Prinţ şi cerşetor, varianta MODERNĂ: cum a reacţionat o familie de milionari când s-a mutat în casa unor oameni săraci
1627
Sursa: businessmagazin.ro Terry Bentley a luat decizia care avea să schimbe viaţa familiei sale pentru totdeauna atunci când a cumpărat o companie pentru 5.000 de lire sterline, iar în urmă cu şase ani, când a vândut-o, aceasta înregistra venituri de peste 42,5 milioane de lire sterline.
Familia Bentley (Terry, soţia sa, Sharon - ambii în vârstă de 54 de ani - şi fiica lor Kaylee, 26 de ani), milionară acum, a făcut schimb în cadrul unui show televizat cu Angela Carter-Begbie, mama divorţată a patru copii, potrivit DailyMail.
În cadrul acestui program de televiziune, cele mai bogate familii din rândul celor 10% cele mai bogate din Marea Britanie sunt aduse în lumina reflectoarelor, alături de cele 10% cele mai sărace.
Formatul emisiunii presupune nu doar schimbarea locuinţelor între cei bogaţi şi săraci, dar şi încadrarea în bugetul săptămânal pe care îl are în mod obişnuit familia respectivă la dispoziţie.
Dacă Terry are trei maşini parcate pe alee (un Porsche, un Range Rover şi, evident, un Bentley), Angela conduce o Skoda veche, în zilele în care îşi permite să o alimenteze. „Am crezut că am murit şi am ajuns în Rai” - descrie femeia în vârstă de 42 de ani proprietatea exclusivistă cu patru dormitoare în care a petrecut o săptămână.
„Casa lor arată ca un showroom. Bucătăria este mare, au trei băi; eu trebuie să împart baia cu cei patru copii ai mei”, descrie Angela casa milionarilor.
Milionarii din familia Bentley au fost îngroziţi să descopere că vor avea 138,83 de lire sterline ca să supravieţuiască - suma de bani pe care Angela o are la dispoziţie după ce îşi plăteşte chiria şi facturile.
Pe de altă parte, Kaylee cheltuieşte 300 de lire sterline doar pe haine, iar viaţa ei include numeroase ieşiri în oraş (în care nici măcar nu se gândeşte la valoare notei, cartea ei de credit nu o dezamăgeşte niciodată, după cum scrie Dailymail).
Valoarea bugetului săptămânal al familiei Bentley este de peste 1.700 de lire sterline. „Mi-ar lua trei luni şi jumătate să câştig atât de mulţi bani”, spune Angela. Întrebată care a fost lucrul cel mai surprinzător referitor la acest stil de viaţă, Angela a spus că timpul liber pe care l-a câştigat. Sharon nu lucrează, astfel că Angela nu a avut foarte multe lucruri de făcut: „Am putut să stau şi să citesc o carte; am încercat asta timp de doi ani şi nu am avut niciun moment liber”, spune ea.
Angela, în prezent divorţată, lucrează în trei locuri: într-un magazin, curăţă case şi face şi masaje terapeutice. În contrast, Sharon şi Kaylee se bucură de zile regulate de spa. Ele cheltuiesc aproximativ 200 de lire sterline pentru a-şi aranja părul (şi chiar şi mai mult dacă aleg şi un serviciu de machiaj).
„Această experienţă mi-a deschis ochii asupra a cât de multă muncă implică să fii sărac şi cât de mult timp consumă acest lucru”, a concluzionat Sharon Bentley.
Sursa: businessmagazin.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















