Dar dacă Ion Diacov îl aresta pe Corneliu Gurin?

Prezentul continuu

Trei evenimente anticipate s-au produs la cumpăna dintre toamnă și iarnă. Aparent fără nicio legătură între ele, toate condimentează cu sare și piper povestea vetustă despre viața și moartea teatrului de păpuși numit Republica Moldova.

I s-a dus vestea

Mai întâi, liberal-democrații au hotărât să participe la negocierile în vederea formării unui nou guvern. Unii salută gestul lui Streleț și compania, afirmând că de prezența lor este nevoie pentru a scoate situația politică din impas. Alții, din contra, îi critică, susținând că ei ar fi cedat fără să li se îndeplinească vreuna din condițiile puse anterior.

PLDM, de bună seamă, acuzând șocul arestării lui Vlad Filat, a adoptat inițial o tactică defensivă, permițându-le adversarilor, vorbind în termeni sportivi, să înscrie o căruță de goluri în poarta sa. Totuși, poziția lui s-a dovedit până la urmă câștigătoare dacă nu pentru partid, cel puțin pentru societate.

Aflarea liberal-democraților în afara jocului a demonstrat că PDM n-are suficiente resurse pentru a reface oalele sparte ale guvernării. Pe urmă, pauza luată de PLDM a sensibilizat opinia publică internațională asupra captivității oligarhice în care a căzut Republica Moldova, iar lui Vlad Plahotniuc, acuzat că ar fi Sforarul politicii de la Chișinău, i s-a dus vestea ca de popă tuns în toată lumea.

Răzvrătirea

Concomitent, Ion Diacov, procurorul capitalei și fratele președintelui de onoare al PDM, a lansat, cu ocazia demisiei sale din funcție, atacuri necruțătoare la adresa procurorului general Corneliu Gurin și a instituției pe care o conduce. Cel dintâi îl acuză pe cel din urmă de corupție, de ingerințe politice, de comiterea altor ilegalități.

Ion Diacov mărturisește un fapt uluitor care a scăpat unei analize serioase în mass-media. El spune că a aranjat un mandat de arestare a lui Corneliu Gurin. „Pregătisem un demers către președintele Parlamentului, recunoaște el, de a identifica un procuror pentru a porni un dosar penal pe numele Procurorului General”, însă întemnițarea lui Vlad Filat a dat peste cap aceste planuri.

Unii consideră că gestul lui Ion Diacov ar fi o stratagemă sau un bluf. Fără a polemiza cu atare opinii, voi aminti doar că fostul deja procuror al Chișinăului, încă sub guvernarea PCRM, în repetate rânduri ieșise la rampă pentru a da în vileag plăgile din sistemul procuraturii.

Până una-alta, un lucru este cert. Atitudinea luată de Ion Diacov, oricum ai întoarce-o, pare o răzvrătire a unui înalt demnitar împotriva regimului oligarhic. Gestul său poate fi molipsitor, încurajând o posibilă revoltă a altor membri ai sistemului ticăloșit, fapt ce ar contribui la năruirea acestuia din interior.

Surprinzătoarea deșteptare

În fine, dar nu și în ultimul rând, alegerile din Transnistria fac furori în presa de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt voci care spun cum că victoria opoziției, reprezentată de rețeaua „Sheriff”, ar fi favorabilă Republicii Moldova.

Un comentator de la București prezice chiar că la Tiraspol s-ar putea constitui un „Soviet Suprem proeuropean”. Se afirmă că acesta, sub presiunea conjuncturii geopolitice, nu-i exclus să opteze pentru o mai mare deschidere a enclavei separatiste spre UE.

De bună seamă, gruparea „Obnovlenie”, dominată de clasa antreprenorilor, pare pragmatică datorită faptului că interesele ei comerciale sunt mai bine reprezentate în Vest decât în Est. În plus, izolarea Transnistriei pune presiune pe establishmentul de la Tiraspol, determinându-l să caute soluții.

E prea devreme să spunem însă că UE și Chișinăul ar fi tras un loz câștigător în stânga Nistrului. În regiunea separatistă practic nu există un lobby moldovenesc.

Începe să se deștepte în schimb elementul ucrainean care părea adormit pe veci. El s-a ridicat deja în capul oaselor.

Dacă se scoală în picioare, Rusia pierde Transnistria. În acest caz, și Republica Moldova, și UE ar avea doar de câștigat.