REFORMĂ ADMINISTRATIVĂ // R. Moldova va avea mai multe municipii
1155
Parlamentul a adoptat astăzi în prima lectură un proiect de lege care prevede oferirea statutului de municipiu orașelor Cahul, Orhei, Soroca și Ungheni.
Potrivit autorilor documentului, aceste orașe sunt de importanță majoră pentru dezvoltarea economică a R. Moldova. Iar drept efect al adoptării acestor modificări, vor fi majorate bugetele localităților, va fi dezvoltată infrastructura lor, vor fi deschise mai multe locuri de muncă și va crește nivelul de trai al populației.
Inițiativa a fost însă criticată de mai mulți deputați liberali și democrați. Ultimii au condiționat votarea documentului cu introducerea a încă două orașe în lista celor care vor primi statut de municipiu. Este vorba despre orașele Glodeni și Briceni. Propunerea urmează a fi discutată la examinarea proiectului în lectura a doua.
Liberalii au avut și ei o condiție. Aceștia au anunțat că vor susține proiectul doar dacă, înaintea votării proiectului în lectura a doua, Parlamentul va supune votării Legea cu privire la statutul mun. Chișinău și Legea cu privire la administrația publică locală.
Mai în glumă, președintele PL, Mihai Ghimpu, a propus acordarea statutului de municipiu și localității Colonița.
„Chișinăul este o periferie a Coloniței și nu invers”, și-a argumentat Ghimpu solicitarea, ignorată de autorii proiectului de lege.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















