Pensionarii primesc de astăzi pensii mai mari
4848
Începând de astăzi, 1 aprilie, toate tipurile de pensii vor fi indexate cu 7,95 la sută.
Potrivit Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, coeficientul de indexare constituie media dintre creşterea anuală a indicelui de consum şi creşterea anuală a salariului mediu pe ţară pentru anul precedent.
Astfel, de la 1 aprilie vor fi indexate pensiile pentru limită de vârstă, pensiile de invaliditate, pensiile de urmaş, pensiile pentru vechime în muncă (stabilite unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă, din domeniul învăţământului şi ocrotirii sănătăţii, colaboratorilor Serviciului vamal).
De asemenea, vor fi indexate pensiile deputaţilor, membrilor de Guvern, funcţionarilor publici, aleşilor locali, procurorilor, unor categorii de angajaţi din domeniul culturii, doar pentru partea de pensie care se achită din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat (50% din pensia stabilită).
Acelaşi coeficient de 7,95 la sută este prevăzut şi pentru plăţile periodice capitalizate acordate în baza Legii cu privire la capitalizarea plăţilor periodice, indexarea plăţilor lunare (din bugetul de stat) persoanelor care au suferit o traumă la locul de muncă în urma unui accident sau au contractat o boală profesională din vina întreprinderii fără succesiune de drept, lichidate ulterior.
Totodată, începând de astăzi, se majorează pensiile cetăţenilor care au avut de suferit în urma catastrofei de la Cernobîl.
Cu 5,1% se majorează compensaţia bănească lunară în schimbul asigurării cu produse alimentare şi suplimente alimentare care contribuie la eliminarea din organism a radionuclizilor pentru persoanele participante la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobîl şi la experienţele nucleare, avariile cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice, civile sau militare.
Mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă de la 1 aprilie curent constituie 1 202,86 de lei.
Pensia pentru limită de vârstă pentru lucrătorii din agricultură este de 767,22 de lei, iar pentru alte categorii de beneficiari de pensie – 861,80 de lei.
De asemenea, pensia de invaliditate de gradul I este de 613,10 lei, cea de invaliditate de gradul II – 592, 04 lei, iar pensia de invaliditate de gradul III – 416, 89 de lei.
În total, de la 1 aprilie curent vor fi indexate mai mult de 661 de mii de pensii, dintre care 506,6 mii sunt pensii pentru limită de vârstă.
Cheltuielile lunare pentru plata pensiilor în legătură cu indexarea lor au crescut cu 56,3 milioane de lei şi constituie 775,7 milioane de lei lunar.
10.12.2020
16:21
27.02.2020
14:20
14.01.2020
12:37
07.03.2019
15:40
13.11.2018
12:58
01.11.2017
13:30
11.10.2017
16:20
04.01.2017
18:01
07.09.2016
10:32
20.05.2016
16:25
01.04.2016
12:33
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















