Război hibrid sub zidurile Kremlinului
2450
Prezentul continuu
Există dispariţii care dor cumplit nu atât prin golul ce îl lasă, cât prin căldura empatică pe care continuă s-o emane, deşi sursa acestei energii nu mai există printre noi. Carismatic, deschis, franc şi rezonabil, Boris Nemţov avea capacitatea formidabilă de a comunica raţional prin trăirile sale afective.
Aude oricine are urechi să audă
A fost un tip eminamente simpatic în sensul cel mai larg al acestui cuvânt. Era de departe un foarte incomod adversar pentru Putin.
Dar nu pentru că s-a dovedit a fi un critic necruţător al regimului. Altceva îi conferea statura de lider informal al opoziţiei anti-sistem din Federaţia Rusă.
Nemţov, chit că nu avea cum fi uşă de biserică, era imbatabil sub aspect moral. Deşi fusese guvernator în regiunea Nijni Novgorod, iar ulterior vicepremier, nu s-a implicat în afaceri, nu şi-a construit palate de milioane şi nu poseda averi care să ridice semne de întrebare.
Cu toate că autorităţile s-au dat de ceasul morţii să-i caute nod în papură, nu i-au găsit punctul slab. Nu-l avea pur şi simplu. Şi nu pentru că ar fi fost un superman.
Avea vulnerabilităţi, bineînţeles. Părea uneori mai sensibil, bunăoară, decât i s-ar cuveni unui lider politic rus care, în percepţia multora, trebuie să fie o mână de fier.
Unii susţin cum că Putin nu avea niciun motiv să-l omoare, întrucât popularitatea lui era mult peste cea a adversarului său politic. Comparaţia este absolut deşănţată. E ca şi cum, pe vremea URSS, am fi raportat popularitatea lui Iuri Andropov la cea a academicianului Andrei Sahorov, cel mai neînfricat critic al totalitarismului sovietic.
Într-o dictatură, astfel de măsurători sunt imposibile. Nimeni nu ştie exact, de exemplu, cât e de mare sprijinul politic real pentru liderul opoziţiei din Myanmar, Aung San Suu Kyi, care mai mult timp s-a aflat în arest la domiciliu. Altceva se poate spune cu certitudine despre ea. Vocea acestei opozante, ca şi vocea lui Saharov, a contat mereu nu numai pe plan extern, ci şi pe cel intern.
La fel au stat lucrurile şi cu Nemţov. El era auzit de oricine avea urechi de auzit.
Comanditarul adevărat al asasinatului
Că a fost ucis nu fără ştirea serviciilor secrete ruse nu încape îndoială. Zona din apropierea zidului Kremlinului, unde liderul opoziţiei anti-sistem a fost împuşcat mortal, e păzită straşnic. Este exclus ca nişte intruşi să aleagă de capul lor acest loc pentru săvârşirea unui asasinat şi, pe deasupra, să scape teferi.
Singura problemă care se pune este dacă omorul fusese comandat de Putin sau, din contra, a fost comis din ordinul altcuiva împotriva voinţei preşedintelui. Dan Dungaciu consideră că numai nişte asasini foarte aproape de preşedintele rus, dar care se gândesc la îndepărtarea acestuia de la putere, ar fi în stare să dea o lovitură chiar lângă Piaţa Roşie.
Este adevărat că doar nişte ucigaşi având girul serviciilor secrete ruse ar fi avut posibilitatea să-şi facă de cap sub zidurile Kremlinului. Nu am cum fi de acord însă cu părerea că în spatele killerilor s-ar afla o grupare din anturajul lui Putin, care doreşte debarcarea lui din fruntea statului. Oricine spune asta nu cunoaşte natura actualului regim politic din Rusia.
Întreaga putere, şi cea politică, şi cea economică, este controlată la Moscova de o gaşcă de amici apropiaţi ai lui Putin din KGB: Serghei Ivanov, Serghei Narîşkin, Nicolai Patruşev, Igor Secin, Vladimir Iakunin, Alexei Miller şi alţii. Puterea lor este cvasitotală şi în FSB, şi în instituţiile statului, şi în businessul mare.
