Partidul „ȘOR” a reacționat la declarațiile făcute de socialistul Țârdea: „Este un simplu mercenar, care a primit bani de la mai toți liderii politici și a trecut dintr-o barcă în alta”
2617
„Deputatul socialist Bogdan Țârdea, care se pretinde și analist, politolog, este un simplu mercenar, care a primit bani de la mai toți liderii politici din ultimii ani și a trecut dintr-o barcă în alta, iar acum a ajuns să-i laude pe cei din Blocul „ACUM”, pe care până acum câteva luni îi numea fasciști”, se arată într-o declarație a Partidului „ȘOR”, după ce deputatul socialist a declarat că formațiunea respectivă „își trăiește ultimele zile”.
Potrivit formațiunii lui Ilan Șor, astfel de declarații ca ale lui Bogdan Țârdea nu fac decât „să întărească” rândurile partidului.
„Bogdan Țârdea este un mercenar de profesie, care a schimbat nu un singur stăpân. A lucrat pentru Filat, a luat bani de la Voronin. L-a atacat pe Dodon pe care îl numea „omul lui Plahotniuc”. După aceasta s-a angajat la Dodon și „a crescut” până la funcția de deputat, dar a rămas același lefegiu care este mereu gata să justifice orice prostie sau murdărie spusă de stăpânul său”, cităm din declarația Partidului „ȘOR”.
De asemenea, formațiunea parlamentară amintește că, recent, Bogdan Țârdea îi numea pe cei de la Blocul „ACUM” „fasciști”, iar acum salută cu ambele mâini alianța cu aceștia. „Mercenarul este mercenar. Pentru asta și este plătit, ca să le explice alegătorilor orice, inclusiv coaliția socialiștilor cu cei pe care el, cu doar o lună în urmă, îi numea fasciști”.
Partidul „ȘOR” se mai întreabă de ce Țârdea, declarat un „luptător” anti-Plahotniuc, nu vorbește despre faptul cum Dodon „cerea de la acesta 600-700 de mii de dolari pentru întreținerea partidului”.
„Atunci când actualii parteneri ai PSRM – cei de la Blocul „ACUM” vor începe investigarea socialiștilor, Țârdea va începe din nou să-i critice. Sau chiar va trece de partea blocului. Toate criticile la adresa din partea lui Țârdea nu fac decât să fortifice formațiunea. Critica, semănând mai degrabă cu un atac banditesc, din partea unui astfel de mercenar fără principii precum Țârdea doar consolidează numeroasa echipă a Partidului „ȘOR”, o adună în jurul liderului său, stimulează la continuarea luptei”, se arată în comentariul Partidului „ȘOR”.
Socialistul nu a comentat, deocamdată, declarația Partidului „ȘOR”.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
31.08.2026
14:06
31.08.2026
14:03
31.08.2026
13:25
31.08.2026
13:20
31.08.2026
13:18
31.08.2026
13:12
31.08.2026
12:30
31.08.2026
11:21
31.08.2026
11:13
31.08.2026
10:33
31.08.2026
09:37
31.08.2026
07:28
31.08.2026
07:24
31.08.2026
07:06
31.08.2026
02:45
31.08.2026
02:41
31.08.2026
00:53
31.08.2026
00:20
30.08.2026
23:48
30.08.2026
23:10
30.08.2026
22:53
30.08.2026
22:03
30.08.2026
21:41
30.08.2026
19:37
30.08.2026
19:34
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
Colegiul Medicilor cere continuitate la medicamente pentru bolnavii de cancer, în timp ce Bolojan promite rezolvarea blocajelor de aprovizionare în câteva zile
Corina Călugăru discută cu reprezentanta AUF extinderea și consolidarea educației francofone în Republica Moldova


















