Ce a arătat de fapt vizita lui Plahotniuc în SUA

Prezentul continuu // Pentru a împiedica destabilizarea zonei, americanii sunt dispuși să coopereze cu puterea de la Chișinău, indiferent de reputația ei pe plan intern

Valurile stârnite de vizita lui Vlad Plahotniuc în SUA, deși s-au scurs aproape două săptămâni de atunci, nu se potolesc. Și nici nu au cum. E prea mare șocul ca să treacă rapid.

Între euforie și furie

Cel considerat „capul tuturor relelor” a ajuns pe neprins de veste în bastionul democrației mondiale, fiind primit la Departamentul de Stat. A fost un drog energizant pentru unii și o pilulă amară pentru alții.

Adepții puterii erau să căpieze de bucurie, adversarii ei fuseseră pe cale să turbeze de furie. Și euforia celor dintâi, și supărarea celor din urmă n-au făcut decât să deformeze tabloul real al vizitei.

Lipsiți de o elementară documentare, politicienii și jurnaliștii s-au lansat în multiple speculații. Acestea au oscilat între supoziții pertinente și teorii ale conspirației dintre cele mai abracadabrante.

Suporterii opoziției au făcut mișto pe seama șederii lui Plahotniuc la Washington, înverșunându-se să demonstreze că totul e un teatru de doi bani. O înscenare stângace menită să spoiască imaginea celui poreclit Păpușarul.

Autorii acestei ipoteze n-au renunțat la părerea lor nici chiar atunci când Ambasada SUA a precizat că vizita a avut totuși un caracter oficial. La polul opus s-au postat scribii de curte ai guvernării care s-au zbătut să demonstreze că Plahotniuc ar fi fost răsplătit cu această călătorie pentru succesele Cabinetului Filip.

Subiectul a căpătat astfel note comice. Vina o poartă Partidul Democrat care a măsluit adevărul în încercarea stupidă de a-l prezenta pe Vlad Plahotniuc drept un fel de Ulise al zilelor noastre care de unul singur a recucerit inima Americii pentru liniștea Republicii Moldova.

James Pettit: „Nu americanii au votat puterea de la Chișinău”

Dând la o parte ficțiunile de tot felul, și ditirambii cântați în onoarea puterii, și acuzațiile imposibil de probat ce se aduc acesteia, trebuie să constatăm câteva lucruri.

Primul. Invitația lui Plahotniuc la Departamentul de Stat și discuțiile pe care le-a avut cu Victoria Nuland atestă că Republica Moldova, în condițiile unui nou diferend cu Rusia, nu-i doar o pată cenușie pe harta lumii. Pentru a împiedica destabilizarea zonei, americanii sunt dispuși să coopereze cu puterea de la Chișinău, indiferent de reputația ei pe plan intern. Nu noi am ales guvernanții voștri, a spus James Pettit, Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău.

Al doilea. Primindu-l pe Plahotniuc la nivel înalt, SUA au spus de fapt că Republica Moldova este un stat captiv, guvernat nu de prim-ministru, nu de Guvern, ci de un lider informal. Se pare, după cum scrie colegul Nicolae Negru, că funcția de „coordonator executiv” al coaliției de guvernământ, despre care nici în sânul actualei puteri nu auzise nimeni, a fost inventată deja în cursul voiajului peste Ocean pentru a se găsi o acoperire pentru introducerea mogulului în biroul asistentului secretarului de stat.

Al treilea. Pariul pe Plahotniuc nu-i o încuviințare a stăpânirii oligarhice, ci o resemnare a Washingtonului în fața realităților de la Chișinău care pe moment nu oferă soluții pentru normalizarea situației. Până una-alta, americanii acceptă să aibă de a face cu cel care deține puterea reală.

Al patrulea. Miza forțată și provizorie pe Plahotniuc e o dovadă în plus că SUA tratează cu destulă suspiciune echipa lui Andrei Năstase care neagă pericolul rusesc și este dispusă să se alieze cu partidele antioccidentale. Totodată, celelalte segmente ale opoziției antisistem, reprezentate de Maia Sandu și alții, pe care le-ar putea sprijini Occidentul, par încă foarte fragile, ceea ce exclude posibilitatea unei schimbări rapide a clasei politice.

Al cincilea. Abordarea americană coincide cu cea românească. De unde și concluzia că există un tandem Washington-București în chestiunea Republicii Moldova. UE, confruntată cu o sumedenie de alte probleme, nu are deocamdată o viziune concertată asupra Chișinăului, lăsându-l în grija României și, implicit, a SUA.