Rațiunea și frica moldovenilor

Semne diacritice

Herman van Rompuy, președintele Consiliului European, aflat în vizită la Chișinău, l-a invitat pe premierul Iurie Leancă la Bruxelles, pe 27 iunie, ca să semneze Acordul de Asociere. Comuniștii au răspuns printr-un ultimatum, cerându-i președintelui Nicolae Timofti să demită Guvernul, pentru a provoca alegeri anticipate, și să vină, în două săptămâni, cu inițiativa organizării unui referendum în chestiunea semnării Acordului de Asociere cu UE, lăsând să se înțeleagă că, în caz contrar, vor organiza o nouă „revoluție”. Este o intenție evidentă de destabilizare a situației, de „ucrainizare” a R. Moldova, împingând-o însă în direcție opusă. O amânare a semnării Acordului de Asociere cu UE a fost cerută și de bașcanul Autonomiei Găgăuze, Mihail Formuzal. Din întâmplare, cu ceva timp în urmă, și Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, și-a exprimat nemulțumirea față de „graba” semnării acestui Acord până la alegerile parlamentare din Republica Moldova.

Actuala coaliție de guvernământ dispune de mandatul cetățenilor, obținut în alegerile parlamentare din noiembrie 2010, pentru a semna, la 27 iunie, documentul negociat cu UE. Însă, dincolo de presiunile și influența Moscovei, de neconstituționalitatea demersului comunist, nu putem să negăm că acesta derivă și dintr-o logică internă a luptei politice, în contextul reducerii numărului de simpatizanți ai integrării europene, indicată de sondajele de opinie din ultima perioadă.

Aceasta este explicată de multe ori prin lipsa de informare, prin pasivitatea partidelor proeuropene, incapacitatea lor de a comunica cu cetățenii moldoveni, în timp ce propaganda antieuropeană, bucurându-se de sprijinul mediatic al Rusiei, face ravagii în mințile lor obosite, derutate de tranziția interminabilă. Putem fi de acord cu punctul respectiv de vedere. Dacă criza economică din UE este hiperbolizată, recesiunea din Rusia trece aproape neobservată pentru cetățeanul nostru.

Și comuniștii, schimbând macazul, devenind avocatul reorientării spre Rusia lui Putin, au influențat reorientarea geopolitică a simpatizanților săi. Așteptările legate de cursul european au fost compromise și de certurile interminabile din cadrul AIE, de impresia cetățeanului că interesele sale nu sunt principala preocupare a politicienilor. Dezamăgirea față de AIE se proiecta peste imaginea UE. Lucrurile încep să se schimbe odată cu crearea Coaliției Proeuropene, însă inerția neîncrederii se mai menține.

Și mai este ceva la mijloc, despre care nu s-a vorbit, dar este necesar să se discute, ținând cont că viitoarea campanie electorală se arată a fi de facto un referendum în chestiunea UE sau Rusia. În mod paradoxal, adepții proeuropeni sunt în dezavantaj, fiindcă se adresează rațiunii și logicii, capacității de analiză, de comparație a cetățenilor, în timp ce adepții proruși apelează mai mult la emoții, decât la intelect. Ei trezesc frica și neliniștile cetățeanului. Transmis pe această cale, a emoțiilor, a sentimentelor, mesajul politic este mult mai eficient.

UE câștigă în fața Rusiei, nu doar pentru că e mai mare ca populație și potențial economic. Ea poate servi drept model, din majoritatea punctelor de vedere, dacă nu din toate, dacă ne gândim la bunăstare, la sănătate și confort material, la democrație, drepturi și libertăți, la viitorul copiilor, la pace, toleranță, la relații între popoare. Până și comuniștii recunosc că modernizarea înseamnă europenizare. Întorși de la muncă din Rusia, sătenii noștri își repară casele în stil european, fac „evroremont”. Pe Europa mizează și Rusia în efortul ei de modernizare. Orice om rațional va alege originalul și nu eventuala copie. Un tabel comparativ (pe care îl vom prezenta în unul din numerele viitoare) ar demonstra avantajul UE la orice capitol, cu excepția resurselor energetice, care pot fi procurate, dacă dispui de bani.

Dar avantajul adepților antieuropeni este faptul că, în anumite situații, eventualele pierderi și dezavantaje au un impact mai mare asupra preferințelor omului, decât eventualele câștiguri și avantaje. O demonstrează unii teoreticieni ai psihologiei sociale (Amos Tversky, Daniel Kahneman). Se constată că e mai mare probabilitatea ca moldovenii să-și folosească votul pentru a evita impactul unei politici nefavorabile, decât să sprijine o politică favorabilă. În exemplul nostru, e mai mare probabilitatea ca moldovenii să-și folosească votul pentru a nu pierde, de exemplu, posibilitatea de a merge la lucru în Rusia, decât de a-l folosi pentru a sprijini formațiunea care promite o viață mai bună în UE. Vorbind mai popular, în mod obișnuit, vrabia din mână e mai valoroasă decât cioara din par. (În general, oamenii se tem de risc, iar aversiunea față de riscuri descrește odată cu creșterea bunăstării, lucru demonstrat de Daniel Bernoulli, într-un eseu publicat în 1738, menționează Amos Tversky și Daniel Kahneman.)

Fiind un comunicator de meserie, Herman van Rompuy a pus degetul pe rană, promițând că UE ne va veni în ajutor, în cazul în care Rusia îi va expulza pe muncitorii moldoveni. Proeuropenii trebuie să ia în considerare psihologia socială. Mesajul lor trebuie să fie mai concret, mai precis, mai punctual, să contracareze, să spulbere frica, să se adreseze și altor emoții, să trezească la viață speranța, entuziasmul, setea de a trăi. Cu concursul rațiunii, intelectului, firește.