Nicolae Negru // Rămânem la cheremul Rusiei?

Semne diacritice

Spre deosebire de unii politicieni de la noi, de pe ambele părți ale baricadei, proeuropeni și proruși, liderii europeni și americani par să aibă mai multă încredere în Maia Sandu, nu pun la îndoială posibilitatea ca Rusia să urzească planuri de răsturnare a puterii de stat în Republica Moldova.

Declarația președintei noastre, alertată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, privind pericolul care ne paște dinspre Rusia, a fost întâmpinată cu înțelegere la Washington (informația privind complotul Rusiei împotriva autorităților moldave sunt „profund îngrijorătoare”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru strategii de comunicare în cadrul Consiliului Național de Securitate al Casei Albe), la Bruxelles și în alte capitale europene, pe când la Chișinău s-au auzit strigăte indignate că astfel guvernarea încearcă să semene panică, să sugrume (în continuare) democrația și presa independentă, să abată atenția de la gravele probleme sociale și economice cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova.

Alte reacții au fost mai puțin civilizate, dar pe toți i-a „eclipsat” liderul unui partid ce se pretinde proeuropean, care consideră drept aberantă ideea că Rusia ar fi capabilă de acțiuni dușmănoase la adresa statului nostru. Dacă ne aflam înainte de 24 februarie 2022, până la invadarea Ucrainei, asemenea demersuri avocățești de partea Rusiei mai puteau fi explicabile, dar după un an de război crâncen ruso-ucrainean, după ce se vede foarte bine că Rusia e capabilă de orice crimă pentru a subjuga și a transforma Ucraina într-un stat fake, vasal, să nu crezi că același lucru i se poate întâmpla Republicii Moldova e dovada, în cel mai bun caz, a unei lipse de perspicacitate.

Printre liderii care au sărit în apărarea Rusiei sunt unii pe care îi putem suspecta cu destul temei că sunt plătiți pentru aceasta, că aparțin coloanei a cincea, dar alții și-au demonstrat convingător pe parcursul anilor europenismul și românismul. Bine măcar că nu l-au citat pe Serghei Lavrov și nu au cerut direct să li se dezvăluie sursele informației privind planurile subversive ale Rusiei. După cum a subliniat același John Kirby, afirmațiile Maiei Sandu „nu sunt în afara limitelor comportamentului rusesc”. Acesta ar fi putut fi și răspunsul unor politicieni bine intenționați, neorbiți de resentimente și capabili să-și controleze spiritul de rivalitate în interesul Republicii Moldova. Ei însă au ratat șansa să fie luați în seamă, să se implice, profitând de moment, în contextul conferinței de la Munchen, în discuția privind securitatea Republicii Moldova și cea europeană.

Spunând lucrurilor pe nume, chiar cu riscul de a bulversa societatea, de a pierde niște voturi, Maia Sandu s-a înscris în trendul general, în pas cu gravele probleme ale contemporanității, care ne privesc direct. Ideea expusă de ea la Munchen precum că Republica Moldova trebuie luată în calcul în procesul de reconfigurare a arhitecturii de securitate în Europa și în lume este actuală și urgentă, de importanță strategică. Ca să nu se întâmple că încheierea războiului din Ucraina să ne găsească nepregătiți de schimbările care se întrevăd pe plan geopolitic, e necesară o largă discuție la tema dată. Aceasta le oferă tuturor liderilor proeuropeni, independenți de Rusia, o platformă comună de dialog, pe care ar putea și ar fi bine să-l inițieze cât mai curând Maia Sandu, în calitatea ei de președinte.

E adevărat că ea s-a și contrazis în cadrul aceleiași conferințe, creând confuzie, spunând că pentru noi astăzi „nu se pune problema renunțării la neutralitate”. Ba se pune! Dacă nu s-ar pune, de ce ne mai agităm, de ce mai vorbim despre pericolul rus și nevoia de securitate? Este evident că a fi neutru în condițiile noastre înseamnă a fi la îndemâna Rusiei, la cheremul ei. Căci oricât am consolida „capacitatea de apărare, inclusiv capacitatea de a gestiona atacurile hibride și cibernetice, propaganda și dezinformarea”, nu o putem consolida într-atât încât Republica Moldova să reziste în fața Rusiei fără ajutor din afară. Dar cine și de ce s-ar sacrifica pentru securitatea noastră, dacă dorim să rămânem în zona gri, teritoriu al nimănui, fără a ne angaja să apărăm, la rândul nostru, securitatea altcuiva, a celora care ne ajută pe noi?

Dacă spunem A, trebuie să spunem și B: securitatea Republicii Moldova este amenințată de Rusia și nu poate fi asigurată decât sub umbrela NATO sau sub altă umbrelă asemănătoare NATO.