O nouă MESERIE, studiată în instituții din R. Moldova
2633
Operatorii de cazane pe biomasă vor fi, începând de astăzi, mai bine instruiți. Elevii de la Școala profesională nr. 3 din municipiul Chișinău vor putea învăța din prima sursă cum funcționează un cazan pe bază de biomasă și cum să-l mânuiască.
În această instituție a fost deschis un laborator tehnic pentru studenţii noului curs educaţional „Operatori de cazane pe biomasă”.
„Resursele alternative de energie face parte din viitorul R. Moldova, în condițiile în care astăzi aceasta este depenedentă de importul de energie electrică. Este domeniul care trebuie de dezvoltat și sunt bucuros că instituția noastră face primii pași în această direcție, este un pionier în amenajarea unui asemenea laborator. Aici vom pregăti specialiști într-un domeniu foarte important și care este în dezvoltare în R. Moldova”, susține directorul Școlii profesionale nr.3, Iurie Roșculiov.
Astfel, pe lângă cunoştinţele teoretice, cei 19 elevi care-și fac studiile aici vor avea acces direct la tehnologiile studiate, la şcoală fiind instalat un laborator conectat la sistemul de încălzire termică pe biomasă, ce are în dotare cazane pe biomasă care funcţionează în regim real. Studenții sunt încântați de noul laborator.
„Am aflat întâmplător că la această școală a fost inițiat un nou curs profesional și am venit aici îndată. Sunt din suburbia Chișinăului, părinții mei au acasă cazan pe bază de biomasă și m-am convins deja că este un lucru bun. Este mult mai econom și, cel mai important, ecologic. Am venit aici să învăț cum se mânuiesc aceste cazane, pentru că doresc să devin un bun profesionist în acest domeniu. Acest laborator ne va ajuta foarte mult”, ne-a spus unul dintre elevi, Victor Mocreac.
Echipamentul tehnic pentru amenajarea acestui laborator a fost achiziţionat în cadrul Proiectului „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
„S-a muncit mult pentru acest proiect, iar cel mai mare rol i-a revenit Proiectului „Energie şi Biomasă”. Fără dorința de a fi primii, ar fi fost complicat de ajuns ajuns azi să lansăm un asemenea laborator. Este primul laborator de acest gen și primul pas pentru pregătirea unor profesioniști pentru ziua de mâine încă de astăzi. Acești studenți vor avea toate șansele să învețe cele mai bune practice care vin din țările dezvoltate”, a spus în cadrul ceremoniei de deschidere directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihai Stratan.
Potrivit repezentanților Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, piața de biomasă din R. Moldova are mai multe avantaje.
„Este o oportunitate de a beneficia de resursele energetice pe care le are R. Moldova pentru a spori piața energetică și a beneficia de costuri mai reduse. UE a făcut multe pentru a spori piața de biomasă din R. Moldova. Pentru ca aceasta să ajungă la maximum, trebuie să se dorească. Salut faptul că în trei școli au fost introdus un program de studii dedicat sectorului energiei din biomasă. Acest domeniu va oferi în viitor mai multe oportunități de angajare, pentru că această piață este în creștere, iar ca aceasta să funcționeze bine, avem nevoie de operatori bine pregătiți”, este de părere Însărcinatul cu afaceri de la Delegaţia Uniunii Europene în R. Moldova, Wicher Slagter.
Pe moment, 167 de instituții publice din R. Moldova și peste o mie de gospodării casnice au fost conectate la sisteme de încălzire pe bază de biomasă.
Potrivit Raportului de Dezvoltare Umană elaborat de PNUD, până în anul 2010, preţurile la energie tergiversau dezvoltarea. Se impunea introducerea energiei regenerabile pentru a reduce presiunea, a contribui la sporirea veniturilor în zonele rurale şi susţine atenuarea schimbărilor climatice.
Ulterior, Guvernul şi-a asumat responsabilitatea de a spori până în anul 2020 ponderea energiei regenerabile în consumul total de energie până la 20 la sută.
Precizăm că trei şcoli profesionale din R. Moldova au lansat, începând cu anul de studii 2015-2016, noi cursuri educaţionale dedicate sectorului energiei din biomasă, răspunzând astfel cererii de noi profesionişti solicitaţi în sectorul energetic. Şcoala profesională nr. 3 din Chişinău oferă studii de specialitate pentru noua meserie de operator de cazane pe biomasă.
