Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
5570
Prezentul continuu
Dacă aspiranta la funcţia de preşedinte al republicii, Maia Laguta, aude voci în geanta sa, contracandidatului ei în cursa electorală, Andrei Năstase, îi sare ţandăra. În deranjează însă nu sunetele din geantă, ci vocea din televizor a Maiei Sandu.
O fericire insuportabilă
Cum intonările tandre ale preşedintelui PAS s-a auzit tocmai din inima Uniunii Europene, din sediul celui mai mare partid transnaţional din lume, liderul PPDA a uitat că-i domn. Că-i gentleman adică, dispus să se sacrifice în campania electorală pentru a alina durerile unei femei.
Maia Sandu părea fericită la Bruxelles, iar această stare de beatitudine n-a putut fi suportată de fostul domn. Înfuriat, a retrogradat-o în categoria aşa-zişilor prieteni, pe care îi ameninţă cu o corecţie cumplită.
De unde şi impresia că PPDA, cu voie sau de nevoie, deschide al doilea front. Plahotniuc şi Lupu, aflaţi de ani buni sub tirul concentrat al atacurilor lui Năstase, pot răsufla uşuraţi. Maia Sandu va atrage o parte a focului asupra sa.
PAS va înlocui PLDM la PPE
Cauza primordială a frustrărilor lui Andrei Năstase este nimeni altul decât Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European. Acesta a primit-o deunăzi pe Maia Sandu, preşedintele PAS, însoţită de liderul PLDM Viorel Cibotaru. Gestul popularilor europeni are o dublă semnificaţie.
Prima. PPE pariază în alegerile prezidenţiale pe Maia Sandu. Totodată, cel mai puternic grup din Parlamentul European nu doreşte ca Andrei Năstase să fie candidatul unic al opoziţiei din Chişinău.
În caz contrar, preşedintele PAS n-ar fi fost prezentată ostentativ la Bruxelles. Această situaţie era să fie evitată pentru a nu irita PPDA. Nu a fost însă cazul.
Semnalul este foarte clar. PPE vrea ca liderul PAS să-şi ia distanţa de precauţie în alegeri faţă de Andrei Năstase . Tocmai de aceea, PPE a refuzat să poarte orice dialog cu el, respingând tentativele de flirt ale acestuia.
A doua. Invitând-o la Bruxelles, Daul a lăsat să se întrevadă că zarurile sunt aruncate şi popularii europeni pregătesc încorporarea PAS-lui în PPE. Partidul Maiei Sandu va înlocui treptat PLDM care, s-o spunem fără înconjur, nu are nicio şansă de resuscitare, fiind cu timpul, pesemne, absorbit de PAS.
Cu buzele umflate
Toate acestea l-au scos din ţâţâni pe Andrei Năstase. Puţini ştiu că el a încercat insistent să deschidă nişte uşi peste hotare care să-l legitimeze în Europa. N-a fost să fie.
Le-a dat târcoale popularilor europeni ori prin Bucureşti, ori prin alte capitale europene, dar a rămas cu buzele umflate. PPE, ca şi celelalte grupuri din Parlamentul European, nu au încredere într-un emanat al lumii interlope care se erijează în luptător cu oligarhia.
PPDA a suferit de fapt un eşec existenţial în Europa, ceea ce arată că această grupare nu mai înşală pe nimeni, chit că în faza iniţială a tras clapa la mii de oameni în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Făcătura sub acoperire civică a cleptocraţiei revanşarde şi-a dat arama pe faţă.
30.09.2016
10:00
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
22.07.2016
09:21
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















