Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei

Domnule Președinte Nausėda,

Domnule Profesor Landsbergis,

Doamnă Președintă Grybauskaitė,

Domnule Președinte al Parlamentului Olekas,

Doamnă Prim-ministră Ruginiene,

Stimați membri ai Parlamentului, dragi prieteni,

Acum 36 de ani, la 11 martie 1990, Lituania a devenit liberă, fiind prima care s-a desprins din strânsoarea Moscovei și devenind un model pentru toate popoarele care au îndrăznit să creadă că ceea ce a fost luat prin forță poate fi recâștigat prin voință și perseverență.

A fost un act de curaj imens. Kremlinul l-a numit ilegal, iar Uniunea Sovietică a impus o blocadă economică severă. Lumea privea, nesigură, nehotărâtă. Dar dumneavoastră ați rămas pe poziții și nu ați dat înapoi.

Astăzi mă aflu în fața dumneavoastră nu doar pentru a marca această aniversare. Sunt aici și pentru a aduce un document din arhiva noastră națională: o rezoluție adoptată la 31 mai 1990, la optzeci de zile după declarația dumneavoastră, prin care era recunoscută independența restabilită a Republicii Lituania.

Sunt mândră să spun că Moldova a fost prima din lume care v-a recunoscut independența. Și vreau să zăbovesc o clipă asupra acestui fapt, pentru că uneori am impresia că nu a fost pe deplin înțeles, nici de dumneavoastră, nici de noi.

În mai 1990, Moldova nu era un stat suveran. Făceam parte din Uniunea Sovietică. Nu aveam armată, nici statut internațional, nici vreo protecție reală dacă Moscova ar fi decis să ne pedepsească pentru îndrăzneala noastră. Și totuși, legislativul nostru a privit la ceea ce ați făcut și a spus: este corect, suntem alături de voi.

A fost propriul nostru mic act de curaj. Un gest de solidaritate făcut înainte ca noi înșine să fim liberi. Iar astăzi, după 36 de ani, vin în fața dumneavoastră pentru a spune că spiritul acelui gest dăinuie și continuă să ne ghideze.

Acea solidaritate s-a născut din înțelegerea comună a ceea ce istoria ne-a hărăzit amândurora. Pactul Molotov–Ribbentrop din 1939, un acord secret între două puteri totalitare încheiat peste capul altor națiuni, a pecetluit soarta Lituaniei și a Moldovei. Țara dumneavoastră a fost ocupată. A mea a fost împărțită, absorbită, redenumită și supusă unui proiect de suprimare colonială. Nu am fost consultați, nu am fost avertizați. Ne-am trezit pur și simplu într-un imperiu pe care nu îl aleseserăm niciodată.

Ceea ce a urmat este memoria comună a țărilor noastre. Memoria a ceea ce face un imperiu oamenilor peste care își exercită stăpânirea: suprimarea limbii, identității, tradițiilor. Deportări. Familii încărcate în vagoane de vite în miez de noapte. Nume șterse de pe hărți și din cărțile de istorie.

Ne-am confruntat cu un mesaj repetat timp de decenii: că culturile noastre sunt irelevante, că istoriile noastre sunt inventate, că ființa noastră națională este un inconvenient pentru proiectul altcuiva. Este o memorie care ne unește, dar și o memorie pe care Moscova a încercat mereu să o șteargă, să o distorsioneze ori să o transforme într-o armă.

La 13 ianuarie 1991, trupele sovietice au asaltat clădirea Parlamentului dumneavoastră și turnul de televiziune din Vilnius. Civili neînarmați s-au așezat între tancuri și clădirea care apăra libertatea dumneavoastră. Paisprezece oameni au fost uciși, sute au fost răniți. Și totuși nu v-ați retras.

La 2 martie 1992, forțe separatiste susținute de Rusia, sprijinite de elemente ale Armatei a 14-a a Moscovei, au lansat atacul împotriva ordinii constituționale a Moldovei. Acolo a început războiul de pe Nistru.

Am pierdut sute de vieți. O parte din teritoriul nostru a rămas ocupat de atunci, iar trupele rusești sunt staționate acolo, fără consimțământul nostru, de mai bine de treizeci de ani.

Date diferite, locuri diferite, dar același agresor. Aceeași metodă. Aceeași logică: că națiunile nu au dreptul să existe în afara sferei Moscovei. Că suveranitatea noastră este condiționată. Că memoria noastră poate fi rescrisă după bunul plac.

Tocmai de aceea memoria contează atât de mult. Ea devine o formă de reziliență. O formă de apărare națională.

O cultură a memoriei înseamnă să ne protejăm de manipulare. Să refuzăm să confundăm agresorul cu victima. Să îi recunoaștem și să îi onorăm pe cei care au apărat țările noastre, pe cei care au păstrat vie conștiința națională atunci când exprimarea identității era interzisă, precum și pe cei care au supraviețuit deportării, lagărelor și foametei fără să-și piardă demnitatea.

În Moldova, muncim pentru a reconstrui această cultură a memoriei. Știm cum sistemul sovietic a încercat, prin educație, prin tăcere impusă, prin frică, să înlocuiască memoria autentică cu una dirijată, convenabilă imperiului.

