționat că PG a negat săptămâna trecută că ar fi recepționat de la Plahotniuc și Iaralov autodenunțuri privind conținutul „kuliokului” care ar fi ajuns la PSRM. Ulterior, Reniță a publicat niște file cu mărturisirile lui Plahotniuc și Iaralov. De partea cealaltă, reprezentanții PG au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că actele publicate de către Reniță nu reprezintă denunțuri sau autodenunțuri și nu au legătură cu acea cauză penală care vizează renumitul „kuliok”.
15.12.2025
14:27
10.12.2025
17:26
29.08.2025
11:26
21.08.2025
11:34
21.08.2025
10:54
20.08.2025
22:10
24.02.2025
13:56
05.09.2024
09:59
29.02.2024
12:24
08.02.2024
12:30
20.12.2023
13:16
14.09.2023
15:17
18.09.2026
07:35
18.09.2026
07:26
18.09.2026
06:27
18.09.2026
05:56
18.09.2026
05:00
18.09.2026
03:10
18.09.2026
02:16
18.09.2026
02:06
18.09.2026
01:37
18.09.2026
00:59
18.09.2026
00:20
18.09.2026
00:02
18.09.2026
00:01
17.09.2026
23:52
17.09.2026
23:45
17.09.2026
23:29
17.09.2026
23:24
17.09.2026
23:19
17.09.2026
22:57
17.09.2026
22:44
17.09.2026
22:43
17.09.2026
22:27
17.09.2026
22:11
17.09.2026
20:35
17.09.2026
20:16
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Oana Țoiu, despre startul Turului României la Chișinău: „Sportul are puterea de a crea punți acolo unde istoria a trasat granițe”
Testul de maturitate al R. Moldova. Daniel Vodă explică ce urmează în procesul de ADERARE și reintegrare: „Moldova trebuie să intre în Uniunea Europeană cu drepturi depline, fără statut de «membru pe jumătate”
















