Povești de dragoste // Mort ca un câine

foto simbol

Își bătea nevasta în fiecare seară. Nu-i era milă nici de femeie, nici de copiii care plângeau prin unghere.

S-au căsătorit ca toți tinerii din dragoste. Însă peste cinci ani de viață conjugală, bărbatul a început să bea – de ciudă. Fusese brigadier în colhoz, dar neisprăvindu-se cu funcția, l-au dat afară. Și iată de atunci, seară de seară venea „aghesmuit” și căuta clenci ca să-și lovească nevasta. De la prima palmă se întărâta - Leonora nu plângea, nu țipa. Se potolea doar când o vedea lată la podele.

Asta a durat ani buni, până într-o zi când femeia a strâns hăinuțele copiilor și a ieșit pentru totdeauna din casa muruită și văruită cu propriile mâini.

Când s-a trezit cu casa pustie, Oleg și-a ieșit din fire de furie. Credea că se va răzgândi nevasta, se va întoarce, dar nici ea, nici copiii nu i-au mai trecut pragul… Nici nu i-a căutat vreodată. În casa lui nu mai conteneau bețiile și veselia.

Apoi s-a oploșit o femeie la Oleg cu un copil în brațe, cică era al lui. Deși erau prieteni de băutură, până la urmă tot ajungeau la bătaie. Nici ea n-a putut să-i rabde caracterul violent, l-a părăsit.

Treptat, bărbatul s-a alcoolizat complet și a fost alungat de la serviciu. Îi mai rămâneau cinci ani până la pensie.

Și iată acum își ducea zilele de azi pe mâine. Bolnav, slab ca un schelet, fără lemn de foc, așa intra omul în iarnă. Rămas fără nicio sursă de existență, îi aduceau surorile și vecinii câte o farfurie de borș.

Când și-au dat seama vecinii că nu mai iese prin ogradă, s-au dus la el. Bărbatul zăcea mort în pat…

De la primărie au tot întrebat de unul, de altul până au dat de fiica cea mai mică. După câteva clipe de resentimente, Mărioara, pe care tatăl n-o mai văzuse de la vârsta de trei ani, a mers cu soțul în acel sat să-și îngroape creștinește tatăl care îi dăduse viață. (M.B., raionul Drochia)