Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu

Semne diacritice

Când un ex-premier, escroc și părtaș la furtul miliardului, tainic admirator al lui Putin, ne cheamă să votăm „valorile tradiționale comune, identitatea națională comună, dar mai ales, pentru Credința acestui Neam”, adică pentru Călin Georgescu, admirator și el, deschis, al lui Putin, eu nu pot să cred în sinceritatea sa. Cum să-ți pese cu adevărat de valorile tradiționale, de identitatea națională și credința ortodoxă, dacă bagi mâna în buzunarul public, dacă te îmbogățești furând din bugetul celui mai sărac stat din Europa, asigurându-le progeniturilor tale o viață luxoasă peste hotare?

Sunt fraze zornăitoare ale unui fals patriot, excitând niște sentimente pe care nu pune mare preț. Și Ilan Șor a sărit în apărarea lui Georgescu, al cărui singur merit e că îl admiră pe Putin și declară că războiul din Ucraina este întreținut de industria militară de război și NATO, nu de Rusia. Aici jocul e clar, e în interesul Moscovei și referințele la „valorile tradiționale”, la „credința acestui neam” ar suna jenant, de aceea Șor, spre deosebire de partenerul său de odinioară, cu ajutorul căruia a devalizat Banca de Economii, iar acum are tupeul să-i țină Maiei Sandu lecții de patriotism, nu le folosește.

Totuși, să ți-l faci apărător tocmai pe cel care atentează la valorile, identitatea națională a tuturor popoarelor fostei URSS, a ucrainenilor pe care îi bombardează, erijându-se în salvatorul lor, e cinism curat, e cum ți-ai încredința libertatea unui agresor. Iar când o faci ca membru UE și NATO care îți asigură protecție și bunăstare, este pur și simplu o trădare, o diversiune din interior.

Când o țară străină profită de democrație și tehnologii informaționale de vârf, dezvoltate în ultimii ani, pentru a manipula și dezinforma cetățenii unei țări vecine, pentru a instaura la putere marionetele sale, statul vizat este în drept să riposteze, să se protejeze. Problema e că nu întotdeauna o poate face în mod eficient. Statele democratice mai au încă a-și ajusta mecanismele de protecție la noile realități geopolitice, la condițiile războiului hibrid mereu în schimbare, la acțiunile camuflate de influențare a alegerilor democratice.

Da, o democrație nu poate supraviețui „negându-se pe sine”, ignorând voturile cetățenilor. Dar ea nu poate supraviețui nici dacă nu se apără, dacă nu se asigură că votul cetățenilor este exprimat în anumite condiții prestabilite, care să-i garanteze autonomia, libertatea necesară. Aceste condiții sunt formulate și rămâne ca instituțiile statului să monitorizeze respectarea lor cu strictețe de toți concurenții electorali. Or lucrul acesta nu s-a întâmplat în primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Un candidat a raportat cu aplomb zero cheltuieli, desi niște calcule elementare demonstrează că e vorba de milioane de euro. Curtea Constituțională a României a intervenit cu o oarecare întârziere, dar mai bine mai târziu decât deloc.

E o acțiune fără precedent, dar fără precedent sunt și realitățile războiului hibrid, expunerea alegătorilor la tehnici de manipulare și dezinformare din afară. SUA, UE au reacționat cu înțelegere și au sprijinit anularea și organizarea unor noi alegeri prezidențiale. Căci democrația înseamnă să te conformezi voinței alegătorilor, nu unui stat străin care, deși calcă cu tancul drepturile elementare ale ucrainenilor și ale propriilor cetățeni, se mai pretinde far al moralității și dreptății, apărătoare a „valorilor tradiționale”.

De altfel, s-ar cere o discuție despre aceste valori înțelese diferit. Despre care valori de fapt e vorba, cele de dinainte de comunism, din comunism sau de după? Ce anume le amenință? De când și cum? Din gura lui Putin și a admiratorilor săi sintagmele „valorile tradiționale”, „identitatea națională”, „credința strămoșească” sună batjocoritor.