Treisprezece puncte ochite şi tot atâtea lovite
2827
Prezentul continuu
Rezoluţia Consiliului UE de la 15 februarie are valoarea unui rechizitoriu. Acest document atestă, de fapt, că de la 2009 încoace autorităţile de la Chişinău în cel mai bun caz au tăiat frunze la câini, iar în cel mai rău au sabotat cursul de integrare europeană.
Înşelăciune şi risipă de timp
Într-o listă de 13 puncte, Bruxelles-ul cere adoptarea unor măsuri efective privind combaterea corupţiei, depolitizarea administraţiei publice, numirea unui guvernator al BNM neafiliat politic, demonopolizarea pieţei audiovizuale etc. În acelaşi timp, Chișinăul este somat să limpezească circumstanţele jafului din sistemul bancar și să recupereze fondurile dispărute.
Premierul Pavel Filip a salutat documentul Consiliului UE. Dacă e să-i dăm crezare şefului Guvernului, agenda de lucru a Cabinetului său este centrată deja pe implementarea concluziilor şi recomandărilor europene, în speţă, a Acordului de Asociere.
Foarte bine. Însă declaraţiile prim-ministrului sunt doar promisiuni. Până una-alta, însă, documentul Consiliului UE dovedeşte că cei şapte ani de guvernare a partidelor proeuropene n-au fost altceva decât înşelăciune, imitaţie şi risipă criminală de timp.
Am fost cu toţii minţiţi în cel mai ticălos mod cu putinţă. O liotă de politicaştri cocoţaţi în fruntea bucatelor au tras clapa poporului lăsat la coada măturii, mimând prefacerile politice şi cele economice.
Spuneau una şi fumau altceva
Reforma sistemului financiar-bancar, bunăoară, trebuia să fie realizată încă până la semnarea Acordului de Asociere cu UE. Numai că proiectele de legi esenţiale, în special cea privind transparentizarea proprietăţilor şi acţionariatului din bănci, au fost blocate de Partidul Democrat încă de prin 2010. Tot atunci s-au dat peste cap transformările indispensabile din audiovizual.
Lichidarea sechelelor sovietice din procuraturi şi sistemul judecătoresc este de asemenea tergiversată de la căderea lui Voronin încoace. Combaterea corupţiei la nivel înalt fusese cerută expres încă la 11 martie 2011 de către vicepreşedintele SUA, Joe Biden,în timpul vizitei sale la Chişinău. Degeaba.
Au fost trucate sau tărăgănate şi reformele din economie. Mihai Ghimpu, cel care se face azi că plouă, după o vizită făcută acum câţiva ani la Bruxelles susţinea cum că schimbările din agricultură pe principii europene vor ucide satul moldovenesc. Nici mai mult, nici mai puţin. Aceste enormităţi respectivul le debita chiar în momentul în care localităţile noastre rurale zăceau ruinate şi depopulate.
Or, suficienţa liderului PL nu-i o excepţie sau un accident. Din contra, e o regulă idioată pentru clasa politică de la noi.
De-a lungul timpului, la putere s-au perindat personaje ori ignorante, ori meschine, care au spus una şi au fumat cu totul altceva. Şi-au împărţit pârghii, ministere, departamente, sfere de influenţă, comenzi de stat, şi-au tras firme şi hotărâri judecătoreşti, şi-au făcut licitaţii şi favoruri lor înşişi şi tuturor neamurilor, fericindu-le de la un capăt de moşie la celălalt.
Ultima ispravă a acestora a fost tentativa de a fenta Uniunea Europeană după alegerile din noiembrie 2014 prin obstrucţionarea tacită a Acordului de Asociere. Au crezut că pot mulge mai departe „povestea de succes”, amânând reformele până la calendele greceşti. Formarea Guvernului minoritar Gaburici urmărea tocmai conservarea justiţiei selective şi capitalismului de stat, exploatat în beneficiul personal de câteva clanuri din PLDM, PDM şi PL, care ajunseseră să deţină pâinea şi cuţitul puterii.
Nu-i mai ţine pământul
Nici nu şi-au dat seama că-şi taie craca sub picioare. Furtul miliardului a ieşit la iveală, iar corupţia şi justiţia politizată au speriat şi alungat toţi investitorii, în absenţa cărora economia Republicii Moldova s-a prăbuşit fără ca Putin să mişte un deget măcar.
Şi iată că, după aproape şapte ani de curs european, anunţat cu surle şi trâmbiţe, Consiliul UE se vede silit acum să ceară depolitizarea instituţiilor statului, reformarea administraţiei publice, neamestecul puterii în justiţie, combaterea corupţiei, liberalizarea efectivă a economiei. Păi toate acestea trebuiau făcute încă în 2009-2012, nu-i aşa? Cine să răspundă pentru faptul că Republica Moldova a fost aruncată înapoi în tunelul întunecos al unui timp pierdut?
Tentativa de a da vina pe Filat, de a-l face doar pe el ţap ispăşitor e cusută cu aţă albă. E un tertip pe cât de ieftin, pe atât de deşucheat. Lumea vede cum stau lucrurile şi vrea o schimbare autentică. Iar aceasta trebuie să înceapă cu reînnoirea radicală a întregii clase politice.
Să plece toţi! De la Lupu, Plahotniuc, Ghimpu, Dodon şi Reşetnikov la Renato Usatîi şi Dorin Chirtoacă! Nimeni dintre aceştia nu mai poate fi recuperat. Nu-i mai ţine pământul.
UE îndeamnă să se ţină seama de „aşteptările cetăţenilor”. Iar aceştia vor un singur lucru: curăţarea grajdurilor lui Augias din vârful piramidei.
Politicaştrii se înşală dacă îşi imaginează că ne vor trage clapa încă o dată. Că îşi vor trage sufletul sub Guvernul Filip înainte de a-şi face iar mendrele. Cele 13 puncte ale Rezoluţiei Consiliului UE descalifică clasa politică moldovenească de la mic la mare şi o somează, de fapt, să iasă afară din scenă.
30.09.2016
10:00
5659
Partidele hibrid în războiul hibrid împotriva Republicii Moldova
23.09.2016
15:16
5437
Eşec existenţial pentru PPDA în Europa
21.09.2016
11:22
5850
Puzzle mortal: Platon, R. Usatîi şi bancherul negru
15.09.2016
14:00
4858
Enigma stenogramei de la şedinţa secretă de Guvern: cui convine publicarea ei?
09.09.2016
13:03
5405
Indispensabilul Plahatniuc
02.09.2016
12:12
4943
Trei mize mari ale alegerilor prezidenţiale
29.08.2016
16:19
6379
Iată dovada că ambasadorul SUA a vorbit de capul lui
28.08.2016
12:30
16234
Ambasadorul SUA la Chișinău: „Moldova nu este România”. Petru Bogatu: „Nu-i doar o gafă monumentală, ci şi o indecenţă”
18.08.2016
12:00
5027
Ce trebuie să înţelegem din dezvăluirile lui Gofman
11.08.2016
13:05
6165
E stringentă nevoie de un candidat unionist în alegerile prezidenţiale
03.08.2016
12:38
4736
Spălătorie moldovenească pentru verişorul lui Putin
26.07.2016
12:40
5463
Ce ascunde şi ce anunţă reţinerea lui Platon
26.05.2026
20:40
445
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
590
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
580
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
618
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
570
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
645
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
725
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1065
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
717
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1080
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1226
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
999
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1442
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
655
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
799
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1035
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
999
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
847
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1053
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
936
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
903
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
777
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
883
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
692
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
689
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














