De ce Vlad Filat este judecat degeaba

Prezentul continuu

Sâmbătă, într-o emisiune la „Vocea Basarabiei”, pe care o prezint împreună cu Nicolae Negru, a trebuit să răspund la întrebarea: de ce Occidentul nu cere eliberarea lui Vlad Filat aşa cum a făcut-o în cazul Iuliei Timoşenko? Oricât ar părea de paradoxal, dar de acest privilegiu s-ar fi bucurat mai curând Vladimir Voronin, dacă ar fi fost băgat la zdup, decât liderul PLDM.

Stigmatul justiţiei selective

Cu toate că Uniunea Europeană, prin gura şefului Delegaţiei sale la Chişinău, Pirkka Tapiola, critică judecarea fostului prim-ministru în cadrul unor şedinţe nepublice, justiţia moldovenească se face că plouă. Se creează impresia că se încearcă condamnarea inculpatului cu orice preţ în condiţii netransparente.

De unde această încrâncenare demnă de o cauză mai bună de a sfida poziţia UE şi a menţine caracterul secretizat al procesului? Bănuiesc că încăpăţânarea actualei stăpâniri politice de la Chişinău, a cărei ingerinţă în judecarea lui Filat este evidentă, este alimentată de înţelegerea eronată a uzanţelor democratice occidentale.

Cum nici UE, nici SUA nu revendică pe faţă eliberarea fostului premier, aşa cum au procedat în cazul Iuliei Timoşenko, guvernarea trage concluzia greşită că acesta poate fi judecat după bunul ei plac, iar protestele lui Tapiola sunt puse pe seama intereselor sale personale. De aici provine şi tupeul de a-l ataca în cel mai grosolan mod posibil pe şeful Delegaţiei UE prin bloggerii din curtea puterii.

Ceea ce nu pricep cei din fruntea bucatelor este faptul că procesele lui Filat şi Timoşenko nu pot fi măsurate cu aceeaşi măsură, chiar dacă şi în Ucraina, şi în Republica Moldova justiţia este considerată selectivă şi deci nedreaptă. Cel dintâi a fost arestat fiind la putere, cea de-a doua, din contra, era în opoziţie.

Or, Occidentul pune la îndoială toate procesele intentate adversarilor puterii în ţările cu justiţie selectivă. Tocmai de aceea SUA au condamnat urmărirea penală a fostului preşedinte Mihail Saakaşvili în Georgia. Dacă la Chişinău era să fie arestat Vladimir Voronin, şi UE, şi SUA ar fi intervenit prompt, cerând eliberarea liderului comunist al opoziţiei.

Lipsa unui proces echitabil

Să fie clar. Occidentul nu pune la îndoială vinovăţia sau nevinovăţia inculpaţilor, ci capacitatea statelor fără o putere judecătorească efectiv independentă de a asigura acuzatului un proces echitabil.

În cazul Filat lucrurile stau altfel. El reprezenta puterea în momentul trimiterii sale în judecată şi de aceea Occidentul nu are niciun motiv formal să-l apere astăzi.

Însă judecarea sa fără public dă de bănuit, deoarece procesele de corupţie în democraţiile consolidate, de regulă, nu sunt secretizate. Singurele excepţii se fac în situaţia în care acuzatul însuşi cere ca şedinţele să se desfăşoare cu uşile închise, după cum s-a întâmplat recent în România în cazul fostului europarlamentar Adrian Severin.

Lipsa de transparenţă în instanţă poate fi justificată în condiţiile în care trebuie păstrat secretul de stat sau când urmează să fie protejată intimitatea şi onoarea unor persoane private în cazuri de viol sau de seducere a minorilor. Însă aceste circumstanţe, după cum bine vă daţi seama, nu au nici în clin, nici în mânecă cu procesul intentat lui Filat.

Stafia lui Vîşinski

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu mă pronunţ aici asupra culpabilităţii fostului prim-ministru. Dacă este vinovat, să răspundă. Dar în urma unui proces probatoriu şi transparent, nu printr-o făcătură judiciară.

Or, judecându-l pe fostul premier cu uşile închise, justiţia moldovenească, suspectată de partizanat politic, îl judecă degeaba. Ea compromite astfel nu doar procesul în cauză, ci şi întreaga investigaţie a infracţiunilor de devalizare a băncilor şi de corupţie la nivel înalt.

Este la mintea oricui că un atare proces, indiferent de baza lui probatorie, nu poate dovedi nimic. În momentul pronunţării sentinţei, acesta va fi taxat drept neechitabil de justiţia europeană.

Mai mult decât atât. Înverşunându-se să-l judece pe Vlad Filat fără public, oficialităţile moldovene nu fac altceva decât să-şi taie craca de sub picioare, creând impresia că urmăresc nişte interese oculte şi vor să ascundă adevărul.

Tocmai de aceea Occidentul nu crede în promisiunile Chişinăului de a debarasa justiţia de controlul politic. UE taxează cu destule rezerve reformele întreprinse de guvernare, cerând ca aceasta să pună accentul pe calitate, nu pe cantitate.

Dar mai îngrijoraţi decât partenerii noştri externi ar trebui să fie cei care azi trag sforile în culisele de la Chişinău. Să nu uite căi ei înşişi, dacă se schimbă macazul, riscă să devină victimele unor dosare prefabricate la comandă.

Cu o justiţie selectivă nu schimbi lucrurile în bine, chit că sincer îţi doreşti acest lucru. O putere judecătorească dependentă de putere poate emana doar stafia lui Vîşinski, nedreptate, anarhie şi nihilism. Nimic mai mult.

Judecarea netransparentă a fostului premier întăreşte Occidentul în opinia că justiţia selectivă de la noi e în stare de involuţie fără şanse de a se descotorosi de vasalitate politică. Iar acest fapt, la rându-i, condamnă Republica Moldova să se bălăcească în zona gri a unei democraţii imature şi pervertite.