O nouă ședință în dosarul Platon. Vezi ce a declarat
5352
UPDATE 13.43. Platon s-a plâns iarăși că apăratorii săi nu au acces la el în Penitenciarul 13, iar presa nu are acces la ședințele sale: „Totul se face pentru ca Plahotniuc să rămână în umbră”.
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost adus astăzi în fața magistraților de la Judecătoria Buiucani, care urmează să examineze o plângere a inculpatului împotriva procurorilor care instrumentează cazul.
La fel ca și în alte cazuri, Platon s-a folosit de oportunitatea de a declara ceva presei, în timp ce era escortat în sala de judecată. „Ședințele de judecată sunt închise intenționat. Asta pentru ca presa să nu aibă acces”, a spus Platon.
Platon este învinuit de spălare de bani pentru implicarea în așa-zisa „spălătorie rusească”, când miliarde de dolari din Federația Rusă au tranzitat R. Moldova prin intermediul băncii care îi aparține, dar și pentru contractarea unor credite frauduloase de la Banca de Economii în sumă de 800 de milioane de lei.
Citește și Platon a POVESTIT TOT despre banii furați de la BEM, despre Șor, Plahotniuc, Filat și Iaralov
Inculpatul, care a fost extrădat de autoritățile ucrainene pe 29 august curent, a respins acuzațiile care i se aduc și spune că dosarul său a fost fabricat la comanda lui Vlad Plahotniuc.
08.07.2025
10:17
24.02.2025
14:43
12.02.2024
10:47
05.06.2023
10:59
02.06.2023
16:50
22.09.2022
15:48
19.07.2022
19:20
23.05.2022
15:52
23.05.2022
11:41
14.04.2022
17:46
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















