OPINIE // Reprezentanții Blocului „ACUM” sunt foarte „VERZI”, previzibili pentru PD. Cele cinci inițiative legislative nu pot fi numite PROIECTE de lege
4162
Europa Liberă Reprezentanții Blocului „ACUM” ar comite greșeli în continuu după alegerile parlamentare, iar acest lucru se întâmplă din cauza că sunt foarte „verzi” în politică. De această părere este jurnalistul Anatol Golea.
„Ei ar avea nevoie de sfaturi, ar avea nevoie nu de sfaturile noastre, Doamne ferește, de sfaturile, nu știu, unor polit-tehnologi. Ei sunt, ca să zic așa, foarte verzi, nu sunt copți în politică, comit greșeli, ei sunt foarte previzibili pentru Partidul Democrat. Partidul Democrat face pasul știind cu exactitate de 150%...”, a spus acesta pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia, PD știe cu exactitate cum vor proceda cei din „ACUM”. „Ei (democrații n.r.) știu cum vor răspunde și au și pasul următor. Iarăși vor veni cu un răspuns. Începând cu 2016, când a fost întins așa-zisul „măr otrăvit”, când i-au propus susținere Maiei Sandu și dânsa a refuzat foarte stângaci, după care a încercat să rectifice mesajul și de atunci toți pașii, toate răspunsurile sunt previzibile. Eu nu știu, nu am un sfat… Ar putea găsi niște consilieri pe bani europeni, să zicem așa, pentru că ei pierd inițiativa”, a adăugat analistul.
Sursa citată crede că „ACUM” trebuie să vină cu ceva mai consistent decât cele cinci inițiative legislative, care nici proiecte de lege nu pot fi numite. „Ar trebui să vină și ei cu ceva, pentru că cele cinci inițiative legislative pe care le-au înaintat ei, da, sunt bune, dar... Arată bine până atunci când o să se dovedească că nici proiectele de lege, de fapt, nu sunt. Poate proiectul de declarație despre stat capturat, pe care nu-l va vota nimeni. Și cu ce vii în noul Parlament? Ce vei face? Ce vei propune? Care sunt pașii?”, s-a întrebat acesta.
Golea nu exclude că democrații au fost sinceri atunci când au propus Blocului „ACUM” funcția de premier. „Eu chiar cred că ei ar fi putut ceda postul de prim-ministru, pentru că actualmente orice alt Guvern care ar veni după Guvernul Filip ar arăta mult mai prost, mai palid. Bani în buget nu sunt, reforme populiste au fost făcute, inclusiv cu micșorarea impozitelor și toate celea”, a conchis acesta.
13.05.2021
09:59
3006
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
08.06.2020
12:14
2646
VIDEO // Dodon își asumă TOATE MERITELE pentru înlăturarea lui Plahotniuc, oligarhul cu care negocia o nouă alianță și FEDERALIZAREA R. Moldova. Acesta și-a făcut și un FILM: „Blocul „ACUM” s-a alăturat președintelui pentru a da lovitura regimului”
29.04.2020
11:38
6837
Dodon poate primi LOVITURA DE GRAȚIE chiar înainte de prezidențiale: Maia Sandu este dispusă să DISCUTE cu PD pentru a-i trimite pe socialiști în OPOZIȚIE: „Încercăm să-i convingem”
20.01.2020
11:21
3511
Maia Sandu, SUPĂRATĂ pe reprezentanții PPDA: „Am aflat din presă despre asta. Lucrurile trebuie făcute transparent”
10.01.2020
11:39
6184
Radiografia unui EȘEC. Țîcu oferă DETALII despre întrevederea deputaților „ACUM” cu Kozak, dar și greșelile comise în 2019: „Blocul „ACUM” ar fi obținut majoritate, indiferent de sistemul electoral în care s-ar fi desfășurat anticipatele”
05.08.2019
15:19
2263
PD, despre inițierea dosarului privind UZURPAREA puterii în stat: „Dorinţă orbitoare de răzbunare a guvernării PSRM- „ACUM”. Au nevoie de aceste spectacole pentru a sustrage atenţia cetăţenilor”
05.08.2019
13:00
2852
Guvernarea „ACUM” – PSRM este dispusă să RENUNȚE la organizarea CONCURSURILOR? „Parlamentul ar fi trebuit să DESEMNEZE doi judecători la Curtea Constituțională”
05.08.2019
12:36
3812
Un deputat de la „ACUM” comentează scrisoarea adresată de PD partenerilor EXTERNI: „Ați crezut că veți ajunge așa timpuri? Vă e greu fără Plahotniuc, nu-i așa? Noi v-am ELIBERAT”
02.08.2019
14:29
3089
Observațiile unui politician: „Lipsa de reacție a liderilor „ACUM” la ATACURILE lui Dodon asupra unor parlamentari „ACUM” îl vor motiva pe acesta să vină cu noi și noi pretenții”
17.07.2019
11:19
4773
Anularea „LEGII MILIARDULUI”, care pune pe seama cetățenilor banii FURAȚI din sistemul bancar, trecută pe linie moartă? Dodon: Blocul „ACUM” este împotriva anulării
09.07.2019
19:17
4802
Premierul Maia Sandu vorbește despre VIITORUL procuror general al R. Moldova și sarcinile pe care le va avea
08.07.2019
20:26
2694
Dodon a făcut BILANȚUL primei luni de guvernare „ACUM” - PSRM
21.03.2026
08:19
250
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
416
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
474
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
493
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
493
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
540
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
534
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
579
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
541
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
513
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
508
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
622
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
603
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
504
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
614
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
694
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
698
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
728
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
695
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
722
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
851
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
857
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
814
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
838
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
883
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














