Primele ACUZAŢII în investigaţia legată de ingerinţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA-CNN
2825
Sursa: mediafax.ro Un mare juriu din Washington a aprobat, sâmbătă, primele acuzaţii în cadrul anchetei conduse de procurorul special Robert Mueller legată de interferenţele Rusiei în alegerile americane, iar cei acuzaţi ar urma să fie reţinuţi la începutul săptămânii viitoare, potrivit unor surse citate de CNN.
Acuzaţiile nu au fost făcute publice, conform ordinelor emise de un judecător federal. Demersurile au fost efectuate vineri pentru ca persoanele acuzate să fie reţinute la începutul săptămânii viitoare, a precizat sursa citată, fără să precizeze identitatea celor acuzaţi.
Purtătorul de cuvânt al procurorului special a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect.
În luna mai a acestui an, Robert Mueller a fost însărcinat să investigheze interferenţele Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.
Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.
Potrivit serviciilor secrete americane, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.
Sursa: mediafax.ro
12.03.2026
11:36
28.03.2025
17:14
21.08.2024
09:14
12.03.2024
11:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
22.09.2026
14:29
22.09.2026
14:16
22.09.2026
14:14
22.09.2026
14:04
22.09.2026
14:02
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















