Cum se foloseşte Serbia de Stalin pentru a intra în Europa

Prezentul continuu

Motto: „Limba noastră e singura în Europa care se vorbeşte aproape în acelaşi chip în toate părţile locuite de români” (Mihai Eminescu - Timpul, 1878)

Moldovenismul primitiv, deşi a cedat de la o vreme unele poziţii în Republica Moldova, este pe cale să se revanşeze în Balcani. Atâta doar că îmbracă acolo forma unui „vlahism” obscur.

Noi ne-am spus români, iar străinii ne-au numit vlahi

Românitatea este astăzi cu ochii pe combaterea corupţiei în Ţara-Mamă sau pe ameninţările externe generate de războiul ruso-ucrainean. În aceste împrejurări, îi scapă pericolul ce planează asupra fraţilor de sânge din Serbia.

De ceva timp, se încing spiritele în Valea Timocului. Mărul discordiei îl constituie identitatea românilor de la faţa locului care în mare parte se autodefinesc ca fiind „vlahi”.

Site-ul jurnalromanesc.ro relatează că, pe contul de Facebook al părintelui Boian Alexandrovici, vicar al Timocului și protopop al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, de la Negotin, continuă polemicile despre scrierile bisericești în „limba română veche”. Asta după ce pe pagina preotului de pe reţeaua de socializare a apărut o Liturghie datată la 1887, scrisă într-o ortografie de epocă a limbii române.

Pe de altă parte, această dispută din mediul ecleziastic nu-i de natură teologică, ci mai curând de esenţă politică, fiind o continuare a unor controverse din sânul minorităţii româneşti din partea locului. N-am avea nimic de reproşat, orice schimb de opinii fiind benefic, dacă nu am asista la o ciocnire artificială, menită nu să limpezească lucrurile, ci dimpotrivă, să le încurce cât mai mult cu putinţă.

Discuţia dintre etnicii români degenerează în ceartă şi este inspirată de autorităţile sârbe care profită de faptul că o parte dintre ei îşi spun „vlahi”. În mod normal, acest lucru n-ar trebui să creeze vreo neînţelegere. Sunt destule naţiuni care au mai multe nume, ceea ce nu le afectează unitatea.

Unde mai pui că românii în cea mai mare parte a lor nu au o problemă identitară. Numele lor nu diferă în fond de la o regiune la alta, iar unele diferenţe de autodefinire au fost induse din afară.

Noi ne-am spus români din timpuri ancestrale. Însă străinii ne-au numit vlahi, valahi, volohi. Cazuri similare sunt o sumedenie. Germanii, care şi-au spus „deutsch”, sunt numiţi de italieni „tedesco”, de români şi englezi „germani”, de ruşi „nemeţ” etc.

Dezbină şi stăpâneşte

În Balcani, numele străin de „vlah” până la urmă a prins rădăcini chiar în mijlocul unor comunităţi româneşti. N-ar fi niciun bai, dacă Belgradul nu ar încerca să profite de acest fapt pentru a promova „vlahismul”, un curent etnolingvistic de sorginte subversivă care încearcă să demonstreze că vlahii ar reprezenta o altă naţiune, diferită de cea română.

De altfel, această politică de dezbinare a elementului românesc nu este nici nouă şi nici originală. Vlahii din Grecia, de exemplu, nu sunt recunoscuţi ca minoritate şi continuă să fie asimilaţi. La fel au stat lucrurile cu minoritatea românească din Bulgaria şi cea din fosta Iugoslavie.

Românii au fost recunoscuţi oficial doar în regiunea Voivodina. În celelalte teritorii, însă, ei sunt supuşi unei deznaţionalizări nemiloase. N-au nici şcoli şi nici publicaţii în limba română.

Poate cel mai mult au avut de suferit din acest punct de vedere vlahii din Valea Timocului, care constituie, după cum arată profesorul universitar Marius Diaconescu, cel mai compact grup de români din Balcani. Sub stăpânirea otomană, în treacăt fie spus, ei s-au bucurat de avantaje şiautonomie. Aveau propria organizare administrativă, se judecau după ius valachicum. În 1516, sultanul le-a poruncit funcţionarilor turci să respecte autonomia vlahilor de pe Valea Timocului.

Caracterul românesc al vlahilor timoceni, scrie acelaşi profesor Marius Diaconescu, a fost subliniat în jurul anului 1700, cu ocazia războaielor dintre austrieci şi turci. Contele Marsigli spunea despre vlahii dintre Vidin şi Porţile de Fier că vorbesc „rumuneşte”. La fel au procedat şi austriecii care au stăpânit provizoriu regiunea între 1718-1739.

Problemele au început să apară spre finele secolului al XIX-lea, când vlahii timoceni au fost supuşi în mod sistematic unei acţiuni de asimilare de către autorităţile bulgare şi sârbeşti. Sub comunism, deznaţionalizarea nu numai că n-a contenit, ci dimpotrivă, a devenit şi mai necruţătoare.

Odată cu instalarea regimurilor democratice, în cele două ţări presiunea pusă de stat pe minoritatea românească s-a mai atenuat întrucâtva. Situaţia s-a îmbunătăţit datorită politicilor Consiliului Europei de protejare a minorităţilor naţionale.

Însă, istoricii sârbi şi bulgari, la fel ca ceilalţi din Peninsula Balcanică, în marea lor majoritate continuă să nege unitatea etnică între vlahii balcanici şi români. Ei consideră că aceştia ar fi nişte păstori slavi: sârbi sau bulgari. Orice, numai nu români.

Primitivizarea forţată

Totuşi, în condiţiile demarării din 2012 a negocierilor de aderare la UE, Serbia nu poate face abstracţie de faptul că pe teritoriul său se află o minoritate românească, semnificativă din punct de vedere numeric, care se găseşte atât în Voivodina, cât şi în Timoc. Datorită acestui fapt, s-a pus capăt asimilării brutale de odinioară.

Dar e mult încă până departe. În loc să se conformeze standardelor europene în materie de minorităţi naţionale, autorităţile sârbe recurg la un tertip.

Belgradul se foloseşte de vechea metodă stalinistă de dezbinare a popoarelor prin proclamarea unei naţiuni contrafăcute. Se afirmă că vlahii n-ar fi români. Că ar face parte dintr-un grup etnic distinct. Că nu ar avea nimic în comun cu fraţii lor din Serbia care se autodefinesc drept români.

Fiind desprinşi de arealul lor naţional, vlahii devin astfel o ţintă extrem de vulnerabilă. Şi nici nu-i de mirare. Vlahii au un grai, un subdialect propriu, dar nu au o limbă literară şi o literatură proprie în afara celei româneşti.

Elementul românesc din Valea Timocului este silit în fond să se izoleze şi să coboare la nivelul unei etnii fără memorie istorică şi cultură naţională. Prin această primitivizare forţată a vlahilor se urmăreşte, bineînţeles, asimilarea lor grabnică. Oricum ai da, „vlahismul” sârbesc pare să fie o reeditare degradantă a „moldovenismului sovietic”.

Ce să caute Serbia în UE cu aceste apucături bolşevice? Cred că Bucureştiul este dator să blocheze drumul ei spre Europa. Atâta timp cât nu se leapădă de stalinism în chestiunea naţională, Belgradul trebuie să rămână pe dinafară. Interesul naţiunii române o cere.