Astăzi încercăm să reparăm acea distrugere. O facem în școlile noastre, în instituțiile publice, prin felul în care vorbim despre trecutul nostru. Pentru că am văzut nemijlocit cum Rusia recurge la revizionism istoric ca la o armă, rescriind istoria înainte de a repeta crima.

De aceea salut cu deplină convingere angajamentul Lituaniei ca evaluarea crimelor regimurilor totalitare și combaterea rescrierii istoriei să fie printre prioritățile Președinției sale a Consiliului Uniunii Europene.

Dumneavoastră înțelegeți, așa cum înțelegem și noi, că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este însoțită de manipulare sistematică a informației și de revizionism istoric. Știți că impunitatea nu pune capăt conflictelor, ci alimentează altele noi.

Doamnelor și domnilor,

Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a început acum patru ani. Ea continuă și astăzi. Și vreau să spun ceva ce trebuie formulat clar:

Rusia nu câștigă. Dincolo de titlurile triumfaliste și de revendicările teritoriale, se vede un sistem aflat sub o presiune enormă. Economia Rusiei funcționează într-un regim de război pe care nu îl poate susține la nesfârșit. Armata sa a suferit pierderi pe o scară pe care Moscova se străduiește cu disperare să o ascundă. Iar izolarea sa internațională, deși imperfectă, este reală.

În același timp, Ucraina nu doar supraviețuiește. Inovează. Pe câmpul de luptă, redefinește modul în care se poartă războaiele moderne, cu o ingeniozitate și un curaj care au uimit strategi militari din întreaga lume. În orașele și instituțiile sale, prin oamenii săi, Ucraina arată ceva și mai important: cum arată în practică lupta pentru valori.

Lupta pentru ideea că o națiune liberă are dreptul să își decidă singură viitorul. În fiecare zi în care Ucraina ține linia frontului, ține Rusia departe de granițele noastre, de restul Europei, și merită tot sprijinul nostru.

Dar noi, comunitatea democrațiilor, ne confruntăm cu o problemă. Problema de a comunica acest adevăr. Rusia a investit masiv în războiul cognitiv, inundând spațiul nostru informațional cu îndoială, oboseală, false echivalențe. Mesajul lor nu este mereu „Rusia are dreptate”. De multe ori este doar: „Nimic nu este clar. Toți sunt corupți. De ce ne-ar păsa?”

Trebuie să ne transmitem mesajul mai bine și să o facem cu convingere. Reziliența Ucrainei este extraordinară. Sprijinul Europei, chiar dacă uneori lent, a fost consecvent. Sancțiunile au efect. Armele ajută pe teren. Mai este mult de făcut. Dar trebuie să ajutăm Ucraina să rămână în picioare și să facem ca invazia Rusiei să eșueze, nu doar pe câmpul de luptă, ci și în mințile cetățenilor din întreaga Europă.

Această bătălie pentru minți nu privește numai Ucraina. Ea se poartă în fiecare dintre democrațiile noastre. Rusia nu urmărește doar victoria pe teren în Ucraina, ci și victoria în parlamentele noastre, în redacțiile noastre, în scrutinele noastre electorale.

Finanțează forțe politice care, odată ajunse la putere, vor să demonteze instituțiile democratice din interior. Construirea rezilienței împotriva acestui fenomen, educarea cetățenilor, protejarea integrității electorale, expunerea ingerințelor străine și apărarea democrațiilor reprezintă un imperativ de securitate europeană.

Lituania a înțeles felul de a fi al Rusiei de zeci de ani. La fel și Moldova. Această claritate comună este exact ceea ce are nevoie Europa azi: o Uniune unită, puternică, onestă în privința amenințărilor cu care se confruntă. Pentru că, în fața unui imperiu agresiv, Europa trebuie să fie locul în care oamenii contează, în care suveranitatea este respectată și în care națiunile se apără reciproc.

Lituania a arătat ce înseamnă toate acestea în practică. Și-a construit propria apărare, a contribuit la apărarea colectivă, a investit atât cât a fost necesar. Acesta este modelul. Acesta este standardul la care Europa trebuie să se raporteze.

Onorată asistență,

Țara dumneavoastră a fost printre cele mai consecvente voci în sprijinul Ucrainei, la Vilnius, la Kyiv, la Bruxelles și peste Ocean. Nu ați ezitat. Iar Moldova vă este recunoscătoare, pentru că a sprijini Ucraina înseamnă a sprijini și Moldova.

Moldova are o frontieră de 1.200 de kilometri cu Ucraina. Am văzut rachete care au încălcat spațiul nostru aerian. Am găsit drone iraniene Shahed în ogrăzile oamenilor și pe acoperișurile caselor.

Din februarie 2022, peste un milion de ucraineni au intrat în Moldova, iar aproximativ 100.000 au ales să rămână. Cetățenii noștri au ajutat fără ezitare, pentru că este corect și pentru că înțelegem că supraviețuirea Ucrainei merge mână în mână cu a noastră.