Studenţii şcolilor profesionale din orașul Orhei şi din satul Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti, studiază, în premieră, specialitatea „Plantele energetice – sursă de energie regenerabilă” pentru meseria Silvicultor, pe teritoriul acestor şcoli urmând a fi plantate în următoarele săptămâni salcie şi salcâm energetic.
Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani, realizat în perioada 2015-2017, și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Acesta are un buget total de 9,41 de milioane de euro, bani acordaţi de Uniunea Europeană.
18.05.2016
11:20
2464
SUTE de cereri într-o singură zi: Cazanele pe biomasă, la mare căutare în R. Moldova
14.05.2016
11:30
2518
Expoziţie „pe roți” la Sângerei
02.05.2016
13:01
2993
Încălzirea pe biomasă, o alternativă tot mai populară
28.03.2016
10:40
2626
Tinerii din stânga Nistrului învaţă cum să producă energie din sursele naturii
16.02.2016
12:21
4157
Prima femeie din R. Moldova care gestionează o astfel de întreprindere! Ajutorul UE a fost determinant
10.08.2015
17:14
2883
Proiectul european care a prins în R. Moldova. Cetățenii au dat buzna după subvenții
08.06.2015
13:19
3210
Încă DOUĂ comunități din R. Moldova vor beneficia de finanțare din partea UE
07.04.2015
16:57
3837
La ce le ÎNTRECE Leova pe toate celelalte raioane
31.10.2014
13:07
3181
Douăzeci și cinci de şcoli şi grădiniţe din ţară vor fi încălzite cu biomasă
26.05.2014
16:48
2942
PREMIERĂ în raionul Leova care vizează mai multe școli și grădinițe
03.09.2013
09:37
1742
Nereguli depistate de APC la un spital pentru copii din Chișinău
06.05.2026
20:51
493
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
23:58
212
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
329
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
309
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
309
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
490
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
367
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
410
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
06.05.2026
17:40
424
Valul AI împinge Samsung peste pragul de 1 trilion de dolari și schimbă echilibrul industriei cipurilor
06.05.2026
17:35
459
Maia Sandu marchează la Chișinău 25 de ani de parteneriat cu Carolina de Nord și decorază liderul Gărzii Naționale americane
06.05.2026
15:59
431
Republica Moldova și Azerbaidjan consolidează cooperarea agroalimentară și capacitatea de export
434
ÎCCJ stabilește că actul medical din clinicile private nu este activitate economică
06.05.2026
15:30
545
MEC vrea pedepse mai dure în Codul penal și contravențional pentru comerțul cu teze de licență și master în universități
06.05.2026
14:28
498
Șofer recidivist din raionul Râșcani, condamnat la 4 ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
06.05.2026
13:45
567
Milioane confiscare și ani grei de pușcărie pentru oamenii lui Șor. Justiția lovește în schema de finanțare a protestelor plătite
06.05.2026
13:42
522
Moldova deschide negocierile pentru curse aeriene directe cu Bosnia și Herțegovina
06.05.2026
13:02
573
Guvernul majorează de peste cinci ori plata experților din cercetare și inovare, la propunerea MEC
06.05.2026
12:51
529
Guvernul simplifică extinderea rețelelor de internet rapid în toată țara, cu obligația fibră optică în clădirile noi și renovate
06.05.2026
12:46
488
MEC denunță valul de cyberbullying și șantaj online împotriva profesorilor și elevilor și cere raportarea imediată a abuzurilor
06.05.2026
12:43
501
Moldova depășește pragul de 1 GW regenerabil: rolul energiei solare și al stocării, prezentat de ministrul Energiei la SolarPower Europe Summit
06.05.2026
11:43
510
Guvernul consolidează instituțiile de mediu: centru de reacție 24/24, Agenție reorganizată și nouă autoritate de monitoring
06.05.2026
11:41
533
CFM își achită datoria istorică la salarii și reia funcționarea normală
06.05.2026
11:39
539
Procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru Vladimir Plahotniuc și confiscarea a peste 42 de milioane de dolari
06.05.2026
11:22
821
Guvernul pune ordine pe pășuni și fânețe: reguli noi pentru utilizarea durabilă a terenurilor agricole
06.05.2026
11:19
444
Moldova consolidează parteneriatul agricol cu Azerbaidjan la expoziția „Caspian Agro Week”
06.05.2026
11:08
548
Doi vasluieni, condamnați la închisoare și amenzi de sute de mii de lei după ce au încercat să vândă ilegal în Chișinău un BMW X7 închiriat
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.11
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39







Inapoi