Pentru ei Putin este garanţia carierei şi prosperării lor. Toţi constituie o familie strâns unită de cleptomani care funcţionează pe principiul mafiei siciliene. De aceea, nici nu poate fi vorba de o răzvrătire împotriva căpeteniei din jilţul prezidenţial.
Pe de altă parte, pare eronată presupunerea cum că Nemţov n-ar fi periculos pentru actuala putere din Rusia, întrucât nu ar fi fost „important pentru viața politică internă a Federației Ruse”. Este clar că sub dictatura KGB niciun lider al opoziţiei nu are sorţi de izbândă. Problema pentru Putin era alta.
Victima unui război hibrid intern
Nemţov urma să divulge în curând documente secrete vizând participarea militarilor ruşi la confruntările armate din Ucraina. Şi liderul de la Kiev, P. Poroşenko, şi unii oficiali ai Uniunii Europene afirmă la unison că politicianul de opoziție a fost ucis pentru că intenționa să facă publice dovezi cu privire la implicarea Rusiei în conflictul armat din Donbas.
Potrivit unor credibile relatări de la Moscova, anchetatorii ar fi zăbovit mai multe ore în apartamentul lui Nemţov, după asasinarea acestuia, pentru a identifica şi a confisca toate materialele compromiţătoare care demascau crimele comise de militarii ruşi în Ucraina. Credeţi că aceste documente au dispărut fără urmă? Haideţi să fim serioşi.
Nemţov a cules informaţiile demascatoare, fireşte, nu în urma unei investigaţii efectuate pe cont propriu. El nu s-a strecurat noaptea pe poziţiile separatiştilor de la Debalţevo pentru a fotografia prezenţa la faţa locului a unor soldaţi ruşi. Şi nu s-a infiltrat în biroul directorului GRU pentru a sustrage de acolo acte cu antetul „strict secret”.
Lui Nemţov, fără doar şi poate, i s-au livrat din afară probe indubitabile privind războiul sub acoperire purtat de forţele armate ruse în Ucraina. Atare informaţii au fost capturate deja cu nemiluita de serviciile de informaţii americane, de Pentagon şi de NATO. Ele există pe suporturi diverse. Evident că s-au făcut o sumedenie de copii, ştergerea sau dispariţia lor fiind cu neputinţă.
Nu-i nicio problemă ca toate aceste documente să fie dezvăluite la Washington, Berlin sau Bruxelles. Destule dovezi, de altfel, au şi ajuns în mass-media. Nu încape îndoială că alte noi informaţii vor mai fi prezentate în curând publicului larg.
Totuşi, este una ca dovezile să fie prezentate de Obama sau Merkel, şi alta e ca acest lucru să fie făcut la Moscova de un credibil lider al opoziţiei. Aici era ascuns pericolul cel mare pentru Putin.
La mitingul de la 1 martie 2015, Kremlinul urma să fie blamat pentru dezlănţuirea unui război fratricid. Iar Nemţov era pregătit să vină în faţa mulţimii cu dovezi uluitoare privind antrenarea forţelor armate ruse în luptele din Donbas, participarea lor la execuţii sângeroase, utilizarea unor arme letale precum „Smerci”, extrem de primejdioase pentru populaţia civilă.
Dacă se întâmpla asta, ar fi explodat o mare bombă mediatică. Efectul ar fi fost devastator pentru Putin. Tocmai de aceea, Nemţov urma să dispară, ca să nu mai poată vorbi niciodată.
Concomitent, pe această cale li s-a dat de înţeles şi camarazilor săi, Kasianov, Rîjkov şi altora, că vor muri numaidecât, dacă vor deschide gura. Astfel, asasinarea lui Nemţov nu face decât să demonstreze că regimul Putin poartă un război hibrid nu doar în Ucraina, ci şi pe plan intern. Împotriva propriului popor.
30.09.2016
10:00
5521
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5297
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5712
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4706
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5276
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4809
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6233
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16089
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
4840
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6048
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4585
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5310
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
17.12.2025
07:05
262
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
505
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
622
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
487
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
497
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
535
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
631
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
631
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
537
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
615
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
528
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
662
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
523
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
568
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
530
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
565
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
541
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
598
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
662
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
645
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
583
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
690
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
587
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
551
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
712
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