Dar războiul de lângă noi este doar o parte din ceea ce trăiește astăzi Moldova. Rusia poartă de ani de zile un război hibrid împotriva noastră: finanțează partide de opoziție, folosește energia ca armă, orchestrează campanii de dezinformare, încearcă să cumpere voturi și să creeze haos.

Noi am ripostat. Am câștigat un referendum pentru a ancora aderarea la UE în Constituția noastră. Am câștigat alegerile prezidențiale. Am câștigat alegerile parlamentare. Cetățenii noștri, în pofida tuturor presiunilor, au ales Europa.

Am câștigat aceste bătălii. Dar nu voi spune că au fost ușoare sau că nu vor mai urma și altele. Cât timp poate rezista o țară mică precum a mea, rămasă în afara UE, supusă unui atac hibrid activ, la hotarul unui război în plină desfășurare?

Răspunsul sincer este: nu la nesfârșit. De aceea, aderarea Moldovei la UE nu este doar o chestiune de dezvoltare sau de aspirație. Este o problemă de securitate, pentru noi și pentru întreaga Europă.

În urmă cu 36 de ani, Lituania a făcut alegerea de a aparține familiei națiunilor europene libere. A fost nevoie de ani de eforturi uriașe, de solidaritatea țărilor baltice vecine și de sprijinul ferm al partenerilor dumneavoastră nordici și europeni până când ați aderat la UE și NATO în 2004.

Priviți ce ați construit. Prosperitate, libertăți, instituții puternice. Lituania este astăzi una dintre cele mai dinamice economii din regiune, o țară care a trecut de la statutul de republică ocupată la cel de membru deplin al Europei într-o singură generație. Este o realizare a voinței politice, a efortului susținut și a solidarității europene. Pentru noi, este o sursă puternică de inspirație.

Și Moldova și-a făcut alegerea. În 2024, cetățenii noștri au votat într-un referendum, sub o presiune rusească enormă, cu teama războiului și cu interferențe electorale fără precedent, și au spus da Europei. Sprijinul real pentru aderarea la UE în Moldova este mai mare decât rezultatul oficial; adversarii noștri au muncit din greu pentru a-l diminua.

Dragi prieteni,

Moldova își face temele. Am eliminat dependența de gazul rusesc, trecând de la 100% la 0% în doar trei ani. Reformăm sistemul judiciar. Luptăm cu hotărâre împotriva corupției. Aliniem fiecare domeniu al vieții publice la standardele UE. Rapoartele Comisiei Europene au recunoscut aceste progrese. Ni se spune că suntem cel mai bun elev din clasă.

De aceea, iată apelul meu, rostit deschis, în acest Parlament, în această zi aniversară:

Nu cerem mai mult decât șansa pe care ați avut-o dumneavoastră. Nu cerem mai mult decât sprijinul pe care l-ați primit, inclusiv din partea vecinilor dumneavoastră nordici, care au stat alături de voi când a contat. Poate că ați avut mai mult timp. Și ați trăit aceste transformări în vremuri de pace.

În acei ani, noi nu am avut norocul unor lideri care să ne conducă spre UE. Acum recuperăm. Dar asta înseamnă să lucrăm în condiții de război, sub o destabilizare activă, într-un moment în care lumea este mai instabilă ca oricând în ultimele decenii. Înseamnă să alergăm contra-cronometru.

Moldova va fi mai sigură în interiorul Uniunii Europene. Iar UE va fi mai puternică cu Moldova în interiorul ei. O Moldovă democratică și stabilă ancorează o parte vitală, strategică, a flancului estic al continentului. Frontiera noastră de 1.200 de kilometri cu Ucraina nu trebuie să fie o vulnerabilitate; în mâinile unui partener european de încredere, ea devine un avantaj.

O Europă de Est stabilă și integrată nu înseamnă doar securitatea de azi. Ea reprezintă și fundamentul păcii de mâine. De aceea, extinderea Uniunii Europene nu poate fi amânată la nesfârșit. Într-o lume atât de instabilă, a lăsa națiuni democratice în zone gri este un risc pe care Europa nu și-l poate permite. Puterea Europei stă în unitatea ei, în capacitatea țărilor mici și mari, din est și din vest, de a sta împreună.

Și aici vocea Lituaniei are greutate. Lituania a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Moldovei. Simțim acest sprijin. Vă suntem recunoscători. Și contăm în continuare pe vocea dumneavoastră, la Bruxelles, în Consiliul European, în fiecare încăpere în care se discută viitorul nostru, pentru a menține procesul credibil, standardele ridicate și ușa deschisă pentru cei care și-au câștigat cu adevărat locul.

Stimați membri ai Parlamentului,

În mai 1990, parlamentul unei țări care nu era încă liberă s-a uitat la ceea ce ați făcut și a spus: vă vedem, vă suntem alături, libertatea voastră este legitimă.

Astăzi, Moldova este cea care își caută locul în familia națiunilor europene libere, cu aceeași convingere, aceeași încăpățânare, același refuz de a accepta că locul nostru ar putea fi în altă parte decât în Uniunea Europeană.

Ne-ați oferit un exemplu în 1990. Vă rog, ajutați-ne să îl urmăm acum.

Ačiū. Va multumesc.