La Chişinău au apărut supraoameni care îndoaie linguri cu privirea

Prezentul continuu

Ai noştri nu participă la „Competiţia supraoamenilor” de la postul Discovery în care indivizii îşi bagă bormaşina pe gât, se lasă călcaţi de camioane ori se electrocutează – totul fără a păţi nimic, bineînţeles. Dar sunt şi ei inegalabili în felul lor.

Magistraţi cu puteri paranormale

Deşi hotărârea Curţii Constituţionale care abrogă reforma constituţională din anul 2000 pare salutară şi chiar utilă, cel puţin pentru faptul că detensionează situaţia politică, mă întreb dacă este corect să faci cuiva bine cu orice preţ? E normal oare să cârpeşti Legea Supremă precum o haină demodată în atelierul de reparaţie a articolelor vestimentare?

Constituţia nu-i anteriul lui Arvinte pe care îl tai din poale pentru a drege coatele rupte şi viceversa. Nu-i aceasta nicio tablă şcolară pe care scrii cu creta orice îţi trăsneşte prin cap.

Pe de altă parte, magistraţii CC nu sunt nişte supraoameni capabili să îndoaie linguri sau să aprindă focul cu privirea, iar apoi să alerge maratonul din deșertul Namib fără să bea apă. Puterea lor fizică, intelectuală şi, fireşte, discreţionară nu este fără margini. Competenţele judecătorilor au nişte limite, deoarece ei, ca şi toată lumea, funcţionează într-un anumit cadru legal.

Aşa cum zborul nu e cu putinţă în afara gravitaţiei, libertatea nu are sens decât în condiţiile existenţei limitei. Libertatea reală, spune filosoful Gabriel Liiceanu, este libertate gravitaţională. Anularea limitelor desfiinţează însăşi existenţa.

Or, Curtea Constituţională are tentaţia să-şi asume o libertatea decizională în afară oricărorlimite. Cu alte cuvinte, îşi arogă un spaţiu jurisdicţional de natură paranormală, în afara oricăreilogici, frizând absurdul.

Altfel spus, se cred supraoameni. Dacă nu credeţi, haideţi să parcurgem încă o dată atribuţiile Curţii Constituţionale.

Atribuţiile Curţii

În calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, Curtea îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor art. 135 din Constituţie, art. 4 al Legii cu privire la Curtea Constituţională şi art. 4 al Codului jurisdicţiei constituţionale:

• Exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
• interpretează Constituţia;
• se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
• confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
• confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al preşedintelui Republicii Moldova;
• constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de preşedinte, imposibilitatea preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;
• rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;
• hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.

Părtinire, subiectivism şi politicianism

După cum bine să vede, Curtea Constituţională nu este abilitată să contramandeze clauzele constituţionale în vigoare. Nu are aceasta nici dreptul să înlocuiască Parlamentul sau să restabilească ab initio nişte articole din Legea Supremă revocate de cel puţin un deceniu şi jumătate.

Grav şi în egală măsură penibil este faptul că prin Hotărârea de la 4 martie 2016, Curtea Constituţională creează un precedent care îl contrazice flagrant pe altul, introdus tot de ea. Acum 15 ani, la 18 mai 2001, instanţa constituţională a constatat că posibilitatea invalidării de către CC a unei legi constituționale nu este prevăzută de Legea Supremă şi, de aceea, a respins o sesizare care cerea de asemenea abolirea reformei constituţionale din 2000. Cu alte cuvinte, atunci CC a spus un NU răspicat, acum însă, pronunţându-se asupra aceleiaşi chestiuni, spune un DA ferm.

Ridică semne de întrebare selectivitatea dubioasă de care a dat dovadă Curtea Constituţională când a reanimat un articol constituţional mort şi a omorât altul care tocmai împlinise vârsta majoratului. Vorba e că reforma constituţională a fost anulată integral, iar textul constituţional de până la 2000 care prevedea alegerea preşedintelui de întregul popor este refăcut parţial.

Nu este preluat punctul (2) al articolului 78 care stipula că pentru funcţia de preşedinte pot candida cetăţenii „care au împlinit 35 de ani”. De ce oare?

Şi pe urmă, dacă Alexandru Tănase pretinde că în 2000 s-a comis „o fraudă constituţională”, de ce Curtea nu a abrogat doar pasajele „fraudate”? De ce nu a suprimat, de exemplu, prevederea neavizată de Curtea Constituţională cu privire la alegerea preşedintelui cu trei cincimi din totalul voturilor din Parlament, obligând Legislativul să voteze prevederea avizată de CC care stipula alegerea preşedintelui cu o majoritate simplă?

De ce a aruncat la gunoi şi prevederile nefraudate, adică cele avizate de CC, înlocuindu-le cu textul articolului 78 de până la reformă, dar nu integral, ci cu excepţia prevederii privind vârsta candidatului la preşedinţie? Oricum ai suci-o, miroase a părtinire, subiectivism şi târg politic.

Un alibi fals

Preşedintele Curţii Constituţionale, pentru a-şi justifica dreptul îndoielnic de a recroi Legea Supremă după bunul plac al judecătorilor, invocă imperfecţiunea ei. Păi, dacă ar fi să judece şi membrii Curţii Supreme de Justiţie americane după mintea sa, ei ar trebui să abroge Constituţia SUA, cea mai veche din lume, adoptată încă în 1789, sau măcar Amendamentul 12 privind Colegiul Electoral, pentru simplul motiv că impune alegerea preşedintelui prin votul electorilor şi nu direct, fapt ce adesea generează serioase probleme politice.

În fine, dar nu şi în ultimul rând, pentru a avea un alibi, dl Tănase susţine cum că şi alte curţi au procedat la fel ca cea de la Chişinău. Fals. Cazul Paksas la care se referă adesea dl Tănase pentru a îndreptăţii hotărârea Curţii din 2013 ce invalida, de fapt, prezumţia nevinovăţiei, înseamnă cu totul altceva. Preşedintele Lituaniei a fost demis pentru acordarea frauduloasă a cetăţeniei lituaniene unui om de afaceri rus bănuit de legături cu mafia. Analogia cu situaţia de la noi este trasă de păr.

Într-un document al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene (CCCE) despre funcţiile şi raporturile CC cu celelalte autorităţi publice se arată expres că o Curte Constituţională nu poate crea o normă juridică în locul celei care şi-a încheiat efectele, deoarece riscă să-şi depăşească atribuţiile. Or, tocmai asta a făcut instanţa de la Chişinău când nu numai că a restabilit, ci şi a „perfecţionat” articolul 78 în redacţia veche de până la anul 2000.

Politologul Sorin Ioniţă, preşedinte al think tank-ului Expert Forum, scria că, prin ultima hotărâre adoptată, Curtea Constituţională de la Chişinău face literatură science fiction. Precizăm că e o ficţiune de tip orwellian, deoarece magistraţii instanţei constituţionale, aidoma Fratelui cel Mare din romanul „1984”, răstoarnă toate valorile pentru a ne convinge că negrul este alb, ignoranţa este putere, iar înşelătoria este probitate.

Pe neprins de veste, Republica Moldova şi-a tras un minister nou – cel al Adevărului. Curat Orwell.