Putin e optimist după întâlnirea cu preşedintele SUA: Trump de la televizor este foarte diferit de Trump cel real
1122
Sursa: ziare.com
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, după prima sa întâlnire cu omologul său american Donald Trump, că au fost puse bazele unei îmbunătăţiri a relaţiilor dintre Moscova şi Washington.
El s-a declarat încrezător în legătură cu o relansare a relaţiei ruso-americane după întâlnirea de vineri cu Trump. Putin l-a descris pe liderul de la Casa Albă drept „foarte diferit” de ceea ce se vede la televizor.
„Trump pe care îl vedem la televizor este foarte diferit de Trump cel real (...). Sunt toate motivele să credem că putem restabili cel puţin parţial nivelul de cooperare de care avem nevoie”, a afirmat liderul de la Kremlin după summitul G20.
Reacţia lui Putin vine după ce şi Trump a avut sâmbătă o primă reacţie referitoare la întâlnirea dintre ei. Preşedintele american a descris întâlnirea drept „extraordinară”.
Trump şi Putin s-au întâlnit pentru prima dată faţă în faţă vineri. Discuţia, programată iniţial să dureze 30 de minute, a durat în cele din urmă peste două ore.
Cei doi au bătut palma pentru un armistiţiu în ce priveşte încetarea focului în estul Siriei, însă se pare că au avut păreri diferite în ce priveşte abordarea programului militar al Coreei de Nord.
Astfel, Washingtonul va continua să exercite presiuni asupra Moscovei să depună mai multe eforturi pentru oprirea sau reducerea activităţilor Phenianului.
În ce priveşte controversatul subiect al implicării Rusiei în alegerile prezidenţiale de anul trecut din SUA, câştigate de Trump, cele două părţi au oferit presei versiuni diferite. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor că Trump a acceptat versiunea lui Putin, care a negat că s-ar fi implicat în alegerile americane.
Pe de altă parte, secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat că nu este clar dacă cele două ţări vor ajunge vreodată la o rezolvare în privinţa interferenţei în alegeri.
Sursa: ziare.com
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
05.09.2026
19:45
05.09.2026
19:41
05.09.2026
19:27
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Horoscopul zilei 30.08.2026
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















