„Prietenii” lui Putin din UE ÎNCURAJEAZĂ SEPARATISMUL? „Condamnăm represaliile”
1136
„Noi condamnăm represaliile serviciilor speciale ale Ucrainei îndreptate împotriva celor care au participat la forumul de constituire a Radei Populare a Basarabiei”, a declarat ministrul grec al Energiei, Panagiotis Lafazanis, solicitat de publicația rusească „Izvestia”.
Potrivit sursei citate, Panagiotis Lafazanis a declarat că Ucraina trebuie să își revizuiască atitudinea față de minoritățile etnice dacă vrea să se apropie de UE. El a spus că autoritățile de la Atena condamnă represaliile serviciilor speciale ale Ucrainei îndreptate împotriva celor care au participat la forumul de constituire a „Radei Populare a Basarabiei”.
Amintim că, pe 6 aprilie curent, a avut loc forumul de constituie a „Radei Populare a Basarabiei” unde a participat și consilierul socialiștilor din R. Moldova, Vladimir Bukarski, care a transmis salutări de liderul formațiunii, Igor Dodon. Reprezentanții acestei organizații au anunțat că chiar a doua zi mai mulți membri au fost arestați, iar șeful lor, Dmitri Zatuliveter, a dispărut.
Foști demnitari de stat și experți din R. Moldova consideră că fondarea „Radei Populare a Basarabiei” în Odesa, Ucraina, face parte dintr-un plan al serviciilor speciale ale Federației Ruse privind destabilizarea situației în Ucraina și R. Moldova, după eșuarea planului „Novorusia”.
Menționăm că atât Panagiotis Lafazanis, cât și noul premier al Greciei duc o politică de apropiere de Rusia, dovadă fiind și vizita recentă la Moscova unde s-au întâlnit cu liderul rus, Vladimir Putin. În cadrul întrunirii, demnitarii greci au pledat pentru dezvoltarea rapidă a relațiilor economice și politice dintre cele două state.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















