Stiri

Managerii școlilor de artă din Moldova au învățat de la colegii din Letonia cum să-și dezvolte instituțiile și să atragă finanțări pentru proiecte

Actualitate 05.10.2026 17:45 Vizualizări190
Managerii școlilor de artă din Moldova au învățat de la colegii din Letonia cum să-și dezvolte instituțiile și să atragă finanțări pentru proiecte

Directori și reprezentanți ai școlilor de artă din Republica Moldova s-au reunit în perioada 3-4 octombrie pentru a stabili prioritățile de dezvoltare ale instituțiilor și pentru a identifica modalități de atragere a resurselor necesare proiectelor. Atelierul de instruire „De la necesități la resurse: finanțarea și dezvoltarea școlilor de artă” a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării.

În prima zi, participanții au analizat cadrul normativ care reglementează activitatea școlilor de artă, precum și aspecte legate de curriculum, evaluare, certificare și atestarea cadrelor didactice și de conducere. Iveta Biķerniece și Vita Ervalde au prezentat experiența instituțiilor de muzică și artă din localitățile letone Madliena și Skrīveri.

Expertele au vorbit despre organizarea învățământului preprofesional și despre metodele prin care instituțiile pot atrage finanțări pentru proiecte. De asemenea, acestea au împărtășit exemple din activitatea școlilor de artă din Letonia și soluții aplicate în dezvoltarea acestora.

„După integrarea în Uniunea Europeană, am trecut prin multe schimbări. Ne dorim să împărtășim experiența noastră și să vorbim atât despre schimbările care au fost realizate cu succes, cât și despre lucrurile care poate nu au mers atât de bine, astfel încât să nu repetați greșelile noastre”, a menționat Vita Ervalde, expertă în domeniul muzicii și artelor din Letonia.

A doua zi a fost consacrată identificării necesitatilor instituțiilor și stabilirii priorităților de dezvoltare. Managerii au aflat care sunt sursele de finanțare disponibile și cum pot fi elaborate proiecte culturale și educaționale. Ulterior, aceștia au schițat idei de proiecte pentru propriile școli și le-au prezentat pentru a primi feedback și sugestii.

„Ne dorim ca școlile de artă să aibă nu doar o viziune clară asupra necesităților lor, ci și capacitatea de a transforma aceste necesități în proiecte concrete și de a identifica resurse pentru realizarea lor. Experiența colegilor din Letonia ne arată cât de important este ca managerii să fie proactivi, să dezvolte parteneriate și să valorifice oportunitățile de finanțare”, a declarat Svetlana Talpă, șefa Serviciului politici în învățământul artistic și extrașcolar din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

„Ne bucurăm că, în ultimii ani, au fost operate modificări la Codul educației și a fost introdusă noțiunea de învățământ artistic. Este un merit important al Ministerului, care a înțeles că acest domeniu - învățământul artistic - este parte componentă a sistemului educațional din Republica Moldova și contribuie la formarea tinerei generații, care reprezintă viitorul nostru”, a menționat Ion Tulbu, directorul Școlii de Artă „Gr. Solomon” din Sărata Galbenă, Hîncești.

Sesiunile au fost susținute de Svetlana Talpă, șefa Serviciului politici în învățământul artistic și extrașcolar al MEC, Iveta Biķerniece și Vita Ervalde, directoare ale unor instituții de învățământ artistic din Letonia, precum și de Veaceslav Reabcinschii, lector universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Instruirile sunt organizate în cadrul programului național de excelență „Filarmonica Voices”, desfășurat de Ministerul Educației și Cercetării pentru școlile de artă din Republica Moldova. Programul urmărește să sprijine instituțiile în stabilirea unor direcții clare de dezvoltare, în pregătirea proiectelor și în identificarea resurselor pentru punerea lor în aplicare.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 05.10.2026 05.10.2026 12:54 484 Horoscopul zilei 05.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 17.89 1 RON 3.76 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 05.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri