Plahotniuc, la întâlnirile electorale: „Pe mine mă bucură că CEREŢI, voi doar să cereţi de la cei care fac”
1827
„O țară puternică are la bază sate dezvoltate. Atragerea investițiilor în scopul impulsionării economiei localităților va fi printre prioritățile de viitor ale Partidului Democrat (PD)”, a declarat liderul formațiunii Vlad Plahotniuc, în cadrul unor întrevederi cu locuitorii din Micleușeni și Dolna, raionul Strășeni, şi cu cei din Cioreşti, raionul Nisporeni.
Sătenii l-au informat pe candidatul PD în circumscripția nr. 17 despre problemele cu care se confruntă localitățile lor.
La Micleușeni, Vlad Plahotniuc a menționat că atragerea investițiilor în scopul impulsionării economiei localităților, pentru a crea noi locuri de muncă, va fi printre prioritățile pentru perioada ce urmează. „O țară puternică are la bază sate dezvoltate. Noi ne-am propus ca aici, în zona acesta, în circumscripția Nisporeni-Străşeni, să aducem investiţii şi să creăm locuri de muncă – în textile, cablaje sau alt tip de activitate. Nimeni nu poate combate faptul că noi, dacă promitem, noi facem”, a afirmat Vlad Plahotniuc.
Salubrizarea localităților este o altă prioritate care se află în vizorul democratului. „Noi am decis să creăm o agenție de salubritate naţională. Cunoaștem problema, avem planuri și viziuni cum să o rezolvăm”, a subliniat Plahotniuc în discuțiile cu locuitorii de la Dolna.
Locuitorii din satul Dolna își doresc modernizarea infrastructurii și valorificarea potențialului turistic al localității. „În fiecare an o să aducem mai mulți bani, iar în calitate de candidat pe circumscripție o să am grijă de aceste sate. Iar ce vom realiza o să decidem împreună aici. Pe mine mă bucură că cereţi, voi doar să cereţi de la cei care fac", le-a mai spus liderul PDM.
Ajuns şi în satul Cioreşti, din raionul Nisporeni, oamenii l-au rugat pe Plahotniuc să sprijine mai mult pe producătorii locali. Sătenii au precizat că-și doresc un centru de procesare a produselor agricole. „Noi am venit să facem treabă bună şi o să facem”, a punctat Vlad Plahotniuc.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
04.11.2026
15:26
04.11.2026
15:12
04.11.2026
15:00
04.11.2026
14:06
04.11.2026
13:57
04.11.2026
13:44
04.11.2026
13:33
04.11.2026
13:32
04.11.2026
13:30
04.11.2026
13:08
04.11.2026
12:37
04.11.2026
12:24
04.11.2026
12:06
04.11.2026
11:58
04.11.2026
10:55
04.11.2026
10:30
04.11.2026
09:29
04.11.2026
09:22
04.11.2026
07:29
04.11.2026
06:54
04.11.2026
05:58
04.11.2026
05:52
04.11.2026
05:10
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM






















