Treisprezece puncte ochite şi tot atâtea lovite

Prezentul continuu

Rezoluţia Consiliului UE de la 15 februarie are valoarea unui rechizitoriu. Acest document atestă, de fapt, că de la 2009 încoace autorităţile de la Chişinău în cel mai bun caz au tăiat frunze la câini, iar în cel mai rău au sabotat cursul de integrare europeană.

Înşelăciune şi risipă de timp

Într-o listă de 13 puncte, Bruxelles-ul cere adoptarea unor măsuri efective privind combaterea corupţiei, depolitizarea administraţiei publice, numirea unui guvernator al BNM neafiliat politic, demonopolizarea pieţei audiovizuale etc. În acelaşi timp, Chișinăul este somat să limpezească circumstanţele jafului din sistemul bancar și să recupereze fondurile dispărute.

Premierul Pavel Filip a salutat documentul Consiliului UE. Dacă e să-i dăm crezare şefului Guvernului, agenda de lucru a Cabinetului său este centrată deja pe implementarea concluziilor şi recomandărilor europene, în speţă, a Acordului de Asociere.

Foarte bine. Însă declaraţiile prim-ministrului sunt doar promisiuni. Până una-alta, însă, documentul Consiliului UE dovedeşte că cei şapte ani de guvernare a partidelor proeuropene n-au fost altceva decât înşelăciune, imitaţie şi risipă criminală de timp.

Am fost cu toţii minţiţi în cel mai ticălos mod cu putinţă. O liotă de politicaştri cocoţaţi în fruntea bucatelor au tras clapa poporului lăsat la coada măturii, mimând prefacerile politice şi cele economice.

Spuneau una şi fumau altceva

Reforma sistemului financiar-bancar, bunăoară, trebuia să fie realizată încă până la semnarea Acordului de Asociere cu UE. Numai că proiectele de legi esenţiale, în special cea privind transparentizarea proprietăţilor şi acţionariatului din bănci, au fost blocate de Partidul Democrat încă de prin 2010. Tot atunci s-au dat peste cap transformările indispensabile din audiovizual.

Lichidarea sechelelor sovietice din procuraturi şi sistemul judecătoresc este de asemenea tergiversată de la căderea lui Voronin încoace. Combaterea corupţiei la nivel înalt fusese cerută expres încă la 11 martie 2011 de către vicepreşedintele SUA, Joe Biden,în timpul vizitei sale la Chişinău. Degeaba.

Au fost trucate sau tărăgănate şi reformele din economie. Mihai Ghimpu, cel care se face azi că plouă, după o vizită făcută acum câţiva ani la Bruxelles susţinea cum că schimbările din agricultură pe principii europene vor ucide satul moldovenesc. Nici mai mult, nici mai puţin. Aceste enormităţi respectivul le debita chiar în momentul în care localităţile noastre rurale zăceau ruinate şi depopulate.

Or, suficienţa liderului PL nu-i o excepţie sau un accident. Din contra, e o regulă idioată pentru clasa politică de la noi.

De-a lungul timpului, la putere s-au perindat personaje ori ignorante, ori meschine, care au spus una şi au fumat cu totul altceva. Şi-au împărţit pârghii, ministere, departamente, sfere de influenţă, comenzi de stat, şi-au tras firme şi hotărâri judecătoreşti, şi-au făcut licitaţii şi favoruri lor înşişi şi tuturor neamurilor, fericindu-le de la un capăt de moşie la celălalt.

Ultima ispravă a acestora a fost tentativa de a fenta Uniunea Europeană după alegerile din noiembrie 2014 prin obstrucţionarea tacită a Acordului de Asociere. Au crezut că pot mulge mai departe „povestea de succes”, amânând reformele până la calendele greceşti. Formarea Guvernului minoritar Gaburici urmărea tocmai conservarea justiţiei selective şi capitalismului de stat, exploatat în beneficiul personal de câteva clanuri din PLDM, PDM şi PL, care ajunseseră să deţină pâinea şi cuţitul puterii.

Nu-i mai ţine pământul

Nici nu şi-au dat seama că-şi taie craca sub picioare. Furtul miliardului a ieşit la iveală, iar corupţia şi justiţia politizată au speriat şi alungat toţi investitorii, în absenţa cărora economia Republicii Moldova s-a prăbuşit fără ca Putin să mişte un deget măcar.

Şi iată că, după aproape şapte ani de curs european, anunţat cu surle şi trâmbiţe, Consiliul UE se vede silit acum să ceară depolitizarea instituţiilor statului, reformarea administraţiei publice, neamestecul puterii în justiţie, combaterea corupţiei, liberalizarea efectivă a economiei. Păi toate acestea trebuiau făcute încă în 2009-2012, nu-i aşa? Cine să răspundă pentru faptul că Republica Moldova a fost aruncată înapoi în tunelul întunecos al unui timp pierdut?

Tentativa de a da vina pe Filat, de a-l face doar pe el ţap ispăşitor e cusută cu aţă albă. E un tertip pe cât de ieftin, pe atât de deşucheat. Lumea vede cum stau lucrurile şi vrea o schimbare autentică. Iar aceasta trebuie să înceapă cu reînnoirea radicală a întregii clase politice.

Să plece toţi! De la Lupu, Plahotniuc, Ghimpu, Dodon şi Reşetnikov la Renato Usatîi şi Dorin Chirtoacă! Nimeni dintre aceştia nu mai poate fi recuperat. Nu-i mai ţine pământul.

UE îndeamnă să se ţină seama de „aşteptările cetăţenilor”. Iar aceştia vor un singur lucru: curăţarea grajdurilor lui Augias din vârful piramidei.

Politicaştrii se înşală dacă îşi imaginează că ne vor trage clapa încă o dată. Că îşi vor trage sufletul sub Guvernul Filip înainte de a-şi face iar mendrele. Cele 13 puncte ale Rezoluţiei Consiliului UE descalifică clasa politică moldovenească de la mic la mare şi o somează, de fapt, să iasă afară din scenă.