Povestea unui pierde-vară, o COMEDIE dulce-amăruie

Povestea unui pierde-vară, care a avut premiera vineri, 21 septembrie, este o comedie romantică dulce-amară, cu un personaj central acuzat tocmai de lipsă de romantism, spusă într-un ritm și cu un ton reflexiv-melancolice. Filmul are acele ingrediente speciale care îl pot face pe orice privitor să rezoneze ori măcar să urmărească povestea cu simpatie.

Registrul comic potențează substratul dramatic al poveștii, dar filmul rămâne unul ușor. Totuși, interesul pentru subtext al lui Paul Negoescu e relevat prin introducerea vocii povestitorului (Radu Romaniuc), care dă indicii spectatorilor că se mai întâmplă ceva pe lângă ce vedem.

Imaginea, semnată de Ana Drăghici, este radiantă, cu un București surprins preponderent în ipostază solară, aducând căldură unui personaj central aproape amorf. Asta pentru că articulaţiile cele mai energice ale unui film, care-l duc înainte, sunt alegerile protagonistului. Or personajul titular, acel „pierde-vară” din titlu, tocmai în a lua decizii nu excelează. Melodia laitmotiv a filmului, de Titi Botez, amintind de epoca „Micului Paris”, completează portretul personajelor, niște boemi.

Petru (Alexandru Papadopol) este un conferențiar universitar de vârstă mijlocie flegmatic, grăsuț, fără condiție fizică, cu tabieturi și o obsesie compulsivă față de porumbeii din podul mansardei în care locuiește, un bărbat ratat sub aspectul relațiilor, fără procese de conştiinţă, încă nu tocmai gata să se maturizeze (Paul Negoescu a mai cochetat cu ideea de maturizare târzie a bărbatului în primul său film, „O lună în Thailanda”), oscilând între relații pasagere cu studente, ezitând în a întemeia o familie cu prietena de durată Irina (Nicoleta Lefter); din păcate, scenariul lasă în aer numeroase aspecte din viaţa personală a Irinei.

Petru este inteligent, dar plin de dubii şi îşi sabotează inteligenţa prin faptul că oscilează. El e înconjurat de cei doi prieteni ai lui, scriitorul Silviu (Radu Romaniuc) și actorul Andi (Rolando Metsangos), oameni cu opinii puternice, prin contrast creându-se dialoguri comice. Scriitorul, de altfel, îl și psihanalizează pe protagonist, încercând să-l facă să-și clarifice ce vrea (fiind un fel de voce a rațiunii) dar luând și notițe despre viața lui Petru, pentru un viitor roman. Prin vocea scriitorului, scenaristul Paul Negoescu este sarcastic. Prin cea a lui Petru, cinic. Cei trei prieteni protagonişti interacţionează dens, viu şi amuzant.

Personajele feminine centrale sunt jucate de Nicoleta Lefter și Crina Semciuc, actriţe de conţinut şi compoziţie. De altfel, întreaga distribuție este o reușită a filmului. Regizorul și scenaristul Paul Negoescu e mai bun în a crea situaţii şi contexte, plus o dinamică a personajelor și mai puțin în a crea scene comice sau replici amuzante.

Film scris înaintea succesului de box office Două lozuri, Povestea unui pierde-vară nu are umorul frust al acestuia dar merită cu siguranță o vizită la cinema. Dacă iubiți filmele lui Woody Allen, veți îndrăgi Povestea unui pierde-vară.

Sursa: cinemagia.ro