Occidentul, implicat pe faţă în evoluţiile de la Chişinău

Prezentul continuu

Situaţia din Republica Moldova s-a aflat în atenţia ultimelor negocieri germano-române. Angela Merkel a declarat, în cadrul schimbului de opinii cu Dacian Cioloş, că au discutat „despre ce-i de făcut” la Chişinău.

Ce-i de făcut?

Aşadar, Berlinul, care nu-şi vede capul de treburi şi griji în urma crizei imigranţilor, nu ne scapă şi pe noi, totuşi, din câmpul său vizual. Din cercul de preocupări ale guvernului federal.

Nu suntem însă doar sub observaţie. Cel de-al doilea stat românesc treptat intră şi sub acţiunea occidentală directă.

Întrebarea „ce-i de făcut?”, pe care şi-au pus-o cancelarul german şi premierul român, este foarte grăitoare. Cei doi au vorbit despre ce pot întreprinde în Republica Moldova pentru a opri lunecarea ei în prăpastie.

Cu alte cuvinte, ni se dezvăluie că părţile au discutat modalităţi de implicare nedisimulată. Contextul geopolitic impune mai imperios ca oricând o antrenare euroatlantică activă în redresarea stării de lucruri de la Chişinău.

De altfel, faptul că mai multe guverne occidentale se lasă atrase în evenimentele din Republica Moldova este un secret al lui Polichinelle. Prezenţa lor pe scena politică deja se face simţită.

Pentru prima oară

Comentariile, de la cumpăna dintre ani, ale ambasadorului SUA la Chişinău şi cele ale şefului Delegaţiei UE în Republica Moldova, fac valuri în spaţiul public. Mai cu seamă în new media.

James D.Pettit, precum se ştie, a dezaprobat voalat tentativa lui Plahotniuc de a prelua funcţia de premier, l-a susţinut făţiş pe Ion Sturza şi a supus criticii televiziunile oligarhului. Pirkka Tapiola a lansat un atac fără precedent la adresa Curţii Constituţionale, acuzând-o că adoptă în grabă suspectă decizii de o importanţă capitală.

Nu mai vorbesc de sprijinul public acordat de ambasadorii occidentali preşedintelui Nicolae Timofti care în luna decembrie a denunţat în faţa lor şantajul lui Vlad Plahoniuc. Mai mult decât atât, şeful statului fusese ajutat de diplomaţii ţărilor aliate să-şi pună la adăpost familia pentru a se descotorosi astfel de ameninţările mogulului.

Este cazul să ne amintim, de asemenea, şi de articolul secretarului general al Consiliului Europei,Thorbjørn Jagland, din New-York Times,în care se afirmă că Republica Moldova a ajuns un stat captiv „în mâinile oligarhilor”. Ceva mai târziu, numele lui Plahotniuc i-a fost aruncat în faţă lui Andrian Candu în cadrul unor audieri din Parlamentului European.

S-o spunem pe şleau. Marile puteri occidentale nu o singură dată au intervenit în afacerile interne ale Republicii Moldova pentru a evita nişte derapaje periculoase. Dar au făcut aceste lucruri discret. Este arhicunoscut, bunăoară meritul american şi cel al UE în jocurile de culise soldate cu respingerea memorandumului Kozak.

Astăzi însă, pentru prima oară, Occidentul se implică pe faţă, fără ocolişuri şi eufemisme. Spune lucrurilor pe nume, în speţă, şi Bucureştiul, avertizând că doar un guvern devotat cauzei europene va beneficia la Chişinău de generosul împrumut românesc, iar Traian Băsescu sugerează expulzarea lui Plahotniuc.

Liniştea dinaintea furtunii

În curând, va începe ultimul act al acestei piese, în care Păpuşarul, încolţit şi de societate, şi de partenerii occidentali, caută disperat să nu scape din mâini sforile puterii uzurpate. Ce-i drept, după penibilul boicot parlamentar de la 4 ianuarie, spiritele s-au potolit niţel. Însă colindele din antractul la bâlciul politic de la Chişinău n-au cum să amăgească pe nimeni.

Acalmia din aceste zile nu-i decât liniştea dinaintea furtunii. În pocnetul dopurilor de şampanie, între farfuriile cu sarmale şi urările de sfântul Ion sau de Crăciun pe stil vechi, toată lumea aşteaptă cum îi ies jocurile lui Vlad Plahotniuc.

Răgazul pe care Marian Lupu i l-a cerut cu o smerenie neobişnuită preşedintelui este simptomatic. Spre deosebire de alte dăţi, când împărţea cu nonşalanţă promisiuni şi asigurări în dreapta şi în stânga, el şi-a ascuns cu greu perplexitatea, spunând evaziv că doar la începutul săptămânii viitoare vom şti dacă se poate sau nu forma o nouă majoritate guvernamentală.

De unde şi impresia că multe nu se leagă în puzzle-ul lui Plahotniuc. Că el nu stăpâneşte în totalitate piruetele politice.

Deşi şi-a închipuit că totul se cumpără, inclusiv puterea, justiţia, chiar sufletul sau demnitatea umană, acum constată că sunt zone foarte greu de tranzacţionat. Una dintre ele este voinţa populară. Cea de-a doua, este atitudinea Occidentului.

Până la urmă, oligarhia va pierde acest meci. Rămâne de văzut doar când. Nu-i exclus că răspunsul la această întrebare a fost identificat de Angela Merkel şi Dacian Cioloş.